Moscova dă ultimatum SUA să își reducă personalul detașat în Rusia și confiscă proprietăți ale Washingtonului

De Adrian N Ionescu | 28.7.2017 .

Rusia a cerut vineri Statelor Unite să îşi reducă personalul diplomatic din ţară şi a confiscat o vilă şi mai multe depozite din Moscova care aparțineau Washingtonului.

Măsura, scrie Bloomberg, este o replică la votul din Senat, prin care au fost adoptate sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei.

”Cerem părții americane ca, începând cu 1 septembrie, să reducă numărul diplomaților și colaboratorilor care lucrează la Ambasada SUA din Moscova și la consulatele din Sankt Petersburg și din alte orașe ale Rusiei astfel încât numărul de diplomați americani de pe teritoriul rus să fie la același nivel cu cel al diplomaților ruși aflați la post în SUA. Aceasta înseamnă că numărul total al personalului în misiunile diplomatice și consulare americane din Rusia se reduce la 455 de persoane”, se menționează în comunicatul MAE rus.

Camera Reprezentanțior și Senatul au aprobat, marți, respectiv joi, noi sancțiuni pe care Statele Unite le impun Rusiei, legislația fiind acum trimisă președintelui Donald Trump pentru ratificare.

Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al președintelui, a afirmat că Vladimir Putin nu a mai așteptat să vadă dacă președintele american aprobă sau nu legislația din cauză că ”forma legislativă aprobată de Senatul american are deja o semnificație majoră”.

”Noi am făcut tot ce ne-a stat în putere să salvăm de la dezastru relațiile bilaterale, dar americanii fac exact contrariul”, scrie pe Facebook și Konstantin Kosaciov, președintele Comisiei de politică externă din camera superioară a parlamentului rus.

După voturile din legislativul american, președintele Vladimir Putin a acuzat pe legislatorii americani de ”insolenţă” şi, potrivit The Guardian, a promis că Rusia va recurge la represalii.

Decizia de confiscare a unor proprietăți americane deținute la Moscova a fost cel mai probabil luată ca ”răspuns” la o acțiune similară a SUA, care în investigațiile derulate în 2016 în legătură cu implicarea Rusiei în procesul electoral american, a decis confiscarea unei proprietăți din Washington a Rusiei în care s-au găsit echipamente electronice.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Ministrul Apărării: Subiectul Marea Neagră trebuie discutat separat la Summitul NATO din această vară

România ar putea găzdui un comandament NATO terestru de nivel de trei stele, după ce, la sfârșitul acestui an, Brigada Multinaţională de la Craiova va […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Negocieri: Liderii Germaniei, Franței și Italiei caută „soluția europeană” la problema migrației

Liderii Germaniei, Franței și Italiei parcurg o serie de întâlniri bilaterale pentru a ajunge la un acord privind problema imigrației înainte de sesiunea Consiliului European de […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

China contraatacă: Tarife de 25% la importurile americane. Wall Street își păstrează sângele rece

China va impune tarife de 25% pentru importuri americane în valoare de 50 de miliarde de dolari China va impune tarife suplimentare de 25% la […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

FMI avertizează SUA în privința pericolului politicilor protecționiste. Casa Albă dublează tarifele la importurile din China

Fondul Monetar Internațional (FMI) a avertizat că noile tarife vamale impuse de președintele SUA Donald Trump riscă să submineze sistemul comercial global, atrăgând represalii din […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Eurobarometru / Susținerea pentru uniunea economică și monetară este la cel mai înalt nivel

La fel ca în sondajele precedente, încrederea românilor în UE este mult peste media blocului comunitar – 52% din români au încredere în instituțiile europene, […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Klaus Iohannis: Rata analfabetismului funcțional se reflectă în cele mai înalte sfere ale politicii

“Ne confruntăm cu o rată de analfabetism funcțional de 42%, care se reflectă foarte vizibil și în cele mai înalte sfere ale politicii românești”, adeclarat […] ... 
Citeste mai departe »

Raport Comisia Europeană: România, țara cea mai puțin digitalizată din UE

România se află pe ultima poziție între cele 28 de state membre ale UE în topul digitalizării, potrivit raportului Comisiei Europene (CE) privind Indicele economiei […] ... 
Citeste mai departe »

10 indicatori social-economici de sărăcie – România faţă de media UE

Obiectivul principal al Naţiunilor Unite pentru dezvoltarea sustenabilă este dispariţia situaţiilor de oameni aflaţi în situaţie de sărăcie extremă pe parcursul următorilor 15 ani. De […] ... 
Citeste mai departe »

Corupția sistemului a blocat transplantul din România: Doar 8 donatori anul acesta, față de 138 în 2014

Doar 12 transplanturi (fără cel medular) s-au făcut anul acesta în România – cinci de ficat, șapte de rinichi, două de piele și două de cornee. Pentru […] ... 
Citeste mai departe »

Polonia își reformează sistemul de pensii private: ”Fondul de rezervă demografică” și contribuția companiilor

Guvernul polonez a scos în dezbatere publică un plan de înființare a unui sistem de pensii privat, bazat pe contribuțiile angajatorilor, inspirat de modelul american […] ... 
Citeste mai departe »