Davos 2018, pe scurt: Critici pentru protecționismul american, laude pentru economia Europei Vedetele zilei: Uber și India

De Iulian Soare | 24.1.2018 .

Premierul Narendra Modi lucrează pentru dublarea economiei Indiei

Bancheri, politicieni şi șefi de mari companii și-au făcut loc cu greu prin zăpada căzută în stațiunea montană Davos pentru a ajunge la timp la deschiderea celui de-al 48-lea Forum Economic Mondial, însă efortul a meritat, scrie Bloomberg:

marţi s-au aflat veşti bune despre economia europeană, dar şi avertismente legate de posibila apariție a unei noi crize financiare sau a unor şocuri provocate de politicile protecţioniste din Statele Unite.

Principala știre transmisă de la Davos de presa economică internațională vizează anunțul CEO Uber Technologies Inc., Dara Khosrowshahi, care a spus că greu încercata companie va trece pe profit în cel mult 3 ani. Îndeplinirea promisiunii ar echivala cu o mare realizare în condițiile în care compania de ride-sharing pierde anual miliarde de dolari. Opinia publicului avizat este că efortul directorului general, în funcție de numai 6 luni, de a redresa compania este unul cu puține șanse de succes.

Revenind la economia globală – într-o perioadă în care bursele înregistrează creşteri puternice, directorii din sectorul financiar spun investitorilor să evite repetarea greşelilor din 2006. Şefii Citigroup, Barclays şi Carlyle au făcut paralele între situaţia actuală de pe pieţele financiare şi cea care a precedat Marea Recesiune. Toți au avertizat că prezenta creştere economică ar putea fi distrusă dacă dobânzile vor creşte peste aşteptări.

”Există o ambivalenţă care este îngrijorătoare. Când următoarea criză va veni – şi va veni – este probabil să fie mai violentă dacă nu vom elimina o parte din presiune pe parcurs”, a afirmat directorul general al Barclays, Jes Staley.

Directorul general al grupului Carlyle, David Rubenstein, a avertizat că pe pieţele de capital există o capacitate foarte limitată pentru a face faţă unei creşteri reale a dobânzilor. ”De obicei, când oamenii sunt fericiţi şi încrezători, se întâmplă ceva rău”, a avertizat el.

În fiecare an, ştiri proaspete, deseori furnizate de Washington, reverberează la Davos. Aşa s-a întâmplat şi anul acesta, după ce preşedintele Donald Trump a decis introducerea unor taxe vamale suplimentare pentru panouri solare şi maşini de spălat.

Vicepreşedintele BlackRock,  Philipp Hildebrand, a spus că protecţionismul este cel mai mare risc pentru redresarea economiei globale. Economistul Joseph Stiglitz, deţinător al unui premiu Nobel, a afirmat că măsura lui Trump este ”proastă pentru mediul mondial, este proastă pentru economia americană şi este proastă pentru locurile de muncă din Statele Unite”.

Directorul general al grupului Petrobras, Pedro Parente, a avertizat în legătură cu eforturile lui Trump de a readuce în atenţie cărbunele, dar directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie, Fatih Birol, a anticipat că ”pătrunderea energiei solare pe piaţa americană va continua”.

Și noua reformă fiscală din Statele Unite a fost subiect de discuții. Directorul general al Blackstone Group, Stephen Schwarzman, şi Adena Friedman,  directorul Nasdaq, au spus că reforma fiscală este un motor de creştere, dar şeful Bank of America, Brian Moynihan, a spus că oferta limitată de pe piaţa muncii din Statele Unite s-ar putea să nu aibă capacitatea să satisfacă cererea de forţă de muncă.

Directorul general al Deutsche Post, Frank Appel, a avertizat că reducerile de taxe vor avea un impact limitat, pe termen scurt.

Într-un discurs susţinut marţi, premierul indian Narendra Modi a avertizat faţă de protecţionismul anunţat de Casa Albă cu câteva ore mai devreme. Modi a spus că lucrează pentru a dubla economia Indiei, de 2.300 de miliarde de dolari, până în 2025, intensificând eforturile de atragere a investiţiilor străine. Atingerea ţintei de 5.000 de miliarde de dolari nu va fi uşoară, având în vedere estimările de creştere actuale.

Timp de mai mulţi ani, economia Europei a fost ”bolnavul” tratat la forumului economic de la Davos, din cauza crizei din Grecia, a incertitudinilor legate de viitorul monedei unice europene, creşterea populismului şi Brexit. Situaţia s-a schimbat, cu o revenire a economiei pe care puţini observatori au considerat-o posibilă.

Ken Rogoff, de la Universitatea Harvard, a spus că este ”o poveste fenomenală”, iar Rubenstein, şeful Carlyle, a numit Europa ”o destinaţie foarte atractivă pentru investiţii”. El l-a lăudat şi pe preşedintele Băncii Centrale Europene, pentru muncă depusă.

Etichete: , , , , , ,

+

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Parlamentul britanic a respins acordul Brexit. Theresa May se confruntă miercuri cu o moțiune de cenzură. Cel mai probabil traseu al Brexit

Acordul Brexit negociat cu UE de către premierul Theresa May a fost respins, marți seară, în Camera Comunelor. Votul a fost pierdut la diferență mare: […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Desantul european la Bucuresti: Mesajele contradictorii ale unei frumoase festivități

România a marcat, joi, preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene într-o ceremonie cu fast, organizată la Ateneul Român, ocazie de care liderii europeni au profitat pentru […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Președinția Consiliului UE – prima lună: agenda și programul

România a preluat președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2019, primul eveniment oficial- ceremonia de deschidere a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene- […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

Acordul privind schimbările climatice devine operațional. SUA, Rusia și China rămân în joc

Negociatorii din 196 de țări participanți la Conferința anuală ONU privind schimbările climatice (COP24) au ajuns sâmbătă noapte la un acord care face operațional Acordul […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Cazul Kamil Demirkaya: România a refuzat deja 2 alte cereri de extrădare formulate de Turcia. Legislația care permite un refuz

Jurnalistulul turc Kamil Demirkaya (foto), angajat al publicației Zaman România, a cerut azil politic pentru a evita extrădarea în Turcia, unde este acuzat oficial de terorism, în […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

”Vestele galbene”, al zecelea weekend consecutiv de proteste la Paris

Protestatarii din mişcarea Vestelor Galbene s-au adunat sâmbătă la Paris pentru al zecelea weekend consecutiv de proteste faţă de preşedintele francez Emmanuel Macron şi guvernul […] ... 
Citeste mai departe »

Viorica Dăncilă, vizită-surpriză în Israel

Premierul Viorica Dăncilă s-a aflat vineri în Israel, unde s-a întâlnit cu premierul Benjamin Netanyahu. Vizita nu a fost anunțată anterior, nu apărea pe agenda Vioricăi […] ... 
Citeste mai departe »

Date oficiale: România a ignorat total fondurile UE pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor

Comisarul european Corina Crețu a publicat miercuri un grafic al modului în care statele membre au accesat fondurile pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor- din […] ... 
Citeste mai departe »

Eliminarea tarifelor de roaming a dublat apelurile telefonice ale cetăţenilor europeni în UE

Numărul apelurilor telefonice ale cetăţenilor europeni care au călătorit în UE s-a dublat în cele 18 luni de la eliminarea tarifelor de roaming, față de […] ... 
Citeste mai departe »

Consiliul Investitorilor Străini: Salariul minim nu trebuie decis administrativ, lipsește o strategie pentru piața muncii

Politicile publice privind piața muncii suferă de lipsă de coordonare și vizează doar soluții pe termen scurt, spune Consiliul Investitorilor Străini (FIC), într-un comunicat emis […] ... 
Citeste mai departe »