Criza relațiilor lui Donald Trump cu liderii marilor afaceri din SUA riscă să se extindă la membrii Administrației

De Adrian N Ionescu | 17.8.2017 .

Valul de demisii ale șefilor marilor companii americane din comisiile de consiliere a președintelui SUA ar putea contamina și pe unii membri ai Administrației, care evaluează în ce măsură le-ar putea fi afectată reputația de continuarea carierei în echipa lui Donald Trump, ca urmare a declarațiilor acestuia care au luat partea manifestației din Charlottesville, considerată neo nazistă, potrivit Reuters.

Preşedintele a desfiinţat formal comisiile, după ce relevanţa acestora deja se prăbuşise din cauza demisiilor.

„Mulţi dintre noi ne-am alăturat acestei Administraţii gândind că îi vom aduce experienţa pe care preşedintele nu a avut ocazia să o câştige în cariera sa în afaceri şi ca să încurajăm o anumită reţinere în ceea ce spune public sau aliaţilor noştri” a declarat un oficial senior de la Casa Albă, care evaluează alternativa de a demisiona.

Numirea generalului în rezervă John Kelly ca şef administrativ al Casei Albe a dezamăgit, pentru că pare că nici el nu poate să influenţeze comportamentul impulsiv şi nepotrivit al preşedintelui. „ Este clar că nu e cu putinţă pentru nimeni să limiteze impulsurile (lui Donald Trump) şi să contracareze ceea ce se vede la televizor şi pe web”, a spus oficialul citat de Reuters.

De asemeni, David Shulkin, secretarul responsabil cu problemele veteranilor, s-a declarat scandalizat de manifestația neo-nazistă din Charlottesville, deși a considerat că Donald Trump și-ar fi exprimat, totuși, dezacordul cu aceasta.

Aversiunea faţă de comportamentul preşedintelui SUA a ajuns la un punct culminant din cauza remarcilor legate de incidentele de la Charlottesville, unde coliziunea dintre o manifestaţie rasistă şi oponenţii acesteia a făcut victime.

Donald Trump a insistat că ambele tabere au avut dreptate, ceea ce a provocat un val de proteste inclusiv diplomatice, care au reafirmat că nu se poate da dreptate unor manifestări de sorginte fascistă.

A urmat demisia din consiliile de consulanţă ale Casei Albe a directorilor generali ai unor mari compani americane precum Walmart, Merck & Co Inc , Under Armour Inc, Intel Corp , Campbell Soup Co, 3M Co.

Și oficialii unor companii precum Boeing, GE, sau Lockheed Martin, care depind de contractele cu statul american, şi-au arătat preocuparea faţă de comportamentul preşedintelui american. Un grup de executivi de top din General Electric au emis o declaraţie care preciză că valorile companiei resping bigotismul şi rasismul, potrivit New York Times.

Delimitarea șefilor marilor companii de Donald Trump vine pe fondul dezamăgirii mocninde privind faptul că Administraţia Trump nu îşi ţine promisiunile privind relansarea afacerilor prin investiţii publice.

Consilierii de afaceri ai președintelui se confruntă cu un dezastru, potrivit lui Jeffrey Pfeffer, profesor de comportament organizațional la Stanford Business School, citat de cotidianul american.

Dacă vor să iasă din consiliile consultative de la Casa Albă, liderii de afaceri americani care s-au implicat în susținerea lui Donald Trump trebuie să cântărească, pe de o parte, beneficiul de a păstra „un loc la masă”, cu preferințele politice ale angajaților și ale clienților și, respectiv, cu consecințele potențiale ale neglijării președintelui, potrivit sursei citate.

Donald Trump nu este la prima ieşire controversată, acuzată sever atât acasă cât şi în lumea largă. Declaraţiile agresive privind Coreea de Nord au alertat toate mediile politici din lume. Şi, recent, alianţa comercială sud americană Mercosur a condamnat declarațiile lui Donald Trump privind o eventuală opțiune militară în Venezuela.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Mariana Bechir

Întârzieri la aplicarea directivei privind serviciile de plată. Jumătate din operatori încă analizează

Băncile din România sunt cu un pas în urma celor din Vestul Europei și în urma altor țări din Europa Centrală și de Est în implementarea directivei privind […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Guvernul May este aproape de legiferarea Exit Day

Premierul britanic Theresa May a anunțat că guvernul său este aproape să definitiveze planul prin care Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, stabilind deja data […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

Decizii majore ale NATO: liber la folosirea tacticilor de război cibernetic, centru de supraveghere a Atlanticului

Statele membre NATO au dat miercuri undă verde recurgerii la tactici de război cibernetic în operaţiuni ale Alianţei Nord-Atlantice, o nouă etapă în vederea consolidării „disuasiunii” […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Întâlnire Frans Timmermans – Tudorel Toader: Comisia Europeană dorește opinia Comisiei de la Veneția pe pachetul de modificare a legilor justiției

Comisarul european Frans Timmermans sugerează ca experți constituțional internaționali să verifice proiectele românești de modificare a legilor justiției, proiecte care au generat protestele anti-corupție la […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Statele membre UE sunt așteptate să notifice formal aderarea la PESCO- structura de cooperare permanentă militară

Peste jumătate dintre statele membre UE vor avansa în următoarele zile pe drumul operaționalizării unui important acord de cooperare militară, gândit ca răspuns la presiunile […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Cum se pregătește Zona euro să preia ”viteza întâi”

După lansarea de miercurea trecută a ”documentului de reflecție” referitor la Uniunea economică și monetară, Comisia Europeană pare să pregătească atribuirea către Zona euro statutul […] ... 
Citeste mai departe »

Fiscul german a primit, din sursă anonimă, date despre 70.000 de offshore-uri înregistrate în Malta cu afaceri în statele europene

Autoritățile germane au primit, din sursă anonimă, informații privind existența a 70.000 de companii offshore înregistrate în Malta, stat care a fost etichetat drept ”Panama […] ... 
Citeste mai departe »

5 certitudini după referendumul constituțional din Turcia

Organizezi un referendum când vrei să ai o certitudine: cu doar două opțiuni pe buletinul de vot, rezultatul ar trebui să indice clar dacă majoritatea […] ... 
Citeste mai departe »

Pledoarie pentru Europa cu mai multe viteze a unui teoretician al federalizării- Wolfgang Schäuble

Ministrul german de finanțe, Wolfgang Schäuble, un campion al ideii de federalizare a Uniunii Europene, pare să fi renunțat la vechea sa credință de integrare […] ... 
Citeste mai departe »

Codruța Kovesi, la Consiliul Europei: Imunitatea miniștrilor trebuie limitată la durata mandatului lor

Legislația privind imunitatea miniștrilor ar trebui revizuită astfel încât ea să fie valabilă doar pe perioada mandatului, pentru a nu se ajunge în situația unui […] ... 
Citeste mai departe »