Mariana Bechir
Bursa de Valori București a fost promovată la statutul de piață emergentă. Ce înseamnă asta pentru finanțarea economiei

Citeste mai departe »
De Victor Bratu | 13.3.2019 .
WeEuropeans, inițiativă civică independentă susținută de către asociația CIVICO Europa și MAKE.org, a finalizat prima rundă a consultării cetățenilor europeni care au fost chemați să propună și să voteze online, la nivel național, idei concrete pentru reinventarea Europei.
Acum, cele mai votate 10 propuneri din fiecare țară alcătuiesc o listă mare de 270 de idei, care vor fi din nou supuse votului tuturor europenilor, până pe 21 martie.
Cele mai votate 10 inițiative vor constitui Agenda Cetățeanului pentru Europa, un document care va fi dezbătut la Parlamentul European pe 22 martie și înaintat ulterior Consiliului European de la Sibiu, din 9 mai.
În România, au participat la consultare 120.000 de persoane, care au propus 1.700 de idei și au exprimat în total 859.000 de voturi pentru acestea. Cele 10 idei care au întrunit cele mai multe voturi la nivel României sunt (în forma propusă):
Consultarea a fost lansată în 27 de țări și 24 de limbi, solicitând europenilor să răspundă la întrebarea „Cum putem reinventa concret Europa”.
Peste 34 milioane de europeni au fost atinși prin campanie și 1,5 milioane au participat cu 30.000 de propuneri și 9,3 milioane de voturi. Rezultatele sunt publicate pe www.weeuropeans.eu, unde pot fi găsite cele mai votate 10 propuneri din fiecare țară.
La nivel general, rezultatele au plasat mediul/dezvoltarea sustenabilă în topul preocupărilor europenilor în majoritatea statelor membre.
Printre teme se numără și lupta împotriva poluării, deșeurile alimentare și materiale, ambalajele din plastic, defrișările, dar și reforma Politicii Agricole Comune, migrația, cercetarea, educația și evaziunea.