NASA a lansat cu succes sonda dolară Parker într-o misiune fără precedent

De Mariana Bechir | 12.8.2018 .

Sursa: NASA

NASA a lansat cu succes, duminică, de la baza Cape Canaveral, din Florida, sonda Parker într-o misiune fără precedent spre Soare, prin care se va încerca va încerca deylegarea mai multor necunoscute privind activitatea solară și felul în care influențează viața.

Sonda Parker a fost lansată duminică cu ajutorul unei rachete Delta IV-Heavy la ora 07:31 GMT. Iniţial, sonda urma să fie lansată încă de sâmbătă, însă NASA a decis amânarea cu o zi din cauza unei probleme de presiune a heliului gazos, potrivit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Sonda spaţială Parker – de dimensiunea unui mic automobil – promite să revoluţioneze modul în care înţelegem Soarele, steaua care guvernează Sistemul Solar şi ale cărei “schimbări de dispoziţie” pot afecta toate planetele. Sonda solară Parker va călători prin atmosfera solară, apropiindu-se de Soare mai mult decât orice altă sondă înaintea ei şi fiind pregătită să înfrunte condiţii “brutale” de temperatură şi radiaţii, conform NASA.

Pentru a putea dezlega misterele atmosferei solare, sonda Parker se va folosi de gravitaţia planetei Venus pe care o va survola de 7 ori în aproape 7 ani, pentru a-şi apropia treptat traiectoria de Soare. Sonda va trece prin atmosfera solară la o distanţă de 6,2 milioane de kilometri de suprafaţa stelei – de peste 7 ori mai aproape decât orice altă sondă trimisă spre a studia Soarele.

Sonda Parker va fi şi primul obiect terestru care va zbura prin stratul exterior al atmosferei solare, coroana, şi va transmite seturi de date importante cu privire la originea şi evoluţia vântului solar. Această misiune îşi propune să aducă contribuţii esenţiale abilităţii noastre de a pronostica vremea spaţială, abilitate importantă atât în ceea ce priveşte sateliţii aflaţi pe orbita terestră cât şi pentru viaţa şi tehnologia de pe Pământ.

În timpul celor 24 de survoluri solare prevăzute de misiune, ce vor fi executate pe nişte orbite foarte eliptice, sonda Parker se va deplasa cu aproximativ 700.000 km/h, adică suficient de repede pentru a parcurge distanţa dintre Philadelphia şi Washington în doar 1 secundă. În punctul de maximă apropiere faţă de Soare, scutul termic al sondei, construit dintr-un aliaj special de carbon ranforsat şi având grosimea de 11,43 centimetri, se va încălzi la peste 1.337 de grade Celsius, dar instrumentele din interiorul sondei vor rămâne la o temperatură de aproximativ 25 de grade Celsius.

În ultimele trei survoluri din cadrul misiunii, sonda Parker se va apropia până la 6,2 milioane de kilometri de suprafaţa Soarelui, de peste 7 ori mai aproape decât sonda deţinătoare a recordului de apropiere de Soare, Helios 2, care a trecut în 1976 la peste 43 de milioane de kilometri distanţă de suprafaţa solară şi de mai mult de zece ori mai aproape de Soare decât prima planetă a Sistemului Solar, Mercur (peste 67 milioane de kilometri distanţă faţă de Soare).

Sonda solară Parker îşi va desfăşura activitatea ştiinţifică pe o orbită circumsolară foarte apropiată şi implicit foarte periculoasă din cauza temperaturilor foarte ridicate şi bombardamentelor constante cu radiaţii. Sonda se va apropia suficient de mult de Soare pentru a observa modul în care vântul solar este accelerat de la viteze subsonice la viteze supersonice.

Principalul obiectiv ştiinţific al misiunii este de a detecta modul în care energia şi căldura se deplasează prin coroana solară, precum şi identificarea cauzelor care duc la accelerarea vântului solar. De peste 60 de ani oamenii de ştiinţă doresc să poată aduna astfel de date despre Soare, iar până în prezent nu a putut fi proiectat un scut termic suficient de rezistent pentru a duce la capăt o astfel de misiune. Sonda solară Parker este dotată cu patru tipuri de instrumente ştiinţifice, concepute pentru a studia câmpurile magnetice, plasma, particulele energetice şi vântul solar.

Sonda Parker face parte din programul “Living With a Star” (Viaţa alături de o stea) al NASA care îşi propune să exploreze aspectele sistemului Soare-Pământ care afectează în mod direct viaţa pe Pământ şi societatea umană.

Soarele este singura stea pe care (cel puţin deocamdată) o putem studia din relativa ei apropiere. Prin studierea Soarelui aflăm mai multe despre stele în general. Soarele este principala sursă de lumină şi căldură pentru viaţa de pe Pământ. Cu cât aflăm mai multe despre Soare, cu atât vom înţelege mai uşor modul în care a evoluat viaţa pe Pământ dar şi cum ar fi putut ea evolua pe alte planete, aflate pe orbita altor stele.

Soarele este şi sursa vântului solar, un flux de particule încărcate electric (în special electroni şi protoni), emis de atmosfera superioară a Soarelui şi care se deplasează cu viteze de peste 500 km pe secundă. Fluctuaţiile vântului solar afectează câmpul magnetic terestru şi energizează centurile de radiaţii Van Allen din jurul planetei noastre, putând afecta sateliţii de pe orbită dar şi alimentarea cu energie electrică la sol

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Lira turcă se prăbușește, economia Turciei se clatină sub politica inflaționistă a regimului Erdogan. Confruntarea cu Washingtonul amplifică criza

Lira turcă se prăbușește, iar economia Turciei se clatină sub politica inflaționistă a regimului Erdogan. Confruntarea cu Washingtonul amplifică criza Lira turcă a pierdut vineri […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Criza migraţiei: Cancelarul german Angela Merkel şi premierul spaniol Pedro Sanchez au convenit să susţină Marocul

Noul premier spaniol Pedro Sanchez şi cancelarul federal german Angela Merkel au convenit, sâmbătă, în Spania, ca Marocul să beneficieze de un sprijin mai mare […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

SUA anunţă Forţa Spaţială, o nouă ramură a forţelor militare americane

Vicepreşedintele american, Mike Pence, a anunţat joi detaliile planului de creare a unei Forţe Spaţiale a SUA, care va deveni a şasea ramură a forţelor […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Importurile UE de gaze naturale lichefiate din SUA au crescut de la 0 la 2,8 mld. metri cubi în doi ani

De la primul transport gaze naturale lichefiate (LNG) din SUA, sosit în portul Sines din Portugalia în aprilie 2016 şi până în prezent , importurile […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

Eurostat: România avea în 2017 cel mai mic preţ din UE la gazele naturale pentru consumatorii casnici

România a înregistrat în 2017 cel mai mic preţ din țările UE la gazele naturale destinate consumatorilor casnici, dar și printre celel mai mici prețuri […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Criza migraţiei: Cancelarul german Angela Merkel şi premierul spaniol Pedro Sanchez au convenit să susţină Marocul

Noul premier spaniol Pedro Sanchez şi cancelarul federal german Angela Merkel au convenit, sâmbătă, în Spania, ca Marocul să beneficieze de un sprijin mai mare […] ... 
Citeste mai departe »

Studiu de caz, Polonia – țara care riscă totul: UE ar putea să nu-i recunoască cererile de extrădare

Statele membre ale Uniunii Europene pot extrăda către Polonia persoane investigate în acest stat membru, în pofida faptului că Bruxellesul a declanșat Articolul 7 din […] ... 
Citeste mai departe »

CEDO condamnă Rusia pentru că nu a făcut niciun efort pentru identificarea celor care au ordonat asasinarea Annei Politkovskaia

Curtea Europeană a Drepturilor OMului (CEDO) a condamnat marți Rusia, pentru că nu a făcut niciun efort pentru a-i identifica pe cei care au comandat […] ... 
Citeste mai departe »

Studiu: Ce cred Milenialii despre mediul de business, dezvoltarea societății și viitorul personal

Milenialii cred că liderii din business au un impact social pozitiv mai mare decât cel al liderilor politici sau religioși, potrivit studiului “Millennial Survey” 2018, realizat […] ... 
Citeste mai departe »

Klaus Iohannis: Rata analfabetismului funcțional se reflectă în cele mai înalte sfere ale politicii

“Ne confruntăm cu o rată de analfabetism funcțional de 42%, care se reflectă foarte vizibil și în cele mai înalte sfere ale politicii românești”, adeclarat […] ... 
Citeste mai departe »