Airbus – amendă de peste 81 mil. euro, pentru mită în Austria. Investigații în alte două state europene

De Mariana Bechir | 11.2.2018 .

Procurorii din Munchen au impus o amendă de 81,25 milioane de euro grupului aeronautic european Airbus, în urma investigaţiei privind acuzația de fraudă şi mită în legătură cu vânzarea unor avioane Eurofighter Austriei în 2003, potrivit Reuters.

Ministerul Apărării din Austria anunţase, în februarie 2017, că va da în judecată Airbus şi Eurofighter în Austria pentru că au indus în eroare autorităţile de la Viena în legătură cu preţul de achiziţie, livrarea şi echipamentele avioanelor, cu un prejudiciu estimat la 1,1 miliarde de euro.

Procurorii din Munchen au investigat dacă Airbus a dat mită pentru a câştiga un contract în valoare de două miliarde de dolari, acuzaţii dezminţite de grupul aeronautic european.

EADS, compania mamă a Airbus în acea perioadă, a trimis fonduri de peste 100 milioane de euro către Vector Aerospace LLP şi City Chambers Limited. Marea parte a fondurilor ar fi fost utilizate „în scopuri neclare”, susţin procurorii.

Pe de altă parte, Biroul pentru Fraude Majore din Marea Britanie a deschis în august 2016 o anchetă oficială privind suspiciuni de fraudă, mită şi corupţie legate de vânzările de aeronave comerciale Airbus.

Cu trei luni  în urmă, o instituţie guvernamentală britanică suspendase creditele de export pentru Airbus, invocând neconcordanţe între declaraţiile producătorului de avioane privind utilizarea unor terţi ca intermediari în negocierile de vânzări.

Presa anglo-saxonă susţine că Airbus ar putea primi o amendă de peste un miliard de lire sterline de la procurorii din cele două ţări.

Și Franţa a demarat, anul trecut, o investigaţie similară iar autorităţile din cele două state au anunţat că vor colabora în cadrul acestor anchete. Analiştii se aşteaptă ca grupul aeronautic european să primească o amendă record.

Airbus Helicopters a inaugurat, recent, o fabrică în România pentru producția ar trebui aşteptat să iasă de pe linia finală de asamblare în 2018.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Adrian N Ionescu

Detaliile: Ministerul Transporturilor anunță că a trimis la Comisie clarificările pentru construcția Metroului spre Aeroportul Otopeni

Ministerul Transporturilor a transmis vineri Comisiei Europene clarificările privind proiectul Magistralei 6 – linia de metrou pentru conexiunea Gara de Nord – Aeroportul Internaţional Henri Coandă, […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Transgaz SA și Black Sea Oil & Gas – contract pentru transportul gazelor naturale din Marea Neagră. Proiectul depinde de impactul Legii offshore

Transgaz SA și Black Sea Oil & Gas au semnat vineri un contract cu durata de 15 ani pentru transportul gazelor naturale extrase din Marea […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

Londra / Secretarul de stat britanic pentru transporturi și cere un nou referendum pentru Brexit

Secretarul de stat britanic pentru transporturi, Jo Johnson – fratele mai mic al fostului ministru de externe Boris Johnson -, a demisionat vineri din guvern […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Victor Negrescu își face bilanțul într-o postare pe facebook

Întregul proces de pregătire a Preşedinţiei României la Consiliul UE este în grafic atât pe dimensiunea politică cât şi logistică, lucrurile nu depind de un […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

Ambasadorul Danemarcei: UE este îngrijorată de anumite direcții urmate în Polonia, în Ungaria și poate și în România

Politicienii români ar trebui să fie atenți, pentru că nu este posibil să spui un lucru într-o țară și alt lucru în altă țară, avertizează […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Polonia a acordat un sfert din permisele noi de rezidență din statele UE de anul trecut. Ucrainienii susțin cel mai mult economia poloneză

Polonia este țara UE care a acordat anul trecut cele mai multe permise noi de rezidență. Din cele 3,1 milioane de astfel de documente emise […] ... 
Citeste mai departe »

Antidotul deficitelor naționale: Bruxelles accelerează cursa către Uniunea monetară

În condițiile în care Comisia Europeană pune sub semnul întrebării eforturile a 5 guverne europene, în special Italia, de a-și balansa conturile publice, liderii statelor […] ... 
Citeste mai departe »

Grupul Vișegrad acuză din nou Bruxelles-ul că se amestecă excesiv în politica internă a statelor membre

Şefii de stat din Grupul de la Vişegrad (V4), format din Polonia, Republica Cehă, Ungaria şi Slovacia, reproșează din nou Bruxelles-ului că se amestecă excesiv […] ... 
Citeste mai departe »

Siegfried Mureșan: Reprezentantul Guvernului a votat la Bruxelles reducerea fondurilor UE destinate combaterii pestei porcine

Reprezentanții Cabinetului Viorica Dăncilă au votat pe 4 septembrie, la reuniunea Consiliul Uniunii Europene (UE), reducerea alocărilor pentru fermierii afectaţi de pesta porcină africană (PPA) în […] ... 
Citeste mai departe »

Demisie a ambasadorului SUA la ONU, Nikki Haley, în urma unor acuzații de primire de ”cadouri necuvenite”

O asociaţie care promovează etica în cadrul clasei politice americane a denunţat marţi, în ajunul demisiei lui Nikki Haley (foto) din funcţia de ambasadoare a […] ... 
Citeste mai departe »