21 de miliarde de dolari, buget NASA pentru 2020 – De data aceasta, când vom ajunge pe Lună, vom rămâne

De Mariana Bechir | 12.3.2019 .

National Aeronautics and Space Administration (NASA) a primit un buget de 21 de miliarde de dolari pentru 2020, unul dintre cele mai mari din istoria agenției, şi plănuieşte ca în următorul deceniu să lanseze mai multe misiuni spațiale.

Administratorul NASA, Jim Bridenstine (foto), a transmis într-un comunicat de presă citat de News.ro că bugetul oferit agenţiei de administraţia americană pentru anul fiscal 2020 este de 21 de miliarde de dolari, cu aproximativ 6% mai mare decât cel primit în anul anterior.

„Reprezintă şi un mare vot de încredere pentru munca şi devotamentul agenţiei”, a spus Jim Bridenstine, care a precizat că americanii vor reveni pe Lună în următorul deceniu cu „tehnologii inovative şi sisteme pentru a explora mai multe zone ale suprafeţei lunare”.

„De data aceasta, când vom ajunge pe Lună, vom rămâne. Vom folosi ceea ce vom învăţa pe măsură ce vom merge mai departe către saltul uriaş următor – să trimitem astronauţi pe Marte”, afirmă oficialul NASA.

Cu ajutorul acestui buget, Jim Bridenstine a mai transmis că va fi creată o campanie de explorare a spațiului care va combina expertiza celor din agenţie cu cea a partenerilor comerciali internaţionali.

„Vom începe o nouă eră a zborului în spaţiu prin lansarea de nave americane, cu astronauţi americani, de pe sol american, pentru prima dată din 2011. Space Launch System, nava Orion şi proiectul Gateway vor continua să fie coloana noastră vertebrală în ceea ce priveşte explorarea spaţiului îndepărtat”.

Până în 2028, NASA va întreprinde câteva misiuni de mici dimensiuni, va folosi roboţi, apoi oameni, care să conducă experimente ştiinţifice pe suprafaţa satelitului natural al Pământului.

Jim Bridenstine a vorbit şi despre o misiune NASA pe Europa, luna lui Jupiter, despre lansarea James Webb Space Telescope şi a spus că va continua planificarea şi dezvoltarea primei misiuni de jur împrejurul planetei Marte, cu Mars Sample Return.

Etichete: , , , ,

+

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »