Parlamentul European, solicitat să declanșeze Articolul 7 împotriva Ungariei

De Adrian N Ionescu | 26.6.2018 .

Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European a recomandat luni activarea procedurii Articolului 7 împotriva Ungariei pentru încălcarea valorilor fundamentale ale Uniunii Europene sub guvernarea lui Viktor Orban (FOTO), anunță Euractiv.

„Cât timp va mai sta Uniunea Europeană şi va privi pasivă la îndepărtarea iliberală a Ungariei de la democraţie? Drepturile poporului ungar la liberă exprimare şi egalitate în faţa legii trebuie protejate de dorinţa lui Orban de a împinge ţara spre autoritarism”, a declarat europarlamentarul Judith Sargentini, autoarea raportului, după vot.

Raportul Sargentini, adoptat cu 37 de voturi pentru şi 19 împotrivă, cheamă statele membre să deschidă o procedură disciplinară împotriva Ungariei, pentru a verifica dacă recentele evoluții din această țară constituie ”un risc clar de încălcare gravă” a valorilor fundamentale ale Uniunii Europene.

Documentul, care se bazează pe opiniile unui mare număr de experţi şi de reprezentanţi ai unor instituţii naţionale şi europene, arată că acţiunile guvernului condus de Viktor Orban au condus la o deteriorare serioasă în ce priveşte statul de drept, democraţia şi drepturile fundamentale.

Raportul mai constată că independenţa justiţiei în Ungaria, libertatea de exprimare şi a presei, libertatea instituţiilor academice sunt în pericol, şi pune în discuție corupţia la nivel de stat şi relele tratamente aplicate migranţilor şi solicitanţilor de azil. Raportul LIBE a fost adoptat după ce parlamentul de la Budapesta a votat, săptămâna trecută, un pachet de legi antiimigraţie.

„Vremea complacerii a trecut, Comisia şi Consiliul nu pot ignora vocea Parlamentului European. Ele trebuie să acţioneze în sfârşit pentru a-l pune la punct pe Orban”, a declarat și Louis Michel, raportorul din umbră al Grupului ALDE, după vot.

Plenul PE urmează să supună la vot în septembrie iniţierea procedurii legale care ar putea priva Ungaria de dreptul de vot în Consiliu. Dacă majoritatea parlamentarilor votează în favoarea raportului, Consiliul Afaceri Generale este obligat să dezbată această recomandare.

O acțiune similară a fost lansată în decembrie 2017 de către Comisie împotriva Poloniei, finnalul acțiunii fiind încă incert.

Deşi este improbabil ca procedura să se încheie cu cel mai ridicat nivel de sancţiuni, votul LIBE poate fi considerat o acţiune mai degrabă simbolică împotriva lui Viktor Orban şi a familiei sale politice europene, Partidul Popular European (PPE), care a fost acuzat recent că îi protejează pe premierul ungar şi partidul său, FIDESZ, închizând ochii la acţiunile acestora în plan intern.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Mariana Bechir

Viitorul Europei de Est – de la pericolele Europei Westfaliene, la spectrul unei Europe Tripolare. Și la ”spațiul dintre Germania și Rusia”

Textul de mai jos e doar un fragment (adică doar ipoteza și intriga, la care trebuie să reflectăm)  din interviul apărut în revista (exclusiv print) ”CRONICILE Curs de […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

Curtea Constituțională din Costa Rica respinge cererile de eliberare ale Elenei Udrea și Alinei Bica

Curtea Constituţională din Costa Rica a respins cererile de eliberare depusă de Elena Udrea şi Alina Bica, potrivit presei locale citate de Mediafax În recursul […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Consiliul Investitorilor Străini: Salariul minim nu trebuie decis administrativ, lipsește o strategie pentru piața muncii

Politicile publice privind piața muncii suferă de lipsă de coordonare și vizează doar soluții pe termen scurt, spune Consiliul Investitorilor Străini (FIC), într-un comunicat emis […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Eurobarometru – 50% din români cred că antibioticele combat răceala, 15% din cei care au luat antibiotice nu aveau rețetă

În România, se cunoaște mai puțin faptul că antibioticele administrate atunci când nu sunt necesare le scade eficiența ulterioră. 15% din românii (față de 7% […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Preţurile din România, la 48% faţă de media UE, din perspectiva consumului individual efectiv

Nivelul preţurilor din România s-a situat anul trecut la 48% din media UE din perspectiva consumului individual efectiv (abreviat AIC în lb. engleză), potrivit datelor […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Consiliul Investitorilor Străini: Salariul minim nu trebuie decis administrativ, lipsește o strategie pentru piața muncii

Politicile publice privind piața muncii suferă de lipsă de coordonare și vizează doar soluții pe termen scurt, spune Consiliul Investitorilor Străini (FIC), într-un comunicat emis […] ... 
Citeste mai departe »

Polonia a acordat un sfert din permisele noi de rezidență din statele UE de anul trecut. Ucrainienii susțin cel mai mult economia poloneză

Polonia este țara UE care a acordat anul trecut cele mai multe permise noi de rezidență. Din cele 3,1 milioane de astfel de documente emise […] ... 
Citeste mai departe »

Antidotul deficitelor naționale: Bruxelles accelerează cursa către Uniunea monetară

În condițiile în care Comisia Europeană pune sub semnul întrebării eforturile a 5 guverne europene, în special Italia, de a-și balansa conturile publice, liderii statelor […] ... 
Citeste mai departe »

Grupul Vișegrad acuză din nou Bruxelles-ul că se amestecă excesiv în politica internă a statelor membre

Şefii de stat din Grupul de la Vişegrad (V4), format din Polonia, Republica Cehă, Ungaria şi Slovacia, reproșează din nou Bruxelles-ului că se amestecă excesiv […] ... 
Citeste mai departe »

Siegfried Mureșan: Reprezentantul Guvernului a votat la Bruxelles reducerea fondurilor UE destinate combaterii pestei porcine

Reprezentanții Cabinetului Viorica Dăncilă au votat pe 4 septembrie, la reuniunea Consiliul Uniunii Europene (UE), reducerea alocărilor pentru fermierii afectaţi de pesta porcină africană (PPA) în […] ... 
Citeste mai departe »