Opozantul rus Navalnîi, condamnat la cinci ani de muncă forțată

De Iulian Soare | 18.7.2013 .

Opozantul rus Aleksei Navalnîi (foto), unul dintre cei mai vehemenți critici ai președintelui Vladimir Putin, a fost condamnat joi la cinci ani de muncă silnică, după ce a fost găsit vinovat într-un dosar de deturnare de fonduri de un tribunal din Kirov, la 900 de kilometri de capitala Moscova.

Judecat din 17 aprilie, Navalnîi, în vârstă de 37 de ani, este acuzat că a organizat în 2009 deturnarea a 16 milioane de ruble (400.000 euro) în detrimentul unei exploatări forestiere, Kirovles, în timp ce era consultant al guvernatorului liberal din regiune.

Judecătorul Serghei Blinov a pronunţat sentinţa de cinci ani de muncă forţată pentru Navalnîi, ţinând cont de “gravitatea infracţiunii” şi “de pericolul pe care îl reprezintă pentru societate”. Opozantul a fost încătuşat şi arestat în sala de tribunal.

Condamnarea lui Navalnîi intervine după ce opozantul rus s-a înscris oficial miercuri în cursa electorală pentru primăria Moscovei, programată pentru 8 septembrie, și și-a declarat intenția de a candida la alegerile prezidențiale din 2018.

Verdictul justiției ruse a fost condamnat de Uniunea Europeană, care a apreciat că ridică serioase semne de întrebare în legătură cu respectarea statului de drept în Rusia.

+

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Mariana Bechir

27 septembrie, decretată „ziua fără maşini” în Paris

Parisul se transformă duminică, 27 septembrie, în „zonă liberă de maşini”: între orele 11.00 şi 18.00, în arondismentele 1, 2, 3 şi 4, adică în […] ... 
Citeste mai departe »

Anne-Marie Blajan

Clădirea care a găzduit fabrica din Cehia a lui Oskar Schindler va fi scoasă la vânzare

Clădirea în care a existat fabrica în care industriaşul Oskar Schindler a adăpostit 1.200 de evrei în ultimele luni ale celui de-al doilea război mondial […] ... 
Citeste mai departe »

Anne-Marie Blajan

Peste 12.000 de cupluri logodite au sărbătorit Sfântul Valentin într-o audienţă laVatican

25.000 de tineri au participat vineri la o audienţă specială la Vatican, de ziua Sfântului Valentin. A fost un eveniment fără precedent găzduit de Sfântul […] ... 
Citeste mai departe »

Elena Poenaru

Franţa: Deputaţii adoptă o lege anti-prostituţie

Deputaţii francezi au adoptat un proiect de lege care penalizează pe oricine plăteşte pentru a întreţine relaţii sexuale, relatează BBC News. Legea, care a fost […] ... 
Citeste mai departe »

Elena Poenaru

Comoara furată de nazişti: majoritatea operelor sunt încă dispărute

La Munchen s-a găsit o adevărată comoară de artă – peste 1.500 de lucrări furate de nazişti, printre care opere de Picasso, Chagall şi Matisse, […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Criza migraţiei: Cancelarul german Angela Merkel şi premierul spaniol Pedro Sanchez au convenit să susţină Marocul

Noul premier spaniol Pedro Sanchez şi cancelarul federal german Angela Merkel au convenit, sâmbătă, în Spania, ca Marocul să beneficieze de un sprijin mai mare […] ... 
Citeste mai departe »

Studiu de caz, Polonia – țara care riscă totul: UE ar putea să nu-i recunoască cererile de extrădare

Statele membre ale Uniunii Europene pot extrăda către Polonia persoane investigate în acest stat membru, în pofida faptului că Bruxellesul a declanșat Articolul 7 din […] ... 
Citeste mai departe »

CEDO condamnă Rusia pentru că nu a făcut niciun efort pentru identificarea celor care au ordonat asasinarea Annei Politkovskaia

Curtea Europeană a Drepturilor OMului (CEDO) a condamnat marți Rusia, pentru că nu a făcut niciun efort pentru a-i identifica pe cei care au comandat […] ... 
Citeste mai departe »

Studiu: Ce cred Milenialii despre mediul de business, dezvoltarea societății și viitorul personal

Milenialii cred că liderii din business au un impact social pozitiv mai mare decât cel al liderilor politici sau religioși, potrivit studiului “Millennial Survey” 2018, realizat […] ... 
Citeste mai departe »

Klaus Iohannis: Rata analfabetismului funcțional se reflectă în cele mai înalte sfere ale politicii

“Ne confruntăm cu o rată de analfabetism funcțional de 42%, care se reflectă foarte vizibil și în cele mai înalte sfere ale politicii românești”, adeclarat […] ... 
Citeste mai departe »