Grecia: Demisia ministrului Apărării pune în pericol stabilitatea guvernului. În joc – alegerile și numele Macedoniei vecine

De Adrian N Ionescu | 13.1.2019 .

Alexis Tsipras și Panos Kammenos (ekathimerini.com)

Ministrul elen al Apărării elen, Panos Kammenos liderul principalul partid aliat al premierului Alexis Tsipras, şi-a anunţat duminică demisia, în semn de protest față de acordul privind noul nume al Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei.

Panos Kammenos a amenințat că ar putea trage după el alți șase miniștri ai guvernului Tsipras, a cărui stabilitate a fost asigurată de micul partid de dreapta Grecii Independenţi (ANEL), potrivit Reuters.

Demisia aliatului lui Alexis Tsipras dă semnalul neoficial al campaniei electorale pentru alegerile parlamentare care vor avea loc în Octombrie.

Premierul Alexis Tspiras a cerut duminică Parlamentului Greciei să organizeze imediat un vot de încredere în guvernul său.

„Chestiunea macedoneană nu-mi permite să nu-mi sacrific postul de ministru. (…) Îi mulţumesc premierului pentru cooperarea noastră şi i-am explicat că din cauza acestei chestiuni naţionale nu mai putem continua “, a declarat Panos Kammenos, la încheierea unei întrevederi cu Alexis Tsipras.

„Vom proceda imediat la o reînnoire a încrederii în guvernul nostru (printr-un vot) în parlament, pentru a soluţiona principalele dosare ale ţării noastre”, a declarat premierul Tsipras, după ce a acceptat demisia lui Panos Kammenos.

Parlamentul macedonean a ratificat acordul privind redenumirea ţării drept “Republica Macedoniei de Nord”, în urma unui acord semnat anul trecut de guvernele celor două țări.

Acordul trebuie aprobat şi de parlamentul de la Atena, pentru a intra în vigoare, iar votul ar urma să aibă loc în 10 zile, potrivit declaraţiilor lui Alexis Tsipras.

Calcule

Cu toate că nu are nevoie decât de o majoritate simplă pentru a ratifica definitiv schimbarea numelui Macedoniei, şeful guvernului elen dispune doar o mică marjă de manevră (153 de deputaţi din 300, din care 145 sunt din propriul partid de stânga, Syriza).

Principalul partid de opoziţie, Noua Democraţie (care are în parlament 78 de aleşi), a anunţat că va vota împotrivă.

Atena şi Skopje au semnat la 17 iunie un acord istoric pentru a redenumi fosta republică iugoslavă cu titulatura de “Republica Macedoniei de Nord”, punând capăt unor disensiuni vechi de aproape 30 de ani pe această temă între cele două ţări.

Odată soluționată această dispută, Grecia urmează să renunţe la vetoul său privind aderarea Macedoniei la NATO şi, respectiv, negocierile de aderare la UE a acestui mic stat balcanic cu 2,1 milioane de locuitori.

Grecia a acuzat Macedonia, încă începând din 1991 de când aceasta a devenit suverană că și-ar însuși moştenirea elenă a provinciei greceşti omonime, ceea ce ar putea ascunde chiar eventuale pretenții teritoriale.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Iulian Soare

Al doilea summit Donald Trump-Kim Jong un, posibil în Vietnam

Oficialii administraţiei Trump plănuiesc ca al doilea summit dintre preşedintele american şi liderul nord-coreean Kim Jong-un să fie organizat în Vietnam, anunță Bloomberg, care citează […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

Rusia a instalat rachete nucleare în zona de litoral a Mării Negre, aproape de Ucraina

Rusia a instalat sisteme de rachete nucleare în apropiere de graniţa cu Ucraina, în zona de litoral a Mării Negre. Fotografiile, realizate de ImageSat International, […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

UE impune taxe de până la 79% la importul de biciclete electrice din China

Uniunea Europeană impune, de sâmbătă, taxe vamale între 18,8 și 79,3% pentru importurile de biciclete electrice chinezești, despre care fabricanții europeni spun că beneficiază de […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

”Vestele galbene”, al zecelea weekend consecutiv de proteste la Paris

Protestatarii din mişcarea Vestelor Galbene s-au adunat sâmbătă la Paris pentru al zecelea weekend consecutiv de proteste faţă de preşedintele francez Emmanuel Macron şi guvernul […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Viorica Dăncilă, vizită-surpriză în Israel

Premierul Viorica Dăncilă s-a aflat vineri în Israel, unde s-a întâlnit cu premierul Benjamin Netanyahu. Vizita nu a fost anunțată anterior, nu apărea pe agenda Vioricăi […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

”Vestele galbene”, al zecelea weekend consecutiv de proteste la Paris

Protestatarii din mişcarea Vestelor Galbene s-au adunat sâmbătă la Paris pentru al zecelea weekend consecutiv de proteste faţă de preşedintele francez Emmanuel Macron şi guvernul […] ... 
Citeste mai departe »

Viorica Dăncilă, vizită-surpriză în Israel

Premierul Viorica Dăncilă s-a aflat vineri în Israel, unde s-a întâlnit cu premierul Benjamin Netanyahu. Vizita nu a fost anunțată anterior, nu apărea pe agenda Vioricăi […] ... 
Citeste mai departe »

Date oficiale: România a ignorat total fondurile UE pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor

Comisarul european Corina Crețu a publicat miercuri un grafic al modului în care statele membre au accesat fondurile pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor- din […] ... 
Citeste mai departe »

Eliminarea tarifelor de roaming a dublat apelurile telefonice ale cetăţenilor europeni în UE

Numărul apelurilor telefonice ale cetăţenilor europeni care au călătorit în UE s-a dublat în cele 18 luni de la eliminarea tarifelor de roaming, față de […] ... 
Citeste mai departe »

Consiliul Investitorilor Străini: Salariul minim nu trebuie decis administrativ, lipsește o strategie pentru piața muncii

Politicile publice privind piața muncii suferă de lipsă de coordonare și vizează doar soluții pe termen scurt, spune Consiliul Investitorilor Străini (FIC), într-un comunicat emis […] ... 
Citeste mai departe »