Germania cere UE să aplice strict regulile deficitului bugetar

De Victor Bratu | 29.10.2016 .

Uniunea Europeană trebuie să modifice sistemul instituţional astfel încât regulile privind deficitul bugetar să se aplice cu stricteţe, cere Wolfgang Schäuble, ministrul german al Finanţelor, criticând Comisia Europeană pentru atitudinile ”flexibile” faţă de Franţa, Spania, Italia şi Portugalia.

Ministrul de Finanțe german Wolfgang Schauble consideră că, din cauza caracterului “politic”, Comisia Europeană evită să aplice riguros reglementările privind deficitul bugetar. În acest context, ministrul german propune, potrivit Reuters, ca reglementările privid deficitul să fie implementate de Mecanismul European de Stabilitate (MES).

Germania şi însuşi Wolfgang Schauble au criticat de multe ori atitudinea tolerantă a Comisiei Europene faţă de Franţa, Spania, Italia şi Portugalia. Comisia Europeană a evitat în mai multe rânduri să impună sancţiuni ţărilor care au depăşit ţintele privind deficitul bugetar.

Anul acesta, Guvernul Italiei, condus de Matteo Renzi, speră că va primi concesii din partea Comisiei Europene pentru că nu a respectat ţinta deficitului bugetar.

“În mod normal, implementarea acestor decizii este sarcina Comisiei Europene. Actuala echipă a CE a optat să fie mai politică… şi are tot dreptul să procedeze în acest fel. Dar prin această abordare este mai dificil să se respecte regulile… Poate că Mecanismul European de Stabilitate ar putea juca un rol în conformarea parţială în acele cazuri în care Comisia Europeană nu poate face acest lucru”, a subliniat Schauble.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Preţul ţiţeiului scade după criticile lui Donald Trump privind decizia OPEC de a scumpi barilul

Preţul ţiţeiului a scăzut vineri în New York, după ce preşedintele american Donald Trump a criticat Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), declarând că preţurile […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

UE cere armatei israeliene să nu folosească forța împotriva protestatarilor neînarmați

Uniunea Europeană a făcut apel la armata israeliană să nu folosească forţa împotriva protestatarilor neînarmaţi şi a cerut demararea unei investigaţii, după ce patru oameni […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Banca Mondială – Drepturile de vot ale SUA în BIRD scad, ale Chinei cresc

Banca Mondială (BM) a anunţat sâmbătă o majorare de capital de 13 miliarde de dolari, sumă necesară creșterii capacității de combatere a sărăciei globale, scrie Reuters. […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Bogdan Aurescu: Mutarea ambasadei României la Ierusalim ne-ar afecta nu doar pe noi, ci și UE

Eventuala mutare a ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim nu ne-ar afecta doar pe noi, ci şi Uniunea Europeană. Este opinia consilierului prezidenţial […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Coreea de Nord anunță suspendarea testelor nucleare. Reacția lui Donald Trump

Liderul nord-coreean Kim Jong Un (foto) a anunţat sâmbătă suspendarea testelor nucleare şi cu rachete ale Coreei de Nord. “Din 21 aprilie, Coreea de Nord […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Corupția sistemului a blocat transplantul din România: Doar 8 donatori anul acesta, față de 138 în 2014

Doar 12 transplanturi (fără cel medular) s-au făcut anul acesta în România – cinci de ficat, șapte de rinichi, două de piele și două de cornee. Pentru […] ... 
Citeste mai departe »

Polonia își reformează sistemul de pensii private: ”Fondul de rezervă demografică” și contribuția companiilor

Guvernul polonez a scos în dezbatere publică un plan de înființare a unui sistem de pensii privat, bazat pe contribuțiile angajatorilor, inspirat de modelul american […] ... 
Citeste mai departe »

Finanțări mai mici pentru statele din Estul Europei – viziune austriacă pentru o UE mai ”economă”

Cancelarul austriac Sebastian Kurz (foto) se opune unei creşteri a contribuţiilor statelor membre ale Uniunii Europene la bugetul comunitar după ieşirea Marii Britanii din blocul […] ... 
Citeste mai departe »

Dosarul standardelor duble: Comisia Europeană lansează o campanie de testare a alimentelor din 16 state

Comisia Europeană va lansa în luna mai o campanie de testare a produselor alimentare din 16 ţări ale Uniunii Europene, pe fondul acuzaţiilor privind calitatea […] ... 
Citeste mai departe »

Reforma sistemului european de azil pe agenda miniștrilor de Interne ai UE

Miniştrii de Interne ai statelor membre UE s-au reunit joi la Sofia pentru a discuta din nou despre reforma sistemului europan al azilului, proiect blocat […] ... 
Citeste mai departe »