Atracția dividendelor împinge Bursa din București la un nou record european de apreciere a cotațiilor. Top 2018

De Victor Bratu | 3.4.2018 .

Cei mai importanți indicii bursieri din România au crescut cu peste 10% în primul trimestru al acestui an, investitorii fiind stimulați de un nou sezon atractiv al dividendelor.

BET, indicele de referință al Bursei de Valori București (BVB), a câștigat 12,39% în 2017, cel mai mare avans din Europa, potrivit datelor Bloomberg.

Cele mai mari dividende au fost propuse acţionarilor de managementul companiilor de stat, sub imperiul comandamentului guvernamental de a distribui astfel cel puţin 90% din profitul pe anul trecut.

BET exprimă variaţia medie ponderată a cotaţiilor celor mai importante 13 companii de la BVB, dar cea mai mare apreciere a fost consemnată de BET-TR (+12,43%), care adaugă şi dividendele la câştigul cotaţiilor.

(Citiţi şi: Guvernul-acționar își va depăși planul la încasări pe 2018 din dividendele companiilor: 3,5 miliarde)

Pe de altă parte, însă, companiile de stat au de suferit pentru că li se iau fondurile proprii de investiţii. Astfel, managementul Transgaz (TGN) s-a văzut nevoit să apeleze la „insubordonare”, anunţând că va propune o cotă de alocare de 50%, pentru a-i mai rămâne lichidități la dispoziție.

Cele mai multe companii de stat nu au adoptat aceeași poziție  şi se află în situaţii similare celei a CN Aeroporturi București (nelistată), care nu a repus în folosința una dintre cele două piste ale sale, deși a înregistrat un profit record anul trecut.

Topul dividendelor

Romgaz (SNG) și Nuclearelectrica (SNN) au cele mai mari randamente ale dividendelor, după Alro Slatina (ALR) dintre cele mai mari și mai lichide companii de la BVB: 13,49%, respectiv 11,18%, potrivit cotațiilor din 31 martie.

Și alte companii de stat listate la Bursă sunt în Topul 25 al randamentelor dividendelor propuse acţionarilor de managementul celor mai lichide şi mai tranzacţionate 25 de companii, din indicele BET XT, care a crescut cu 10,34%.

Iată sinteza realizată de casa de investiții Prime Transaction.

Randamentul dividendului este raportul dintre acesta și prețul acțiunii, iar indicatorul acțiunilor românești continuă să fie unul dintre cele mai mari din Europa, chiar dacă mărimea divindendelor a fost estimată cu acuratețe încă de la începutul anului și, întretimp, cererea pentru acțiuni le-a crescut prețul.

„Ultima zi” este ziua în care mai pot fi cumpărate acțiunile, pentru ca investitorul să fie în registul acționarilor la „data de înregistrare”, și să obțină dreptul la dividende.

Alte performanțe

Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni de pe segmentul principal al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a crescut cu 28,5%, în primul trimestru din acest an față de T1 / 2017, dar nu a trecut cu mult peste 3,51 miliarde lei.

În martie, primul loc în topul celor mai tranzacţionate companii este ocupat de:

  • Banca Transilvania (TLV), cu peste 219,4 milioane lei, urmată de:
  • Fondul Proprietatea (FP), cu 145,4 milioane lei,
  • Romgaz (SNG), 119,3 milioane lei.
  • BRD  (BRD) 114,7 milioane lei,
  • SIF5 Oltenia (SIF5), 77,1 milioane lei.

O indicaţie a fpatului că creşterile indicilor se datorează mai ales atracţiei conjuncturale a dividendelor este aceea că acţiunile mici şi puţin lichide au crescut mult, ca acelea ale Alumil Rom Industry (ALU).

Titlurile ALU au crescut cu 37,04%, dar tot au rămas cu recordul de cel mai maer randament al dividendului, de peste 21%.

Indicele BET Plus, ce reflectă evoluţia companiilor româneşti listate pe piaţa reglementată a BVB care îndeplinesc criterii minime de selecţie referitoare la lichiditate şi la valoarea acţiunilor incluse în free float, cu excepţia societăţilor de investiţii financiare (SIF), are un plus de 11,97%.

O apreciere semnificativă se observă şi la BET-NG, care arată evoluţia companiilor listate pe piaţa reglementată, care au domeniul principal de activitate energia şi utilităţile aferente, respectiv de 11,12%.

BET-BK, indice construit pentru a putea fi folosit ca benchmark de către administratorii de fonduri, dar şi de alţi investitori instituţionali, a crescut cu 6,44%.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Iulian Soare

Al doilea summit Donald Trump-Kim Jong un, posibil în Vietnam

Oficialii administraţiei Trump plănuiesc ca al doilea summit dintre preşedintele american şi liderul nord-coreean Kim Jong-un să fie organizat în Vietnam, anunță Bloomberg, care citează […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

Rusia a instalat rachete nucleare în zona de litoral a Mării Negre, aproape de Ucraina

Rusia a instalat sisteme de rachete nucleare în apropiere de graniţa cu Ucraina, în zona de litoral a Mării Negre. Fotografiile, realizate de ImageSat International, […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

UE impune taxe de până la 79% la importul de biciclete electrice din China

Uniunea Europeană impune, de sâmbătă, taxe vamale între 18,8 și 79,3% pentru importurile de biciclete electrice chinezești, despre care fabricanții europeni spun că beneficiază de […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

”Vestele galbene”, al zecelea weekend consecutiv de proteste la Paris

Protestatarii din mişcarea Vestelor Galbene s-au adunat sâmbătă la Paris pentru al zecelea weekend consecutiv de proteste faţă de preşedintele francez Emmanuel Macron şi guvernul […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Viorica Dăncilă, vizită-surpriză în Israel

Premierul Viorica Dăncilă s-a aflat vineri în Israel, unde s-a întâlnit cu premierul Benjamin Netanyahu. Vizita nu a fost anunțată anterior, nu apărea pe agenda Vioricăi […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

”Vestele galbene”, al zecelea weekend consecutiv de proteste la Paris

Protestatarii din mişcarea Vestelor Galbene s-au adunat sâmbătă la Paris pentru al zecelea weekend consecutiv de proteste faţă de preşedintele francez Emmanuel Macron şi guvernul […] ... 
Citeste mai departe »

Viorica Dăncilă, vizită-surpriză în Israel

Premierul Viorica Dăncilă s-a aflat vineri în Israel, unde s-a întâlnit cu premierul Benjamin Netanyahu. Vizita nu a fost anunțată anterior, nu apărea pe agenda Vioricăi […] ... 
Citeste mai departe »

Date oficiale: România a ignorat total fondurile UE pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor

Comisarul european Corina Crețu a publicat miercuri un grafic al modului în care statele membre au accesat fondurile pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor- din […] ... 
Citeste mai departe »

Eliminarea tarifelor de roaming a dublat apelurile telefonice ale cetăţenilor europeni în UE

Numărul apelurilor telefonice ale cetăţenilor europeni care au călătorit în UE s-a dublat în cele 18 luni de la eliminarea tarifelor de roaming, față de […] ... 
Citeste mai departe »

Consiliul Investitorilor Străini: Salariul minim nu trebuie decis administrativ, lipsește o strategie pentru piața muncii

Politicile publice privind piața muncii suferă de lipsă de coordonare și vizează doar soluții pe termen scurt, spune Consiliul Investitorilor Străini (FIC), într-un comunicat emis […] ... 
Citeste mai departe »