Organizația Mondială a Comerțului așteaptă sesizările membrilor ca să arbitreze în urma taxelor vamale impuse de SUA

De Victor Bratu | 9.3.2018 .

Este datoria statelor membre ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) să o sesizeze pentru a contesta tarifele vamale impuse de preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Organizaţiei de la Geneva, citat de AFP și Agerpres.

Oficialul OMC a refuzat să comenteze decizia adoptată joi de Donald Trump de a impune tarife vamale pentru importurile de oțel și aluminiu, dar a reamintit că directorul general al Organizaţiei, Roberto Azevedo, şi-a exprimat luni îngrijorarea faţă de intenţia autorităţilor americane de a introduce tarife vamale pentru importurile de oţel şi aluminiu.

Directorul general al Organizaţiei, Roberto Azevedo, ceruse membrilor chiar să evite declanșarea unui răyboi comercial.

(Citiți și: Şeful OMC cere statelor membre să evite deciziile care pot duce la război comercial)

Purtătorul de cuvânt al OMC, Daniel Pruzin, a subliniat că următoarea etapă depinde în întregime de statele membre ale OMC.

„Nimic nu poate fi declanşat în mod automat de către noi cu privire la acest subiect”, a explicat Daniel Pruzin, adăugând faptul că „statele membre pot ridica această problemă prin intermediul comisiilor noastre”.

Procedura spune că „dacă statele membre depun un recurs la Organul de reglementare a diferendelor, există mai întâi o perioadă în care părţile vor discuta, o perioadă de consultare care, în general, durează până la 60 de zile”

Ulterior, „dacă părţile nu au ajuns la o soluţie acceptabilă reciproc, una dintre ele poate solicita înfiinţarea unui grup de experţi. Aceasta este procedura normală pentru orice diferend”, a explicat purtătorul de cuvânt al OMC, Daniel Pruzin.

Joi, Donald Trump a anunţat introducerea unor tarife de 25% la importurile de oţel şi de 10% la aluminiul importat, dar a exceptat Canada şi Mexic şi a oferit posibilitatea excluderii altor aliaţi. Taxele vor intra în vigoare în termen de 15 zile.

În replică, Cecilia Malmstrom, comisarul european pentru Comerţ, a subliniat că Uniunea Europeană nu este o ameninţare la adresa securităţii Statelor Unite şi se aşteaptă să fie exclusă de la aplicarea tarifelor anunţate de preşedintele Donald Trump, în caz contrar fiind pregătită să adopte măsuri de retorsiune în termen de 90 de zile.

UE a ameninţat deja cu posibile măsuri de retorsiune la decizia lui Trump. Lista pregătită de Comisia Europeană include aproximativ 200 de produse importate din SUA, în valoare totală de aproximativ 2,8 miliarde de euro (3,45 miliarde de dolari). Lista include bourbon, pastă de arahide, suc de portocale, precum şi oţel, îmbrăcăminte şi produse industriale.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Ministrul Apărării: Subiectul Marea Neagră trebuie discutat separat la Summitul NATO din această vară

România ar putea găzdui un comandament NATO terestru de nivel de trei stele, după ce, la sfârșitul acestui an, Brigada Multinaţională de la Craiova va […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Negocieri: Liderii Germaniei, Franței și Italiei caută „soluția europeană” la problema migrației

Liderii Germaniei, Franței și Italiei parcurg o serie de întâlniri bilaterale pentru a ajunge la un acord privind problema imigrației înainte de sesiunea Consiliului European de […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

China contraatacă: Tarife de 25% la importurile americane. Wall Street își păstrează sângele rece

China va impune tarife de 25% pentru importuri americane în valoare de 50 de miliarde de dolari China va impune tarife suplimentare de 25% la […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

FMI avertizează SUA în privința pericolului politicilor protecționiste. Casa Albă dublează tarifele la importurile din China

Fondul Monetar Internațional (FMI) a avertizat că noile tarife vamale impuse de președintele SUA Donald Trump riscă să submineze sistemul comercial global, atrăgând represalii din […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Eurobarometru / Susținerea pentru uniunea economică și monetară este la cel mai înalt nivel

La fel ca în sondajele precedente, încrederea românilor în UE este mult peste media blocului comunitar – 52% din români au încredere în instituțiile europene, […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Klaus Iohannis: Rata analfabetismului funcțional se reflectă în cele mai înalte sfere ale politicii

“Ne confruntăm cu o rată de analfabetism funcțional de 42%, care se reflectă foarte vizibil și în cele mai înalte sfere ale politicii românești”, adeclarat […] ... 
Citeste mai departe »

Raport Comisia Europeană: România, țara cea mai puțin digitalizată din UE

România se află pe ultima poziție între cele 28 de state membre ale UE în topul digitalizării, potrivit raportului Comisiei Europene (CE) privind Indicele economiei […] ... 
Citeste mai departe »

10 indicatori social-economici de sărăcie – România faţă de media UE

Obiectivul principal al Naţiunilor Unite pentru dezvoltarea sustenabilă este dispariţia situaţiilor de oameni aflaţi în situaţie de sărăcie extremă pe parcursul următorilor 15 ani. De […] ... 
Citeste mai departe »

Corupția sistemului a blocat transplantul din România: Doar 8 donatori anul acesta, față de 138 în 2014

Doar 12 transplanturi (fără cel medular) s-au făcut anul acesta în România – cinci de ficat, șapte de rinichi, două de piele și două de cornee. Pentru […] ... 
Citeste mai departe »

Polonia își reformează sistemul de pensii private: ”Fondul de rezervă demografică” și contribuția companiilor

Guvernul polonez a scos în dezbatere publică un plan de înființare a unui sistem de pensii privat, bazat pe contribuțiile angajatorilor, inspirat de modelul american […] ... 
Citeste mai departe »