Moment istoric: Se schimbă obsedantul MCV

De Mariana Bechir | 26.10.2016 .

Parlamentul European a adoptat, marţi, rezoluția prin care cere Comisiei Europene înlocuirea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), care se aplică numai României și Bulgariei, cu un instrument pentru monitorizarea și evaluarea stadiului democraţiei şi statului de drept în toate statele membre UE.

„În scopul stopării abordării actuale (…) privind situaţii percepute ca fiind încălcări ale principiilor democratice, ale principiilor statului de drept şi a drepturilor fundamentale în statele membre UE, Comisia Europeană trebuie să creeze un mecanism obligatoriu pentru monitorizarea anuală a datelor din aceste sfere”, arată rezoluţia adoptată marţi de Parlamentul European cu 405 voturi pentru, 171 împotrivă şi 39 de abţineri.

“Este un pas ferm spre reintroducerea statului de drept și a valorilor fundamentale în centrul dezbaterii europene. După cum știți, aceste criterii sunt aplicate țărilor canditate. Dar odată ce ai devenit membru cu drepturi depline al clubului european, beneficiezi de un soi de impunitate. Este vorba de așa-numita Dilemă Copenhaga”, a explicat Barbara Spinelli, raportorul din umbră al rezoluției.

Parlamentul va trimite Comisiei Europene solicitarea ca până la 17 septembrie să prezinte o propunere pentru acest Pact pentru Democraţie, Stat de Drept şi Drepturi Fundamentale.

Noul mecanism ar urma să fie obligatoriu raportare anuală a stadiului democrației în statele membre.

Un grup de experți va realiza un tablou cu punctaje acordate în urma evaluării și fiecare țară va primi o culoare în funcție de aceste punctaje:  verde (dacă lucurile stau bine), galben (dacă există potențiale riscuri) și roșu (acolo unde se constată încășcări ale statului de de drept).

Evaluarea se va face pe baza unor indicatori precum accesul al justiție, libertatea presei, separarea puterilor în stat.

MCV, programat inițial pentru doar trei ani după aderare

Tratatul de aderare la UE prevede că, dacă există deficiențe grave în transpunerea și punerea în aplicare a acquis-ului în domeniile economic, piața internă și, respectiv, justiție și afaceri interne, pot fi adoptate măsuri de salvgardare într-un termen de până la trei ani de la data aderării.

Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) a fost instituit pentru prevenirea sau rezolvarea deficiențelor din domeniul judiciar și luptei împotriva corupției.

Autoritățile române au cerut de mai multe ori eliminarea MCV de care a fost condiționată și aderarea la Schengen a celor două state. România îndeplinește condițiile tehnice pentru a intra în zona Schengen, însă câteva state consideră în continuare că aderarea este inoportună cât timp rapoartele MCV nu consemnează dispariția marilor probleme din acest domeniu și reformele din justiție nu vor fi considerate ireversibile.

Ungaria și Polonia, noile îngrijorări ale UE

În ultimul timp, însă, marile probleme privind statul de drept au fost create de Ungaria și Polonia.

În cazul Poloniei, Comisia a declanșat anul acesta pentru prima oară mecanismul numit Cadrul privind Statul de Drept, introdus în 2014.

Comisia consideră că există o amenințare sistemică la statul de drept în Polonia, în special din cauza faptului că Tribunalul Constituțional este împiedicat să asigure pe deplin un control constituțional eficient, ceea ce afectează una dintre  garanțiile esențiale ale statului de drept în această țară.

Etichete: , , , ,

+

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Iulian Soare

Presa străină, despre protestele de la București: Românii din străinătate s-au întors ca să protesteze împotriva corupției din țara lor

Presa straină scoate în evidență protestul românilor care muncesc în străinătate împotriva corupției și a slăbirii sistemului judiciar prin noi legi, după ce manifestația de […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Mihai Fifor comite gafa anului în descrierea sistemelor de la Deveselu. ”A fost o greșeală de comunicare”, afirmă ministrul

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, este în centrul atenției după o gafă uriașă comisă marți seara, la Antena 3, unde a afirmat că România are în […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Au apărut primele fisuri în armistițiul comercial UE-SUA

La scurt timp după ce SUA și UE au anunțat formal principiile unui ”acord de pace” în plan comercial apar primele fisuri, provocate de neînțelegeri […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Acord economic și comercial istoric între UE şi Japonia. Tarifele auto vor fi eliminate

Liderii Uniunii Europene au semnat marți, cu Japonia, cel mai mare acord economic negociat de blocul comunitar. Se crează astfel o zonă de comerț deschis pentru […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Ce a obținut România la summit-ul NATO – declarația lui Klaus Iohannis

Principalele declarații ale președintelui: Încă din 2016, noi am încercat să consolidăm flancul estic, am obținut pas cu pas o acceptare a importanței flancului estic, […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Criza migraţiei: Cancelarul german Angela Merkel şi premierul spaniol Pedro Sanchez au convenit să susţină Marocul

Noul premier spaniol Pedro Sanchez şi cancelarul federal german Angela Merkel au convenit, sâmbătă, în Spania, ca Marocul să beneficieze de un sprijin mai mare […] ... 
Citeste mai departe »

Studiu de caz, Polonia – țara care riscă totul: UE ar putea să nu-i recunoască cererile de extrădare

Statele membre ale Uniunii Europene pot extrăda către Polonia persoane investigate în acest stat membru, în pofida faptului că Bruxellesul a declanșat Articolul 7 din […] ... 
Citeste mai departe »

CEDO condamnă Rusia pentru că nu a făcut niciun efort pentru identificarea celor care au ordonat asasinarea Annei Politkovskaia

Curtea Europeană a Drepturilor OMului (CEDO) a condamnat marți Rusia, pentru că nu a făcut niciun efort pentru a-i identifica pe cei care au comandat […] ... 
Citeste mai departe »

Studiu: Ce cred Milenialii despre mediul de business, dezvoltarea societății și viitorul personal

Milenialii cred că liderii din business au un impact social pozitiv mai mare decât cel al liderilor politici sau religioși, potrivit studiului “Millennial Survey” 2018, realizat […] ... 
Citeste mai departe »

Klaus Iohannis: Rata analfabetismului funcțional se reflectă în cele mai înalte sfere ale politicii

“Ne confruntăm cu o rată de analfabetism funcțional de 42%, care se reflectă foarte vizibil și în cele mai înalte sfere ale politicii românești”, adeclarat […] ... 
Citeste mai departe »