Liviu Dragnea anunță dictatura prin Ordonanțe: ”Abordarea procedurală corectă prin Parlament e greșită, de la legea fondului de investiții la legile justiției. Vom fi mai fermi și mai radicali”

De Adrian N Ionescu | 22.6.2018 .

”Am decis să fim mult mai fermi și mai radicali.
Maniera mea de a avea o abordare procedurală corectă, în Parlament, s-a dovedit greșită. În Parlament nu se mai poate vorbi de adoptarea cu procedură normală. Orice lege, de la legea fondului de investiții la legile justiției, e atacată, retrimisă, doar doar să nu se mai pună în practică, doar doar să dea guvernul jos”.

Declarația îi aparține lui Liviu Dragnea, a fost făcută vineri seară, la ora 19,00 la Parlament, liderul PSD avându-i în spate pe participanții la Comitetul Executiv Național, întrunit să ia o decizie în privința liderului, după cea de-a doua condamnare penală a acestuia.

Declarația adoptată de forul de conducere a partidului întărește declarația liderului: ”Realizarea tuturor demersurilor legale şi constituţionale pentru finalizarea şi accelerarea procedurilor privind adoptarea modificărilor la legile justiţiei şi a codurilor penale”, alături de susținerea guvernului ”pentru continuarea şi accelerarea realizării măsurilor prevăzute în programul de guvernare.”

”Știm exact ce avem de făcut. Începând de luni ieșim cu un plan pe puncte ce facem” – a anunțat vineri seară și Codrin Ștefănescu.
”Săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire a experţilor din domeniul juridic, a colegilor noştri parlamentari, miniştri şi se va lua o decizie” – a spus și Gabriela Vrânceanu Firea.

Liviu Dragnea a mai declarat că va face toate acestea pentru a distruge ”statul paralel”, care l-a condamnat pentru că ”s-au speriat de mitingul PSD împotriva abuzurilor”.

De menționat e faptul că ședința forului de conducere al PSD nu s-a desfășurat la sediul partidului, ci în biroul lui Liviu Dragnea de la Camera Deputaților, și a fost precedată de întâlniri ale liderului partidului cu unii șefi din teritoriu.

***

După mai bine de cinci ore de discuții în biroul președintelui Camerei Deputaților, liderii social-democrați au decis că-l vor susține pe Liviu Dragnea. Acesta nu va demisiona nici de la conducerea partidului, nici de la cea a camerei inferioare a Parlamentului.

În discursul de la finalul șefinței de urgență a Comitetului Executiv Naţional al PSD, Liviu Dragnea a declarat că sentința de joi a ICCJ a fost ”o execuție în masă, ceea ce determină partidul să fie mult mai ferm de acum înainte, pentru a nu fi destabilizată țara și pentru a “destructura sistemul ocult”:

  • .Mai importante decât mine sunt stabilitatea țării, a guvernării, îndeplinirea programului de guvernare și stabilitatea partidului, pentru că riscul e uriaș ca PSD să se destructureze
  • Au spus că nu putem să ezităm să ducem la capăt lupta începută, de normalizare a legilor Justiției și de destructurare a acestui sistem ocult

El a sugerat, de asemenea, că schimbarea codurilor penale, care l-ar putea salva de condamnările pe care le are, se va face prin OUG:

  • Maniera mea de a avea o abordare procedurală corectă, în Parlament, s-a dovedit greșită
  • În Parlament nu se mai poate vorbi de adoptarea cu procedură normală. Orice lege e atacată, retrimisă, doar doar să nu se mai pună în practică, doar doar să dea guvernul jos

Dragnea a relatat în declarația de presă promisiunea pe care le-a făcut-o liderilor PSD în ședința CEx:

“Le-am spus că obiectivele mele rămân aceleași. Programul de guvernare să fie pus în practică, și va fi pus, iar statul paralel să fie zdrobit, și va fi zdrobit!”

PSD a remis presei un comunicat cu cele cinci puncte stabilite în cadrul ședinței.

Declaraţia oficială a CExN al PSD adoptată în ședința de urgență de vineri:

Având în vedere programul de guvernare asumat de Partidul Social Democrat în faţa cetăţenilor români, la alegerile generale din 2016;

Ţinând cont de măsurile din acest program, care urmează să fie luate sau care sunt deja în curs de implementare şi care pot aduce beneficii majore în ceea ce priveşte creşterea veniturilor românilor şi pentru realizarea investiţiilor de interes strategic pentru România;

Luând în considerare faptul că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este garantul politic al realizării programului de guvernare şi principalul factor de stabilitate al guvernării şi al majorităţii parlamentare;

Respectând prezumţia de nevinovăţie şi dispoziţiile în această materie din directivele europene, din deciziile CEDO şi ale Curţii Constituţionale, care statuează acest principiu ca una din valorile fundamentale ale democraţiei şi ale statului de drept,

Comitetul Executiv Naţional al Partidului Social Democrat DECIDE:

1) Susţinerea a preşedintelui PSD Liviu Dragnea în toate funcţiile politice deţinute de acesta la conducerea partidului şi la conducerea Camerei Deputaţilor din Parlamentul României.

2) Susţinerea Guvernului condus de primul ministru Viorica Dăncilă, pentru continuarea şi accelerarea realizării măsurilor prevăzute în programul de guvernare.

3) Realizarea tuturor demersurilor legale şi constituţionale pentru finalizarea şi accelerarea procedurilor privind adoptarea modificărilor la legile justiţiei şi a codurilor penale, pentru punerea acestora în acord cu deciziile Curţii Constituţionale, a Curţii Europene Drepturilor Omului, a directivelor europene şi în conformitate cu standardele în această materie ale Comisie de la Veneţia

4) Utilizarea cu fermitate a tuturor mecanismelor şi procedurilor legale şi parlamentare pentru denunţarea abuzurilor din Justiţie, realizate în baza unor protocoale secrete ilegale.

5) Utilizarea cu determinare a tuturor căilor legale pentru consolidarea autorităţii Curţii Constituţionale, astfel încât deciziile definitive şi obligatorii ale acestei instanţe supreme să fie respectate şi puse în executare de către toate autorităţile statului român.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Mariana Bechir

Comisia Europeană, previziuni economice de iarnă: România va avea o creștere economică de 3,8% în 2019

Ritmul de creștere economică al României va încetini la 3,8% din PIB în 2019, reiese din previziunile economice de iarnă ale Comisiei Europene, care estimează […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

Document: Planul de adoptare a euro. Măsurile necesare – invers decât actualele politici publice

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a făcut public  duminică Planul Național de Adoptare a Monedei Euro și Raportul de fundamentare a acestuia. Investițiile, reformele […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Viorica Dăncilă, avertizată de Guy Verhofstadt: ”Vă apropiaţi tot mai mult de aplicarea Articolului 7”

Guy Verhofstadt, liderul grupului ALDE din Parlamentul European, a avertizat-o marţi pe Viorica Dăncilă că guvernul pe care îl conduce ar putea fi al treilea […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Serviciile de transport rutier international – afectate de noi reglementări europene. Consecinţe semnificative pentru deficitul extern al României

Transportatorii români vor protesta joi, 10 ianuarie 2019, în faţa Parlamentului European, împotriva unor măsuri care îngrădesc accesul firmelor româneşti pe piaţa unică de profil. […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

OUG-ul ministrului Teodorovici a fost publicat în Monitorul Oficial: Forma finală

OUG adoptată de Guvern la sfârşitul săptămânii trecute, document ce prevede o serie de majorări însemnate de taxe pentru sectorul bancar, energetic şi telecom, precum […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Eforturile Franței de a îngrădi protestele Vestelor Galbene ajută la afirmarea internațională a mișcării

Adunarea Națională a Franței a adoptat marți un proiect de lege menit să îngreuneze organizarea protestelor de stradă, care durează de săptămâni bune sub stindardul […] ... 
Citeste mai departe »

”Vestele galbene”, al zecelea weekend consecutiv de proteste la Paris

Protestatarii din mişcarea Vestelor Galbene s-au adunat sâmbătă la Paris pentru al zecelea weekend consecutiv de proteste faţă de preşedintele francez Emmanuel Macron şi guvernul […] ... 
Citeste mai departe »

Viorica Dăncilă, vizită-surpriză în Israel

Premierul Viorica Dăncilă s-a aflat vineri în Israel, unde s-a întâlnit cu premierul Benjamin Netanyahu. Vizita nu a fost anunțată anterior, nu apărea pe agenda Vioricăi […] ... 
Citeste mai departe »

Date oficiale: România a ignorat total fondurile UE pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor

Comisarul european Corina Crețu a publicat miercuri un grafic al modului în care statele membre au accesat fondurile pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor- din […] ... 
Citeste mai departe »

Eliminarea tarifelor de roaming a dublat apelurile telefonice ale cetăţenilor europeni în UE

Numărul apelurilor telefonice ale cetăţenilor europeni care au călătorit în UE s-a dublat în cele 18 luni de la eliminarea tarifelor de roaming, față de […] ... 
Citeste mai departe »