Siguranța plăţilor electronice: Prevederile mai severe ale noilor norme CE de aplicare a directivei DSP2

De Iulian Soare | 27.11.2017 .

Comisia Europeană (CE) a adoptat luni normele de aplicare a directivei UE privind modernizarea serviciilor de plată (DSP2), în condițiile creșterii rigorilor de siguranță, potrivit unui comunicat al CE.

DSP2 impune prestatorilor de servicii de plată să elaboreze un sistem de autentificare strictă a clienţilor.

„Normele adoptate luni conţin prevederi stricte, integrate, menite să reducă în mod semnificativ nivelurile fraudei şi să protejeze confidenţialitatea datelor financiare ale utilizatorilor, aspecte care sunt relevante mai ales în cazul plăţilor online”, spune CE.

Astfel că va deveni necesară „combinarea a cel puţin două elemente independente, care ar putea fi un element fizic – un card sau un telefon mobil, la care se adaugă, înainte de efectuarea unei plăţi, o parolă sau o caracteristică biometrică, cum ar fi amprentele”.

De asemenea, DSP2 stabileşte un cadru pentru noi servicii legate de conturile de plăţi ale consumatorilor, cum ar fi aşa-numitele servicii de iniţiere a plăţilor şi servicii de informare cu privire la conturi.

„Aceste servicii inovatoare sunt deja oferite în multe ţări ale UE, însă datorită DSP2 vor fi disponibile pentru consumatorii de pe întreg teritoriul UE, cu condiţia îndeplinirii unor cerinţe stricte de securitate. Normele precizează cerinţele privind standardele comune şi sigure de comunicare între bănci şi societăţile din domeniul tehnologiei financiare”, potrivit documentului CE.

Simpla introducere a unei parole sau a datelor de pe cardul de credit nu vor mai fi suficiente, în majoritatea situaţiilor, pentru a efectua o plată.

În anumite cazuri va fi necesar un cod care să fie valabil doar pentru o anumită tranzacţie, alături de celelalte două elemente independente. Scopul este acela de a reduce în mod semnificativ nivelurile actuale de fraudă pentru toate metodele de plată, în special pentru plăţile online, şi de a proteja confidenţialitatea datelor financiare ale utilizatorilor.

Cu toate acestea, în normele respective se recunoaşte, de asemenea, faptul că niveluri acceptabile de securitate în materie de plăţi pot fi obţinute, în unele cazuri, şi prin alte modalităţi decât prin utilizarea celor două elemente independente prevăzute pentru autentificarea strictă a clienţilor.

De exemplu, prestatorii de servicii de plată pot beneficia de o derogare dacă au elaborat metode de evaluare a riscurilor legate de tranzacţii şi pot identifica tranzacţiile frauduloase.

De asemenea, există derogări pentru plăţile contactless şi tranzacţiile cu sume mici şi pentru anumite tipuri de plăţi, cum ar fi biletele de transport urban sau taxele de parcare. Datorită acestor derogări, prestatorii de servicii de plată pot să ofere în continuare soluţii de plată convenabile fără a le pune în pericol securitatea.

Totodată, în normele respective se specifică obligaţiile care le revin băncilor şi prestatorilor de soluţii de plată inovatoare şi de instrumente de informare cu privire la conturi.

Consumatorii care doresc să folosească astfel de noi servicii nu pot fi împiedicaţi de banca lor să o facă. Orice bancă ce oferă acces online la conturi trebuie să coopereze şi cu societăţile din domeniul tehnologiei financiare sau cu alte bănci care oferă astfel de noi servicii. În acest scop, băncile trebuie să stabilească canale sigure de comunicare pentru transmiterea datelor şi iniţierea plăţilor.

Consumatorii vor putea utiliza serviciile oferite de furnizori terţi, societăţi din domeniul tehnologiei financiare (FinTech), „garantând în acelaşi timp o securitate riguroasă a datelor pentru consumatorii şi întreprinderile din UE. Acestea includ soluţii de plată şi instrumente de gestionare a finanţelor personale prin agregarea informaţiilor din diferite conturi.

„Noile norme vor orienta actorii de pe piaţă, vechi şi noi, pentru a oferi servicii mai bune consumatorilor, asigurând, în acelaşi timp, securitatea acestora”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele Comisiei Europene responsabil cu stabilitatea financiară, serviciile financiare şi uniunea pieţelor de capital.

După adoptarea standardelor tehnice de reglementare de către Comisie, Parlamentul European şi Consiliul au trei luni la dispoziţie pentru a le examina.

După perioada de examinare, noile norme vor fi publicate în Jurnalul Oficial al UE. Băncile şi alţi prestatori de servicii de plată vor avea la dispoziţie 18 luni pentru a institui măsurile de securitate şi instrumentele de comunicare.

Standardele tehnice de reglementare adoptate luni au fost elaborate de Autoritatea Bancară Europeană în strânsă cooperare cu Banca Centrală Europeană. Acestea stabilesc cum trebuie aplicată autentificarea strictă a clienţilor.

Normele „vor face ca plăţile electronice în magazine şi online să fie mai sigure”, ceea ce „le va permite consumatorilor să aibă acces la soluţii mai convenabile, mai eficiente din punctul de vedere al costurilor şi mai inovatoare, oferite de prestatorii de servicii de plată”, spune comunicatul citat.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Iulian Soare

Moody’s a retrogradat ratingul Italiei la Baa3, o treaptă doar peste categoria ”junk”

Moody’s a retrogradat vineri ratingul Italiei de la nivelul Baa2 la Baa3, cu o treaptă peste categoria junk, din cauza îngrijorării provocate de planurile bugetare […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Parlamentul Macedoniei a votat în favoarea schimbării numelui țării

Parlamentul Macedoniei a votat vineri noaptea în favoarea schimbării numelui ţării, lansând o procedură de modificare a Constituţiei, anunță Agerpres. Toţi cei 80 de parlamentari […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

Sagrada Familia va plăti Primăriei Barcelonei 36 de milioane de euro din cauză că nu are autorizaţie de construcţie

Biserica Sagrada Familia din Barcelona, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Spania, va plăti autorităților din Barcelona suma de 36 de milioane de […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Antidotul deficitelor naționale: Bruxelles accelerează cursa către Uniunea monetară

În condițiile în care Comisia Europeană pune sub semnul întrebării eforturile a 5 guverne europene, în special Italia, de a-și balansa conturile publice, liderii statelor […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

55 miliarde euro, evaziune fiscală cu dividende în 11 state europene

Vaste operaţiuni de manipulare fiscală a dividendelor încasate din mai multe ţări europene au dus la o evaziune de 55,2 miliarde de euro în aceste […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Antidotul deficitelor naționale: Bruxelles accelerează cursa către Uniunea monetară

În condițiile în care Comisia Europeană pune sub semnul întrebării eforturile a 5 guverne europene, în special Italia, de a-și balansa conturile publice, liderii statelor […] ... 
Citeste mai departe »

Grupul Vișegrad acuză din nou Bruxelles-ul că se amestecă excesiv în politica internă a statelor membre

Şefii de stat din Grupul de la Vişegrad (V4), format din Polonia, Republica Cehă, Ungaria şi Slovacia, reproșează din nou Bruxelles-ului că se amestecă excesiv […] ... 
Citeste mai departe »

Siegfried Mureșan: Reprezentantul Guvernului a votat la Bruxelles reducerea fondurilor UE destinate combaterii pestei porcine

Reprezentanții Cabinetului Viorica Dăncilă au votat pe 4 septembrie, la reuniunea Consiliul Uniunii Europene (UE), reducerea alocărilor pentru fermierii afectaţi de pesta porcină africană (PPA) în […] ... 
Citeste mai departe »

Demisie a ambasadorului SUA la ONU, Nikki Haley, în urma unor acuzații de primire de ”cadouri necuvenite”

O asociaţie care promovează etica în cadrul clasei politice americane a denunţat marţi, în ajunul demisiei lui Nikki Haley (foto) din funcţia de ambasadoare a […] ... 
Citeste mai departe »

Ministerul pentru combaterea sinuciderilor – un nou portofoliu în guvernul Marii Britanii

Premierul britanic Theresa May a înființat un nou post de ministru, pentru sănătate mintală și combaterea sinuciderilor, probabil primul astfel de ministru din lume, scrie The Guardian. Persoana […] ... 
Citeste mai departe »