Europa Rețelelor: Influența națională la Bruxelles

De Radu Magdin | 20.8.2013 .

Acest articol este dedicat influentei nationale la Bruxelles, dorindu-se a fi o harta succinta a marilor retele nationale din oras, care stiu sa isi faca lobby la momentul oportun, atunci cand interesele lor sunt in joc. Harta aceasta poate fi de folos oricui interesat de afacerile europene, cu atat mai mult cu cat in 2019 vine momentul cand Romania va putea sa isi arate forta -sau lipsa ei, depinde de noi- in jocul european (detalii aici).

Articolul are in vedere retelele germane, franceze, britanice, italiene, spaniole si poloneze, ca provenind din primele sase state ca marime din Uniunea Europeana. Noi suntem al saptelea stat, iar dupa noi urmeaza un stat cu un lobby national foarte eficient, Olanda.

Sa incepem insa cu inceputul. Iar debutul unui asemenea demers e dat de constientizarea schimbarii: criza economica a schimbat multe in Bruxelles. Pentru un roman care venea “in oras” in 2007, odata cu aderarea, harta influentei arata altfel decat in prezent: nemtii erau puternici si discreti, francezii erau puternici si vocali, britanici scurti, la obiect si eificienti, spaniolii si italienii activi si voiosi, polonezii indrazneti si cu ambitie.

Dupa inceperea crizei, si odata cu prelungirea ei, germanii din institutii sunt omniprezenti, mai puternici ca oricand; francezii controleaza in continuare pozitii cheie din institutiile Uniunii Europene (printre care majoritatea serviciilor juridice) dar nu mai sunt la fel de vocali; britanicii au ramas eficienti dar jocul intern si fortarea ideii de referendum in relatia cu UE, dublate de iesirea conservatorilor britanici din Partidul Popular European, i-a scos putin din ritm; spaniolii si italienii nu mai sunt voiosi si au scazut de cand cu bail-out-urile ca influenta, polonezii fiind prin contrast mai optimisti, mai activi si mai ambitiosi.

Si alte state mai mici au suferit modificari de abordare si de negociere, cazul cel mai contrastant fiind Grecia, unde criza a pus pe “mut” actiunea, de obicei foarte vocala, a Atenei in plan european.

Pentru Romania este greu de facut o evaluare, caci am cunoscut doar un an de “prosperitate” a Uniunii, si nu prea avem cum compara actiunea noastra “inainte si dupa” criza. Cert e ca invatam si, vorba dumei, incepem sa “ne organizam, caci asa nu mai merge”. Ce e insa relevant, la capitolul invatare si apoi mobilizare, e ca, indiferent de modificarile de influenta in timp, e util de vazut cum se misca lucrurile cand un interes national este in joc; avem de invatat din felul in care se mobilizeaza diversele “retele nationale”, exercitandu-si influenta. Aici, sunt mai multe paliere.

In primul rand, cine defineste interesul national de aparat la Bruxelles.

In al doilea rand, cine exact e reteaua nationala, si cum isi dau componentele ei mana pentru atingerea scopului dorit.

In primul rand, interesul national poate fi definit de clasa politica, de sfera administrativa sau de sectorul privat, care se consulta intre ele (de preferinta), cu privire la directiile strategice de urmat in plan european. Nu de altceva, dar putine lucruri mari se decid in capitalele nationale (70% din legislatia “nationala” vine de la Bruxelles) deci felul cum “jucam la UE” e foarte important. Cine sesizeaza primul pe cine, depinde de la caz la caz. City-ul britanic avertizeaza guvernul de la Londra, agricultorii spanioli executivul de la Madrid, industria carbunelui premierul polonez, dar cateodata Guvernul intelege un joc strategic si il protejeaza (Franta si cazul energiei nucleare).

In al doilea rand, cine exact e reteaua nationala. E vorba de toti cei activi in Bruxelles – si aflati in coordonare- (o retea necoordonata nu e o retea, e o adunatura simpatica si atat), fie permanent aflati in institutiile Uniunii fie ca “prelungiri” periodice in oras pentru interesele nationale. Aici includem Reprezentanta permanenta, europarlamentarii si comisarul, cabinetele lor, alti cetateni aflati in pozitii cheie in institutii, reprezentante ale unor asociatii, federatii, patronate, mari companii, municipii, judete etc. De aici si deducem un lobby national, local, industrial, s.a.m.d., care se poate coaliza sau nu in functie de importanta si relevanta dosarului aflat pe agenda institutiilor europene.

Daca in majoritatea cazurilor, mobilizarea este punctuala, mai exista si batalii periodice date de retelele nationale, fiind vorba prioritar de bataliile pentru putere si bani (desi, puterea de multe ori inseamna si bani). Concret, ne referim la ocuparea de pozitii cheie in institutiile europene (comisarul european, pozitii de directori in Consiliu, Comisie si Parlament, dar si pozitii politice precum presedintia sau vicepresedintia unei Comisii cheie din Parlamentul European) respectiv “castigarea” bataliilor bugetare anuale sau cele pe exercitiile bugetare de mai lunga durata (alocarea de bani de care tara respectiva sa beneficieze, fie in general – “mai multi bani pentru noi”, fie sectorial – “mai multi bani pentru agricultura”, de exemplu).

Nu ne propunem in prezentul articol sa facem o harta a negocierilor bugetare sau a pozitiilor din institutii – un “google” in acest sens, si o studiere a organigramelor institutiilor europene pot oferi o imagine clara asupra influentei germane, franceze, si a altor nationalitati, in oras.

Va propunem insa sa analizam cateva cazuri concrete de lobby national – cand influenta e testata concret, nu doar generic- pentru a vedea cum functioneaza lucrurile, in spatele aparentei birocratii de care sunt acuzate institutiile europene. Practic, specificul lobby-ului la Bruxelles e ca nu poti face, ca la Washington, o operatiune de “lichidare” a propunerii legislative: o poti doar frana/ accelera, dilua sau intari ca si continut, caci odata declansata o propunere a Comisiei Europene, rotitele mecanismului european in dosarul cu pricina nu pot fi decat foarte greu oprite. Vom avea legislatie – cum procedam?

Exemple și dosare

Sa incepem cu hegemonul european actual: Germania. Motorul franco-german are, ca o recunoaste sau nu, ca si Europa, doua viteze. Germania sta mai bine ecoonomic ca Franta si a stiut sa prezinte marile decizii europene ale ultimelor ani in termeni de “eu platesc, faceti, va rog, ca mine”.

Sigur, nuantele au fost de natura diplomatica, dar in esenta Germania stie sa negocieze foarte bine si sa ceara ce e al Cezarului. Asta inseamna si responsabilitate si responsabilizare la un nivel care nu este usor de gestionat. Nu intamplator ministrul german Schaeuble spunea recent ca Berlinul nu vrea o Europa germana (detaii aici): “ne asumăm responsabilitatea de a conduce, alături de prietenii francezi”, a explicat Schaeuble. Frumos spus.

Cert e ca periodic, eficienta retelei germane in Bruxelles duce la tensiuni, in special in dosare in care Berlinul are un interes puternic si e mai putin dispus la compromis. In iulie 2013, au aparut, vizibil, nemultumiri cu privire la jocul german in materie de emisii (detalii aici).

Diplomati din mai multe state UE au acuzat Germania ca a amenintat, intimidat si santajat colegii europeni pentru a diminua puterea legislatiei privind emisiile masinilor noi (“amenintate” ar fi fost Irlanda, Ungaria si Olanda). In acest dosar a fost vizibil un lobby interesant pentru analiza noastra, cel industrial, miza fiind viitorul industriei auto germane, in special Daimler si BMW (detalii aici).Daca aici am avut de-a face cu un dosar “hard” (alt exemplu in acest sens fiind industria chimica – detalii aici), Berlinul se mobilizeaza, la nevoie, si in chestiuni mai “soft”, precum discriminarea pozitiva.

Cancelarul Merkel si ministra familiilor Kristina Schroeder s-au opus – femei fiind – regulilor UE cu privire la cotele de gen in board-urile companiilor tranzactionate public; in plus, Berlinul a facut lobby activ mai departe in acest sens catre alte state pentru diluarea propunerii comisarei Viviane Reding ca cel putin 40% dintre pozitiile neexecutive sa fie ocupate de genul subreprezentat (detalii aici).

Un ultim cuvant despre lobby-ul german: importanta domeniului energiei. Germania are comisarul european de profil, este prezenta in mai toate marile proiecte energetice europene, a fost, in ciuda climei, un lider in materie de energie solara (detalii aici), in acest din urma domeniu jucand inclusiv “extern” (facand lobby la Bruxelles in favoarea Chinei, pentru evitarea unui razboi comercial cu privire la panourile solare – detalii aici).

In ceea ce priveste lobby-ul national francez, el este inca foarte puternic in institutii, desi un sondaj recent in cercurile franceze constata o dezamagire cu privire la scaderea influentei lor in afacerile europene (peste 60% considerand ca influenta lor in Europa a scazut de la criza economica care a cuprins continentul in 2008 – detalii aici).

Lobby-ul francez insa se dovedeste redutabil periodic (cum bine remarca un consultant francez de marca la Bruxelles, lobbyul francez e “bine raspandit, profesionist, si bine organizat” – detalii aici), iar reduta sa numarul 1 a reprezentat-o politica agricola comuna (detalii aici).

Si aici nu e vorba numai de cei peste 500 miii de fermieri francezi actuali: originile protejarii Intereselor franceze in materie de agricultura merg pana in 1965, cand presedintele Charles de Gaulle a practicat political “scaunului gol” in parte pentru a-si manifesta nemultumirea fata de felul in care evolua politica agricola a comunitatii europene.

Reteaua britanica in institutiile europeana are ceva imperial: e discreta, strategica, cu energie folosita punctual cat si unde trebuie. Din pacate, optiunile strategice recente in negocierile cu Uniunea Europeana, si iesirea conservatorilor britanici din PPE, au lasat mai putin influenta Marea Britanie per ansamblu.

Insa, lobby-ul britanic nu trebuie subestimat, din mai multe motive: comunica foarte bine intern, e mare (13% din grupurile de lobby active in Bruxelles – detalii aici) si e foarte bine finantat in caz de miza mare, precum reforma sectorului financiar si bancar european. Daca britanicii au fost vizibili in materie de energie (fie ea regenerabila – detalii aici– sau clasica – BP fiind un actor cheie in Bruxelles, coordonat cu Londra), protectia datelor (detalii aici), turism (detalii aici), cea mai mare batalia data de Londra recent a fost cea a “finantelor si bancherilor”.

Potrivit Bloomberg (detalii aici) Londra, capitala financiara a Europei, are peste 1 milion de angajati in industria financiara. In consecinta, Autoritatea pentru servicii financiare (Financial Services Authority – FSA) are o greutate considerabila, de altfel lucrand mana in mana cu executivul britanic, pe tot parcursul legislatiei europene de profil, incepand cu proiectul Comisiei Europene, si pana in discutiile avansate din Parlamentul European si Consiliul UE.

Ce este interesant e faptul ca se “joaca” la mai multe capete: lobby-ul financiar sesizeaza autoritatile, dar mobilizeaza in paralel sume impresionante pentru lobby individual, colateral (detalii aici) – de altfel, acesta este unul din marile secrete ale lobby-ului in dosare cheie.

In ceea ce priveste Spania si Italia, traditional, cele doua tari au avut pozitii puternice de lobby la Bruxelles, in materie de fonduri europene, dar si domeniul comercial (pozitiile lor stand de altfel la baza razboaielor comerciale “textile” UE-China in anii 2000 – detalii aici).

In momentul de fata, lobby-urile Madridului si Romei sunt mai putin vizibile, desi nu au pierdut iremediabil din influenta (uneori, sunt tacute si eficiente ca in cazul culturilor modificate genetic – detalii aici). In plus, exista apeluri interne la resuscitare, precum cel recent al ambasadorului italian la UE, Stefano Sannino, care sugereaza o voce mai puternica in afacerile europene pentru Italia “refacuta” (detalii aici). Acesta este un mesaj diferit fata de exasperea unor analisti italieni, acum cativa ani, cu privire la specificul latin -intalnit si la noi de multe ori- de fragmentare a intereselor, si incercarea de promovare a unei noi atitudini: trecere peste “distanta intre a fi prezent si a fi influent” (detalii aici).

Un ultim exemplu util e cel polonez, cu atat mai mult cu cat “fratele nostru” estic, poate constitui, ca stat cu experienta istorica similara, un model de actiune si influenta pentru noi la nivelul UE.

Actiunea poloneza a variat, cand “soft” -precum influenta asupra conturarii si implementarii politicii estice a UE (detalii aici) – cand “hard” precum in domeniul industrial (promovarea carbunelui – detalii aici , dar si diluarea prevederilor cu privire la emisii – detalii aici).

Astfel, polonezii s-au organizat, au fondat si finantat evenimente sub patronajul “Central European Energy Partners” (CEEP), o combinatie de capital privat si statal, si au reusit sa obtina de multe ori ce si-au dorit.

Jocul Europei retelelor este, dupa cum putem observa, mult prea complex pentru a face obiectul detaliat al unui singur articol; insa, esentiala este cunoasterea lui, fie si schematica, imprumutarea modelelor de buna practica, luarea in considerare a specificului national si crearea unui “model romanesc” pe care sa putem conta in bataliile legislative ale anilor care vin.

Trebuie sa ne miscam rapid, cat mai din timp, fara a astepta, pe ultima suta de metri, Presedintia romana a UE, in 2019.

***

Radu Magdin este CEO al SmartLink Communications

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Marin Pana

Pulverizarea clasei mijlocii: Inegalitatea socială exagerată scoate România din cifrele UE. Știați că?…

România a apărut din nou la coada UE din perspectiva ratei de risc la sărăcie şi excludere socială, cu 38,8% din populaţie ( aproape 8 milioane […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

Curtea Europeană de Conturi: România, printre cele patru state cu risc ridicat de a nu putea absorbi fondurile europene alocate

În nouă state membre, angajamentele restante privind fondurile structurale și de investiții europene (ESI), reprezentau peste 15 % din cheltuielile publice din 2016, potrivit raportului […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

Speranța de muncă: România – locul 25 în UE 28. De ce

România se află pe locul 25 între cele 28 de state din UE în ceea ce priveşte speranţa de ani de muncă pe parcursul vieţii […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

FMI: Vremuri grele pentru economiile din estul UE. Convergența Est – Vest încetinește / Crește pericolul involuției reformelor

Europa Emergentă se confruntă cu un stres economic în creştere, care riscă să anuleze o parte din progresele politice din ultimele decenii, potrivit lui Poul Thomsen, […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Capital Economics: Băncile din România și Ungaria – cea mai rapidă redresare din regiune. Harta punctelor fierbinți central – europene

Băncile din Ungaria și România au avut „cea mai remarcabilă îmbunătățire” a datelor în ultimele trimestre, spune cel mai recent raport Capital Economics, dedicat piețelor emergente […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Cum se pregătește Zona euro să preia ”viteza întâi”

După lansarea de miercurea trecută a ”documentului de reflecție” referitor la Uniunea economică și monetară, Comisia Europeană pare să pregătească atribuirea către Zona euro statutul […] ... 
Citeste mai departe »

Fiscul german a primit, din sursă anonimă, date despre 70.000 de offshore-uri înregistrate în Malta cu afaceri în statele europene

Autoritățile germane au primit, din sursă anonimă, informații privind existența a 70.000 de companii offshore înregistrate în Malta, stat care a fost etichetat drept ”Panama […] ... 
Citeste mai departe »

5 certitudini după referendumul constituțional din Turcia

Organizezi un referendum când vrei să ai o certitudine: cu doar două opțiuni pe buletinul de vot, rezultatul ar trebui să indice clar dacă majoritatea […] ... 
Citeste mai departe »

Pledoarie pentru Europa cu mai multe viteze a unui teoretician al federalizării- Wolfgang Schäuble

Ministrul german de finanțe, Wolfgang Schäuble, un campion al ideii de federalizare a Uniunii Europene, pare să fi renunțat la vechea sa credință de integrare […] ... 
Citeste mai departe »

Codruța Kovesi, la Consiliul Europei: Imunitatea miniștrilor trebuie limitată la durata mandatului lor

Legislația privind imunitatea miniștrilor ar trebui revizuită astfel încât ea să fie valabilă doar pe perioada mandatului, pentru a nu se ajunge în situația unui […] ... 
Citeste mai departe »