Italia – noul guvern. Ministrul finanțelor – favorabil Zonei Euro, deși critic al politicilor economice ale UE

De Iulian Soare | 1.6.2018 .

Noul ministru italian al economiei şi al finanţelor, Giovanni Tria, este un profesor de economie politică puțin cunoscut, critic al politicilor economice ale UE, dar favorabil menţinerii Italiei în Zona Euro.

Giovanni Tria a scris recent că regulile fiscale ale UE ar trebui schimbate, astfel încât să permită investițiile publice în scopul stimulării creșterii economice și a criticat marele excedent al contului curent german, la fel ca mulți alții.

Totuși, ministrul de Finanțe italian nu este adeptul unui așa numit „plan B” de ieșire a Italiei din Zona Euro, potrivit Reuters.

„Nu este în interesul nostru să o părăsim”, a afirmat el, chiar dacă crede, ca mai mulţi economişti din Liga, că zona euro trebuie reformată, potrivit AFP.

Totodată, Giovanni Tria este adeptul simplificării sistemului fiscal italian și, cu prilejul publicării programului comun al populiştilor, a salutat în special promisiunea unui tip de cotă unică de impozit (flat tax), în două trepte de 15% sau 20% în funcţie de venituri, potivit AFP.

Noul ministru de Finanțe italian este favorabi și creşterii Taxei pe Valoare Adăugată, dar nu și cu așa numitul „venit pentru cetăţenie”, idee promovată de Mișcarea 5 stele, care seamănă cu aceea a venitului minim garantat.

„Nu ştim încă ce va fi acest venit pentru cetăţenie şi nici ce resurse vor fi necesare sau pentru câte persoane”, a spus Giovanni Tria, exprimându-şi temerile că Italia ar putea deveni „o societate în care o parte a populaţiei (cea din Nordul bogat) produce şi cealaltă (din Sudul sărăcit) consumă”.

Giavanni Tria are 69 de ani, este născut la Roma în 1948 și jurist de formaţie, în prezent preşedinte al Şcolii naţionale de administraţie din Italia. Predă economie politică la Universitatea Tor Vergata, de la periferia Romei.

Noul guvern italian

Noul guvern italian va depune jurământul vineri după-amiază în faţa preşedintelui republicii Sergio Mattarella, urmând să ceară votul de încredere al Parlamentului la începutul săptămânii viitoare

Consiliul de Miniștri este o echipă restrânsă de 18 miniştri, dintre care cinci femei, și este rezultatul unui compromis de ultimă oră, în iminența organizării de noi alegeri anticipate.

Componența executivului respectă echilibrul între cele două forţe populiste care îl compun, Liga şi Mişcarea 5 Stele (M5S).

Premierul, Giuseppe Conte, făcea parte din echipa guvernamentală propusă de M5S înainte de alegerile legislative de la 4 martie.

M5S este o mişcare antisistem și este reprezentată de opt miniştri: dezvoltare economică şi muncă (super-minister încredinţat liderului său Luigi Di Maio), justiţie, relaţii cu parlamentul, portofoliul dedicat sudului, apărare, infrastructură şi transporturi, cultură şi turism şi mediu.

Liga (extremă dreaptă) obţine şapte ministere: interne (atribuit liderului Matteo Salvini), afaceri europene, funcţie publică, afaceri regionale, familie şi persoane cu handicap, agricultură şi educaţie.

La aceste portofolii se adaugă postul, strategic, de secretar al preşedintelui Consiliului, atribuit mâinii drepte a lui Matteo Salvini, Giancarlo Giorgetti.

Ministru de externe va fi „tehnocratul” Enzo Moavero Milanesi, deja ministru în guvernele lui Mario Monti (2011-2013) şi Enrico Letta (2013-2014).

Cele cinci femei vor ocupa posturile de la apărare, sănătate, funcţie publică, afaceri regionale şi de la Ministerul Sudului.

Etichete: , , , ,

+

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Mariana Bechir

Victor Negrescu, PSD: ”Criticile împotriva UE din România sunt susținute de interese străine anti-românești”

Criticii Uniunii  Europene din România ar fi susținuți de interese străine anti-românești, potrivit declarațiilor lui Victor Negrescu (foto), fostul ministru social-democrat al Afacerilor Europene. „Criticile […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Autoritățile europene sunt țintele a sute de spioni ruşi şi chinezi la Bruxelles

Divizia de securitate internă a Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE) a avertizat că există sute de agenţi ai serviciilor de informaţii ruse şi chineze […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

Buget 2019 – Agenda Parlamentului „pe repede înainte”: Vinerea viitoare votul final pe un buget deja „rectificat”

Votul final al proiectelor Legii bugetului de stat şi Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 este programat vineri în Parlament, conform calendarului stabilit […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

AmCham, apel la responsabilitate în planificarea bugetară: Bugetul pe 2019 prezintă riscuri și vulnerabilități

Creșterea rapidă a cheltuielilor publice planificate pentru anul 2019 accentuează îngrijorările privind sustenabilitatea nivelului acestora, se arată într-o analiză a Camerei de Comerț Românio-Americane (AmCham), […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Mugur Isărescu: ROBOR nu este un terorist pe care ar trebuie să-l prindă cineva

Noile măsuri fiscale și bugetare ca și nefinalizarea bugetului de stat sunt susele incertitudinilor și riscurilor inflaționiste, potrivit comunicatului Băncii Naționale a României (BNR), emis […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Eforturile Franței de a îngrădi protestele Vestelor Galbene ajută la afirmarea internațională a mișcării

Adunarea Națională a Franței a adoptat marți un proiect de lege menit să îngreuneze organizarea protestelor de stradă, care durează de săptămâni bune sub stindardul […] ... 
Citeste mai departe »

”Vestele galbene”, al zecelea weekend consecutiv de proteste la Paris

Protestatarii din mişcarea Vestelor Galbene s-au adunat sâmbătă la Paris pentru al zecelea weekend consecutiv de proteste faţă de preşedintele francez Emmanuel Macron şi guvernul […] ... 
Citeste mai departe »

Viorica Dăncilă, vizită-surpriză în Israel

Premierul Viorica Dăncilă s-a aflat vineri în Israel, unde s-a întâlnit cu premierul Benjamin Netanyahu. Vizita nu a fost anunțată anterior, nu apărea pe agenda Vioricăi […] ... 
Citeste mai departe »

Date oficiale: România a ignorat total fondurile UE pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor

Comisarul european Corina Crețu a publicat miercuri un grafic al modului în care statele membre au accesat fondurile pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor- din […] ... 
Citeste mai departe »

Eliminarea tarifelor de roaming a dublat apelurile telefonice ale cetăţenilor europeni în UE

Numărul apelurilor telefonice ale cetăţenilor europeni care au călătorit în UE s-a dublat în cele 18 luni de la eliminarea tarifelor de roaming, față de […] ... 
Citeste mai departe »