Victor Bratu
Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Citeste mai departe »
De Alexandra Fusoi | 29.12.2011 .
Franţa va aplica, de la 1 ianuarie, noua taxă pe băuturile acidulate, invocând ca motiv oficial măsurile de austeritate pentru combaterea crizei financiare. Dar impunerea taxei se înscrie într-o tendinţă mai generală la nivel european, de taxare suplimentară a alimentelor şi băuturilor asociate cu problemele de sănătate şi cu obezitatea, potrivit Der Spiegel.
Pentru francezii amatori de băuturi îndulcite cum este Coca Cola, viaţa va deveni mult mai scumpă, după ce Consiliul Constituţional a aprobat, miercuri, noua taxă, de 1 eurocent per container. Aceasta este prezentată drept parte a măsurilor de austeritate adoptate de Franţa pentru a combate cria datoriilor şi ar urma să genereze venituri de circa 120 de milioane de euro.
Consiliul a apreciat că, deşi nu crede că guvernul impune taxa numai pentru a promova viaţa sănătoasă şi a combate obezitatea, nu vede nici o discriminare legislativă pentru acest grup de produse.
„Taxa Cola”, cum este numită în Franţa, va intra în vigoare la 1 ianuarie, iar surse citate de presa franceză afirmă că aceasta va duce la o creştere a preţurilor cu până la 35 la sută.
Tot în pachetul de austeritate, Guvernul francez a mai adoptat şi taxe suplimentare pentru băuturi alcoolice sau ţigări.