Angela Merkel: Europa nu se mai poate bizui pe aliații săi. Trebuie să-și ia soarta în propriile mâini

De Iulian Soare | 28.5.2017 .

Europa nu se mai poate bizui în întregime pe aliații săi, a spus cancelarul german Angela Merkel, duminică, referindu-se la întâlnirile contondente ale reprezentanților G7 și NATO, potrivit Reuters.

Deși Angela Merkel nu l-a nominalizat pe Donald Trump, este cunoscută nemulțumirea provocată de președintele american, care a refuzat să accepte asumarea acordului de la Paris împotriva schimbărilor climatice. „Într-o anumită măsură”, au trecut zilele în care Europa putea conta complet pe alții, a spus cancelarul german.

„Am avut această experiență în ultimele zile. De aceea nu pot să spun decât că noi, europenii, trebuie într-adevăr să ne luăm soarta în propriile mâini – desigur, fiind prieteni cu Statele Unite, cu Marea Britanie și ori de câte ori este posibili cu alte țări, chiar și cu Rusia”, a declarat Angela Merkel.

„Dar să știm că trebuie să luptăm pentru viitorul nostru pe cont propriu, pentru destinul nostru ca europeni”.

SUA s-au izolat față de celelalte șase țări membre ale G7 în privința schimbărilor climatice și au cerut mai mult timp pentru a decide dacă va onora sau nu angajamentul de a reduce emisiunile de carbon, conform Acordului de la Paris din 2015.

La reuniunea NATO, președintele Donald Trump a întețit criticile la adresa șărilor membre care nu cheltuie destul pentru apărare și a avertizat că se vor produce mai multe atentate ca acela Manchester, dacă Alianța nu va face mai mult pentru a opri teroriștii.

Pe de altă parte, președintele Coinsiliului UE, Donald Tusk a spus că est emai optimist acum, decât era după alegerile prezidențiale americane din noiembrie trecut.

„Sunt absolut sigur după această reuniune (G7, n.r.) că, în ciuda unor expresii, comportamente, etc…. ieșite din comun, partenerii noștri din G7 sunt mult mai responsabili decât erau după alegferile din SUA”, a declarat Donald Tusk.

Etichete: , , , ,

+

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Sigmar Gabriel: Nu există o decizie oficială, dar nu văd alternativă la retragerea soldaților germani din Incirlik

Parlamentarii germani au în continuare interdicție să viziteze soldații germani staționați în baza NATO de la Incirlik, Turcia, iar în aceste condiții ministrul de Externe […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Facebook, Twitter și Google promit să devină ”mediu ostil pentru teroriști”

Compania Facebook a transmis că vrea ca platforma sa de socializare să devină ”un mediu ostil” pentru terorişti, anunță Digi24, care citează Reuters. După atacurile […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Cum se pregătește Zona euro să preia ”viteza întâi”

După lansarea de miercurea trecută a ”documentului de reflecție” referitor la Uniunea economică și monetară, Comisia Europeană pare să pregătească atribuirea către Zona euro statutul […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

UPDATE. Nou atac terorist la Londra. Bilanț actualizat: 7 morți și 47 de răniți

Update 2. Poliția a efectuat 12 arestări duminică, în cursul unui raid efectuat în estul Londrei, în legătură cu atacul comis sâmbătă noaptea în centrul […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Bulgaria își reafirmă intenția de a intra în antecamera Zonei Euro

Ministrul bulgar de Finanțe, Vladislav Goranov, a anunțat vineri, la Sofia, că dorește primirea Bulgariei în Mecanismul Ratelor de Schimb (ERM-2), ca recunoaștere a eforturilor […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Cum se pregătește Zona euro să preia ”viteza întâi”

După lansarea de miercurea trecută a ”documentului de reflecție” referitor la Uniunea economică și monetară, Comisia Europeană pare să pregătească atribuirea către Zona euro statutul […] ... 
Citeste mai departe »

Fiscul german a primit, din sursă anonimă, date despre 70.000 de offshore-uri înregistrate în Malta cu afaceri în statele europene

Autoritățile germane au primit, din sursă anonimă, informații privind existența a 70.000 de companii offshore înregistrate în Malta, stat care a fost etichetat drept ”Panama […] ... 
Citeste mai departe »

5 certitudini după referendumul constituțional din Turcia

Organizezi un referendum când vrei să ai o certitudine: cu doar două opțiuni pe buletinul de vot, rezultatul ar trebui să indice clar dacă majoritatea […] ... 
Citeste mai departe »

Pledoarie pentru Europa cu mai multe viteze a unui teoretician al federalizării- Wolfgang Schäuble

Ministrul german de finanțe, Wolfgang Schäuble, un campion al ideii de federalizare a Uniunii Europene, pare să fi renunțat la vechea sa credință de integrare […] ... 
Citeste mai departe »

Codruța Kovesi, la Consiliul Europei: Imunitatea miniștrilor trebuie limitată la durata mandatului lor

Legislația privind imunitatea miniștrilor ar trebui revizuită astfel încât ea să fie valabilă doar pe perioada mandatului, pentru a nu se ajunge în situația unui […] ... 
Citeste mai departe »