Microsoft ar putea fi anchetată, din nou, de Comisia Europeană

De Elena Poenaru | 18.7.2012 .

Grupul Microsoft ar putea fi din nou anchetat de Comisia Europeană (CE), ca urmare a unor sesizări că nu oferă consumatorilor posibilitatea de a alege browser-ul de internet, aşa cum prevedea un acord încheiat cu autorităţile de reglementare europene în 2009, relatează Mediafax.

Grupul american Microsoft şi-a cerut scuze şi a precizat că o “eroare tehnică” a împiedicat livrarea către 28 de milioane de PC-uri a unui soft care asigura opţiunea convenită cu executivul comunitar.

Acordul cu UE prevede afişarea unei ferestre care să ofere posibilitatea alegerii browserului la calculatoarele din Europa cu sistem de operare Windows şi browser Internet Explorer prestabilit.

“Nu ne-am îndeplinit corespunzător datoria de a remedia această problemă. Vom lua măsuri imediate pentru a remedia. Regretăm că această eroare a avut loc şi ne cerem scuze”, se arată într-un comunicat Microsoft.

Comisarul european pentru concurenţă, Joaquin Almunia, a declarat că autorităţile de reglementare au primit plângeri că Microsoft ar fi indus în eroare UE în privinţa asigurării opţiunii de alegere a browser-ului. Microsoft a primit amenzi de 1,68 miliarde de euro de la UE în anchete antitrust vechi de un deceniu. Grupul a acceptat, într-o înţelegere din 2009, să ofere acces şi browser-elor concurenţilor. “Am avut încredere că informările grupului erau corecte. Se pare că nu a fost cazul, aşa că am luat imediat măsuri”, a spus Almunia.

Microsoft poate încasa o amendă de până la 10% din venitul anual pentru încălcarea termenilor acordului. În anul fiscal 2011, încheiat la jumătatea anului trecut, Microsoft a avut venituri record de aproape 70 de miliarde de dolari. Pentru primele nouă luni ale anului fiscal 2012, încheiate la 31 martie, Microsoft a raportat venituri în urcare cu 6%, la 55,6 miliarde dolari.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Angela Merkel: Sancțiunile împotriva Rusiei trebuie menținute cât timp nu apar progrese în cazul Ucraina

Cancelarul german Angela Merkel a declarat vineri că se opune ridicării sancţiunilor UE impuse Rusiei, atât timp cât nu există progrese în procesul de pace […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Corina Crețu, critici dure adresate lui Lucian Șova: Domnul ministru spunea că există un grad de contractare de 200%, dar noi, la Comisie, nu am primit proiecte noi

În propunerea Comisiei Europene pentru perioada 2021-2027, fondurile de coeziune alocate României sunt cu 10%  faţă de cele prevăzute în actualul exercițiu bugetar, a declarat […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Germania a înființat o unitate cibernetică împotriva războiului hibrid al Rusiei

Berlinul își întărește capacitățile cibernetice pentru a contracara “războiul hibrid” al Rusiei, care a țintit  și trupele germane staționate pe flancul estic al NATO. Angela Merkel a anunțat înființarea […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Primarul Londrei cere repetarea referendumului pentru Brexit – Abordarea haotică a negocierilor va duce la ieșirea din UE fără acord

Primarul Londrei, Sadiq Khan, într-o opinie publicată în The Observer, că este nevoie de organizarea unui al doilea referendum privind Brexitul, din cauza eșecului din negocierile cu UE și […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

România se alătură proiectului Euro HPC – infrastructura de supercalculatoare de 1 miliarde de euro

Guvernul a aprobat joi un memorandum referitor la aderarea României la Cadrul de cooperare pentru calculul de înaltă performanță – Euro HPC, o infrastructură de […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Primarul Londrei cere repetarea referendumului pentru Brexit – Abordarea haotică a negocierilor va duce la ieșirea din UE fără acord

Primarul Londrei, Sadiq Khan, într-o opinie publicată în The Observer, că este nevoie de organizarea unui al doilea referendum privind Brexitul, din cauza eșecului din negocierile cu UE și […] ... 
Citeste mai departe »

România se alătură proiectului Euro HPC – infrastructura de supercalculatoare de 1 miliarde de euro

Guvernul a aprobat joi un memorandum referitor la aderarea României la Cadrul de cooperare pentru calculul de înaltă performanță – Euro HPC, o infrastructură de […] ... 
Citeste mai departe »

Spioni ruși au încercat să intre în laboratorul elvețian unde s-au făcut analize în dosarul Skripal

Doi agenți secreți ai Rusiei au fost reținuți în Olanda, în drumul lor către un laborator chimic din Elveția în care se fac verificări legate […] ... 
Citeste mai departe »

Drepturile de autor în era Facebook și Google: Parlamentul European a votat o nouă directivă

Adoptarea Directivei Drepturilor de Autor, miercuri, de către Parlamentul European, înseamnă independenţa Europei faţă de giganţii din tehnologie care au profitat de legislaţia depăşită, transmite […] ... 
Citeste mai departe »

Spălarea banilor prin bănci: Comisia Europeană schimbă regulile de acţiune pentru Autoritatea Bancară Europeană

Comisia Europeană (CE) a finalizat o propunere de modificare a Regulamentului de instituire a Autorității Bancare Europene (ABE), pentru a  consolida rolul acesteia în supravegherea fenomenului […] ... 
Citeste mai departe »