România cere Ungariei clarificarea declarațiilor agresive ale oficialilor maghiari privind cooperarea sistemelor de gaze naturale

De Adrian N Ionescu | 30.6.2018 .

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a cerut clarificări Ungariei, prin ambasada de la București, privind motivația unor declarații șocante emise de ministrul de externe  maghiar și de oficiali ai sistemului de gaze maghiar.

MAE „consideră că vehicularea unor informaţii incorecte în ce priveşte România vine în contradicţie cu spiritul Parteneriatului strategic încheiat între România şi Ungaria şi al relaţiilor bilaterale de cooperare, respect şi încredere reciprocă fireşti dintre două state europene, membre UE şi NATO”, spune un comunicat MAE.

Ministrul de Externe maghiar, Peter Szijjarto, a acuzat România că și-ar încălca angajamentele privind interconectarea sistemelor de gaze naturale și reversibilitatea fluxurilor.

Într-o conferință în domeniu din Washinghton, Peter Szijjarto a mai spus că este important să se menţină presiunea asupra României pentru a începe extragerea gazului din rezervele sale din Marea Neagră începând din 2022.

Încă din decembrie anul trecut, două companii din Ungaria au rezervat capacitate de transport prin tronsonul românesc al gazoductului paneuropean BRUA, până în anul 2037.

Pe de altă parte, tocmai Ungaria a surprins anul trecut prin decizia de a nu mai construi pe teritoriul său, tronsonul BRUA spre Austria, intrând astfel în conflict cu Comisia Europeană.

Comisia Europeană susține proiectul strategic prin care gazele din Regiunea Caspică ar trebui să ajungă în Europa.

La rândul său, Kristof Terhes, directorul general al FGSZ (omologul Transgaz din Ungaria), a spus că România nu ar putea consuma gazele din Marea Neagră în lipsa industriei şi a petrochimiei, exportul fiind astfel cea mai bună soluţie.

„Nu aveţi petrochimie, nu puteţi folosi gazele naturale ca materie primă. Ce faceţi cu gazul? Îl ardeţi, faceţi un foc mare?”, a declarat șeful FGSZ, într-o conferință organizată la București.

Aceste declarații sunt făcute într-o perioadă în care sunt așteptate deciziile finale de investiție ale companiilor angajate în proiectele de exploatare a gazelor din Marea Neagră, Iar Parlamentul dezbate o mult amânată lege a operațiunilor offshore.

Contradicții flagrante

MAE român amintește Ungariei că „operatorul român de transport al gazelor naturale în data de 4 iunie 2018 privind lansarea construcției infrastructurii BRUA faza I pe teritoriul României, care presupune importante fonduri alocate de această companie românească pentru asigurarea conexiunii spre zona Europei Centrale”.

Și, „în plus, oficialii din Ungaria sunt, cu siguranţă, la curent cu dialogul frecvent și deschis între companiile naționale din România și Ungaria pe aceste teme. Reamintim părții ungare că, la sfârşitul anului trecut, entități din Ungaria au participat la procesul de rezervare a capacității de transport a gazelor naturale pentru segmentul BRUA dintre România și Ungaria”, spune comunicatul MAE.

„De aceea, organizarea de evenimente publice în România prin care să fie promovate idei contrare acestui spirit de cooperare este nejustificată şi inoportună”, mai spune MAE.

Directorul transporatorului de gaze maghiar FGSZ mai spusese, în aceeași conferință de la București, că producția din Marea Neagră va ajunge în Ungaria, iar de acolo în Slovacia, Ucraina, Serbia sau Croația și doar indirect către Austria.

Totuși, operatorii din Marea Neagră analizează ipoteza de a exporta gazele direct către Ucraina și Bulgaria, eventual prin punctele de acces ale conductelor de tranzit deja existente între Isaccea – Negru Vodă.

Pe de altă parte, tocmai producția de gaze din Marea Neagră ar putea relansa petrochimia românească și ar încuraja dezvoltarea racordarea tuturor gospodăriilor. Recent, OMV chiar a anunțat că va relua producția petrochimică.

Comunicatul MAE remarcă, la rândul său, faptul că, în timp ce eforturile României în construcția BRUA continuă, „partea ungară a evitat să își asume investițiile necesare pe teritoriul său pentru completarea coridorului BRUA conform angajamentelor regionale”.

„De asemenea, reamintim că în aceste zile, la reuniunea regională CESEC organizată sub egida Comisiei Europene, au fost salutate progresele remarcabile ale României în implementarea proiectului BRUA, fapt consemnat în Comunicatul final al reuniunii și subliniat de Comisarul european pentru energie și schimbări climatice, Miguel Arias Canete” , spune MAE.

Ministerul Afacerilor Externe conchide: „România va continua să acționeze cu bună credință pentru îndeplinirea angajamentelor sale în cadrul Uniunii Europene privind Uniunea Energetică, asigurând dezvoltarea infrastructurii de interconectare la nivel regional în domeniul gazelor naturale și va acționa cu fermitate pentru ca obiectivul diversificării surselor de aprovizionare cu gaze să fie îndeplinit”.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Mariana Bechir

Aproape două treimi din germani îl consideră pe Donald Trump mai periculos decât Vladimir Putin

Aproape două treimi dintre germani consideră că preşedintele american Donald Trump reprezintă o ameninţare mai mare la adresa păcii mondiale decât  Vladimir Putin, potrivit unui sondaj […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Brexit / Donald Trump a sfătuit-o pe Theresa May să dea în judecată UE

Sfatul oferit depreședintele american, Donald Trump, și respins de premierul britanic, a fost ca Londra să dea în judecată Uniunea Europeană ca parte a strategiei privind […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Germania îl avertizează pe Donald Trump, înaintea întâlnirii cu Vladimir Putin: Dacă negociază unilateral, va pierde aliații europeni

Ministrul german de Externe, Heiko Maas, îl avertizează pe Donald Trump, înaintea întâlnirii pe care acesta o va avea luni cu Vladimir Putin, să nu […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

SUA pregătesc întâlnirea Trump – Putin: 12 agenți ai serviciilor secrete ruse, inculpați pentru ingerințe în alegerile americane

Departamentul american al Justiţiei a inculpat, vineri, 12 agenţi ai serviciilor de informaţii ruse suspectaţi de atacuri cibernetice comise în timpul alegerilor prezidențiale americane din […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

Banca Europeană de Investiții finanțează construcția unei fabrici Arctic în Dîmbovița

Reprezentanța Comisiei Europene la București a anunțat vineri că Banca Europeană de Investiţii (BEI) acordă un împrumut de 68 de milioane de euro producătorului de […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu: Ce cred Milenialii despre mediul de business, dezvoltarea societății și viitorul personal

Milenialii cred că liderii din business au un impact social pozitiv mai mare decât cel al liderilor politici sau religioși, potrivit studiului “Millennial Survey” 2018, realizat […] ... 
Citeste mai departe »

Klaus Iohannis: Rata analfabetismului funcțional se reflectă în cele mai înalte sfere ale politicii

“Ne confruntăm cu o rată de analfabetism funcțional de 42%, care se reflectă foarte vizibil și în cele mai înalte sfere ale politicii românești”, adeclarat […] ... 
Citeste mai departe »

Raport Comisia Europeană: România, țara cea mai puțin digitalizată din UE

România se află pe ultima poziție între cele 28 de state membre ale UE în topul digitalizării, potrivit raportului Comisiei Europene (CE) privind Indicele economiei […] ... 
Citeste mai departe »

10 indicatori social-economici de sărăcie – România faţă de media UE

Obiectivul principal al Naţiunilor Unite pentru dezvoltarea sustenabilă este dispariţia situaţiilor de oameni aflaţi în situaţie de sărăcie extremă pe parcursul următorilor 15 ani. De […] ... 
Citeste mai departe »

Corupția sistemului a blocat transplantul din România: Doar 8 donatori anul acesta, față de 138 în 2014

Doar 12 transplanturi (fără cel medular) s-au făcut anul acesta în România – cinci de ficat, șapte de rinichi, două de piele și două de cornee. Pentru […] ... 
Citeste mai departe »