DOCUMENT / Eşec la Bruxelles: liderii est-europeni blochează numirile în posturile-cheie ale UE

De Anne-Marie Blajan | 29.7.2014 .

Liderii statelor UE nu au căzut de acord miercuri noaptea asupra nominalizărilor pentru posturile de top ale Uniunii, informează agenţiile de presă internaţionale, şi au decis să se reunească din nou în 30 august.

Discuţiile s-au blocat din cauza opoziţiei faţă de nominalizarea ministrului de externe italian, Federica Mogherini, ca Înalt Reprezentant al UE pentru politica externă. Liderii central şi est europeni au cerut ca acest post să revină unui reprezentant al regiunii din care provin, susţin diplomaţi citaţi de Reuters.

În plus, se pare că aceiaşi lideri est-europeni au spus că nu iau nicio decizie asupra ocupanţilor celor două posturi de top până nu ştiu care vor fi portofoliile care se vor aloca comisarilor din ţările lor.

“Este păcat, dar nu este deloc dramatic că nu s-a ajuns la o concluzie”, a spus Herman Van Rompuy, la finalul reuniunii. “Astfel de lucruri iau timp. Sunt absolut sigur că vom lua o decizie în luna august”, a mai afirmat preşedintele Consiliului European.

Cancelarul Angela Merkel a spus că liderii UE şi-au dat brusc seama că există “interdependenţă” între portofoliile din Comisie şi cele două funcţii de conducere de la nivelul UE.

La conferinţa de presă de după întâlnire, aceasta a explicat că Jean-Claude Juncker a spus că numirile comisarilor îi aparţin, cu excepţiacelei a Înaltului Reprezentant. Totuşi, şi statele membre au un cuvânt de spus, a admis Angela Merkel.

Echilibrul de gen în noua Comisie va avea importanţă, a mai precizat cancelarul german, iar noul preşedinte al executivului comunitar le-a cerut liderilor să nominalizeze femei şi să aibă mai multe variante. În luna august, el le va face liderilor europeni propunerile de portofolii, iar aceştia vor decide succesorii lui Catherine Ashton şi Herman Van Rompuy.

La rândul său, preşedintele Francois Hollande a precizat că statele UE trebuie să trimită propunerile de comisari până la sfârşitul acestei luni.

Calendarul iniţial propus de Parlamentul European, care voia să audieze şi să voteze echipa Comisiei în luna septembrie, ar putea fi încă realizabil, dar totul va fi foarte strâns, a precizat un diplomat european pentru EUobserver.

Înaltul Reprezentant – un socialist

Chiar dacă liderii europeni nu au căzut de acord asupra unui nume, ei au ajuns totuşi la consens că ocupantul postului de Înalt Reprezentant trebuie să aparţină familiei politice a socialiştilor. Asta elimină din start candidaturile lui Radoslaw Sirkorski şi chiar pe a Kristalinei Georgieva.

Federica Mogherini, pornită ca favorită pentru ocuparea acestei poziţii, a fost puternic contestată de Polonia şi ţările baltice: i s-a reproşat lipsa de experienţă, dar mai ales atitudinea prietenoasă faţă de Rusia,

Preşedinta Lituaniei, Dalia Grybauskaite, a avut o declaraţie extrem de dură înainte de începrea discuţiilor: “Voi susţine o persoană cu experienţă în politica externă şi o persoană care este neutră sau cel puţin reflectă toate opiniile statelor membre în conflictul dintre Rusia şi Ucraina, şi nu susţin o persoană care este pro-Kremlin”.

Atfel de remarce au suscitat replica imediată a premierului italian, Matteo Renzi care le-a considerat lipsă de respect faţă de un stat membru: “Nu este vorba despre o poziţie sau alta, este vorba espre respectul cuvenit statelor membre şi în special unuia dintre fondatorii Uniunii”.

Premierul Italiei a negat că ar fi existat opoziţie faţă de candidata proriei ţări, însă diplomaţii susţin că există probleme pentru candidatura Federicăi Mogherini şi nu cred că ar exista şanse ca în luna august să fie totuşşi nominalizată.

Pe de altă parte, preşedintele francez – susţinător al ministrului italian – nu vede justificată obiectia statelor estice, deşi a recunoscut că aceasta a existat. Francois Hollade consideră însă postul de Înalt Reprezentant mai degrabă unul de “purtător de cuvânt al UE” şi crede că poziţia ministrului italian faţă de Rusia nu ar conta, pentru că ea nu ar face politica externă a propriei ţări.

Descărcaţi AICI concluziile reuniunii de la Bruxelles.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Miniștrii de externe UE prezintă luni cele 17 proiecte comune de apărare europeană

Miniștrii de Externe ai statelor membre UE vor anunța luni o listă a proiectelor comune pe care le doresc implementate în cadrul noii strategii de […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Dezbatere la ONU despre statutul Ierusalimului / Franța, Germania și Marea Britanie: Decizia unilaterală a lui Donald Trump încalcă rezoluții ale Națiunilor Unite

Decizia lui Donald Trump de a recunoaşte unilateral Ierusalimul ca fiind capitala Israelului ”nu este conformă cu rezoluţiile Consiliului de Securitate ONU”, au declarat vineri […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Premierul polonez a demisionat. Ministrul finanțelor preia șefia Guvernului

Premierul polonez Beata Szydlo a demisionat joi, demisie care i-a fost imediat acceptată de conducerea partidului naționalist aflat la guvernare, PiS. Un purtător de cuvânt […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Congres SPD în Germania / Martin Schultz propune crearea Statelor Unite ale Europei

Liderul Partidului Social Democrat german, Martin Schulz, a prezentat joi în fața partidului său condințiile pe care le va pune pe masa negocierilor pentru formarea […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Eurogrup va respinge propunerea CE de creare a funcţiei de ministru european de Finanţe

Miniştrii de Finanţe din zona euro (Eurogrup) vor respinge probabil propunerea Comisiei Europene vizând crearea unei funcţii de ministru european al Economiei şi Finanţelor, care […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Ciorna acordului Brexit

Marea Britanie nu va plăti Uniunii Europene nicio sumă la momentul Brexit, ci va continua să se comporte ”ca și cum rămâne stat membru”, respectându-și […] ... 
Citeste mai departe »

Consiliul European cere României să corecteze deficitul bugetar structural cu 0,8% din PIB

Consiliul European a adoptat marți decizia care sancţionează faptul că „România nu a acţionat în fapt pentru a corecta abataerea semnificativă” de la deficitul bugetar […] ... 
Citeste mai departe »

Comisia Europeană: Grup de experți pentru o strategie împotriva fake news

Comisia Europeană a înființat luni un Grup de experți la nivel înalt privind știrile false, grup care va fi format din reprezentanți ai mediului academic, […] ... 
Citeste mai departe »

Cum se pregătește Zona euro să preia ”viteza întâi”

După lansarea de miercurea trecută a ”documentului de reflecție” referitor la Uniunea economică și monetară, Comisia Europeană pare să pregătească atribuirea către Zona euro statutul […] ... 
Citeste mai departe »

Fiscul german a primit, din sursă anonimă, date despre 70.000 de offshore-uri înregistrate în Malta cu afaceri în statele europene

Autoritățile germane au primit, din sursă anonimă, informații privind existența a 70.000 de companii offshore înregistrate în Malta, stat care a fost etichetat drept ”Panama […] ... 
Citeste mai departe »