ONU: Proiectul comun în chestiunea Siria propus de SUA, Franța și Marea Britanie

De Iulian Soare | 15.4.2018 .

Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie au început şi ofensiva diplomatică. Sâmbătă au propus în Consiliul de Securitate al ONU un proiect de rezoluție care conține toate aspectele problemei Siria.

Nu a fost stabilită data la care proiectul va fi supus la vot, dar negocierile pe text vor începe luni.

Documentul face referire, pentru prima oară în cei șapte ani de război care au distrus Siria, la folosirea armele chimice (de către regimul lui Bashar al-Assad), la problemele umanitare și la aspectele politice ale conflictului.

Potrivit unor informații, proiectul a fost redactat de Franța și prevede un mecanism pentru pedepsirea Siriei, în cazul în care mai foloseşte arme chimice. De asemenea, el pune din nou problema unor negocieri politice între toate părţile implicate în război.

Ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, a avertizat sâmbătă că, după ce forţele guvernamentale siriene au cucerit enclava rebelă Ghouta de Est, de lângă Damasc, o nouă criză umanitară s-ar putea produce în Idlib.

Oraşul din nord-vestul Siriei, capitală a provinciei cu acelaşi nume, ar putea fi ţinta următoarei ofensive a armatei guvernamentale siriene.

Regiunea Idlib are cea mai mare populaţie dintre cele pe care încă le mai controlează insurgenţii sirieni. Le Drian a afirmat că în prezent este vorba de aproximativ două milioane de locuitori.

Reamintim că, sâmbătă, Consiliul a respins proiectul de rezoluţie prin care Rusia condamnarea SUA, Franței și Marii Britanii pentru loviturile aeriene asupra unor ţinte din Siria.

În favoarea rezoluţiei au votat doar Rusia, China şi Bolivia. Alte patru ţări s-au abţinut, iar opt au votat împotrivă, scrie The Guardian. Scorul demonstrează izolarea Rusiei pe scena internațională, în ceea ce privește subiectul Siria.

Pentru a fi adoptat, un proiect de rezoluţie are nevoie de nou voturi pentru şi niciun veto din partea celor cinci membri permanenţi ai Consiliul de Securitate – SUA, Rusia, China, Franţa şi Marea Britanie.

Reuniunea de urgență de sâmbătă a Consiliului de Securitate al ONU a avut loc la cererea Rusiei,care a propus  condamnarea ‘”agresiunii împotriva Republicii Arabe Siriene de către SUA şi aliaţii lor cu încălcarea dreptului internaţional şi a Cartei ONU”.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Adrian N Ionescu

Ambasadorii Franţei şi Germaniei: Nu ratați rolul crucial al României din cauza luptelor interne

Ambasadorii Michele Ramis şi Cord Meier-Klodt, ai Franţei și respectiv Germaniei la Bucureşti, propun clasei politice din România să renunţe la luptele interne şi să profite […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Radio Europa Liberă își reia emisiunile pentru România și Bulgaria

Radio Europa Liberă/Radio Libertatea va reîncepe să transmită în limbile bulgară și română, începând din decembrie 2018, reportaje multi-media, analize politice, anunță o ştire difuzată […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

BCE: Un eșec al reformării EURIBOR poate crea probleme sistemice. Termenul 1 ianuarie 2020 este prea aproape

Banca Centrală Europeană (BCE) avertizează că lipsa de implicare a băncilor în eforturile de reformare a sistemului indicilor dobânzilor interbancare EURIBOR, ar putea duce la […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

CEDO condamnă Rusia pentru că nu a făcut niciun efort pentru identificarea celor care au ordonat asasinarea Annei Politkovskaia

Curtea Europeană a Drepturilor OMului (CEDO) a condamnat marți Rusia, pentru că nu a făcut niciun efort pentru a-i identifica pe cei care au comandat […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

OUG pentru Șantierul Mangalia: Statul redevine acționar majoritar, dar olandezii de la Damen preiau managementul

Guvernul a adoptat, marți, o Ordonanță de Urgență care face posibilă preluarea conducerii executive a Şantierului Naval de la Mangalia de către Damen Shypyards Group, […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

CEDO condamnă Rusia pentru că nu a făcut niciun efort pentru identificarea celor care au ordonat asasinarea Annei Politkovskaia

Curtea Europeană a Drepturilor OMului (CEDO) a condamnat marți Rusia, pentru că nu a făcut niciun efort pentru a-i identifica pe cei care au comandat […] ... 
Citeste mai departe »

Studiu: Ce cred Milenialii despre mediul de business, dezvoltarea societății și viitorul personal

Milenialii cred că liderii din business au un impact social pozitiv mai mare decât cel al liderilor politici sau religioși, potrivit studiului “Millennial Survey” 2018, realizat […] ... 
Citeste mai departe »

Klaus Iohannis: Rata analfabetismului funcțional se reflectă în cele mai înalte sfere ale politicii

“Ne confruntăm cu o rată de analfabetism funcțional de 42%, care se reflectă foarte vizibil și în cele mai înalte sfere ale politicii românești”, adeclarat […] ... 
Citeste mai departe »

Raport Comisia Europeană: România, țara cea mai puțin digitalizată din UE

România se află pe ultima poziție între cele 28 de state membre ale UE în topul digitalizării, potrivit raportului Comisiei Europene (CE) privind Indicele economiei […] ... 
Citeste mai departe »

10 indicatori social-economici de sărăcie – România faţă de media UE

Obiectivul principal al Naţiunilor Unite pentru dezvoltarea sustenabilă este dispariţia situaţiilor de oameni aflaţi în situaţie de sărăcie extremă pe parcursul următorilor 15 ani. De […] ... 
Citeste mai departe »