Plata managerilor în Occident: ce avem de învăţat pentru managementul privat din companiile de stat

De Marin Pana | 5.4.2012 .

Unul dintre paradoxurile de după trecerea la economia de piaţă este cum se face că firmele private obţin profit plătind salarii mari, iar firmele de stat au pierderi, deşi ( unii ar putea spune pentru că) au cheltuieli mici cu salariile. Pentru a exemplifica ce se întâmplă la nivelul marilor corporaţii occidentale, să luăm topul 10 al celor mai bine plătiţi şefi executivi ai firmelor americane.

Bonus – include totalul bonusurilor bazate pe performanţele obţinute, altele decât acţiuni sau opţiuni de a cumpăra acţiuni la un preţ preferenţial.

Compensaţii – inculde totalul gratificaţiilor pentru rezultate cu caracter excepţional, ramburări de taxe şi plăţi în contul asigurărilor de viaţă

Acţiuni – include valoarea totală a acţiunilor acordate şi avantajelor în opţiuni exercitate la cumpărarea de acţiuni ale companiei

Ce se poate observa din analiza pachetului salarial realizat efectiv de aceşti oameni de conducere pe anul 2011:

1. Salariul de bază nu reprezintă la nici unul dintre ei măcar 10% din câştigul total, raportul coborând până la 2,5% în cazul şefului de la Altera.

2.Bonusurile acordate sunt cel puţin egale cu salariul, în cazul American Express, unde şi salariul este pe podium, şi urcă până la de peste 15 ori salariul la Marathon Oil.

3.Cu excepţia Altera, unde suma de 297 dolari era una simbolică şi am neglijat-o, se acordă şi compensaţii ce pot ajunge până la aproape 90% din salariu, deşi edia este undeva la 20% – 30% din salariu

4.În jumătate din cazuri, mai mult de jumătate din veniturile totale obţinute de şefii executivi sunt sub forma acţiunilor la compania pe care o conduc. Valoarea acestor stocuri de acţiuni depinde direct de modul în care este condusă compania, de unde şi cointeresarea cât se poate de clară.

Proporţia recompensării activităţii depuse în acţiuni urcă până la 93% din veniturile totale ( din nou, Altera) şi este de cel puţin 21% din acestea, în cazul Marathon Oil, unde, oricum, sunt de patru ori şi jumătate cât salariul de bază.

5.Deşi nu a prins top 10, trebuie menţionată şi prezenţa pe locul 18 a lui Richard Fairbank de la Capital One Financial, care a lucrat anul trecut cu salariu 0 (zero), bonusuri 0 (zero) şi compensaţii de 159.465 dolari, dar a beneficiat de peste 18,5 milioane dolari în acţiuni.

Ce ar avea statul român de învăţat

Aceasta fiind practica dovedită a fi de succes, ar fi util la angajarea managerilor privaţi la companii de stat să acţionăm în două direcţii:

1. Să nu ne mai cramponăm de salariile aşa-zis mari oferite, ci să le corelăm cu importanţa companiei şi cu obiectivele de performanţă fixate. De altfel, schimbarea mentalităţilor şi trecerea unei companii la eficienţă după ce angajaţii s-au obişnuit să lucreze înpierdere este mult mai dificilă decât îmbunătăţirea profitabilităţii unei companii funcţionale.

2.Cu toate acestea, pentru a cointeresa direct eventualii doritori şi tocmai pentru că nu prea avem ce bani să le oferim drept salariu, ponderea mare a recompensării trebuie să revină pe segmentele de alte compensaţii, bonusuri şi acţiuni ale companiei (asta dacă avem şi o piaţă pe care să fie cotate corect).

Tweet Y!M