Adunarea Naţională Franceză a aprobat căsătoria între homosexuali

De Elena Poenaru | 13.2.2013 .

Adunarea Naţională a Franţei (Camera inferioară a Parlamentului) a aprobat o lege care permite căsătoria între persoane de acelaşi sex şi adopţia copiilor de către aceste cupluri, potrivit BBC.

După mai multe zile de dezbateri intense, proiectul a afost adoptat cu 329 de voturi pentru şi 229 împotrivă. Urmează să fie dezbătută şi în Senat în 4 aprilie.

Legea “Căsătorie pentru toţi” a fost susţinută de preşedintele francez, socialistul Francois Hollande, şi de alţi parlamentari de stânga. Dar a fost respinsă de partidul conservator de opoziţie, UMP, a fostului preşedinte Nicolas Sarkozy, şi a provocat luni întregi de proteste şi contra-proteste.

Rezultatul votului a fost primit cu aplauze şi urale de către parlamentarii de stânga. Adunarea a aprobat deja un articol-cheie, care redefineşte căsătoria, ca pe un contract între două persoane şi nu între un bărbat şi o femeie.

Senatul, care este, de asemenea, dominat de socialişti şi aliaţii lor, va susţine acest proiect, care va deveni lege în mai sau iunie. Franţa se va alătura astfel celor 11 ţări în care căsătoria între persoane de acelaşi sex este legală.

Este cea mai importantă reformă socială din Franţa, de la abolirea pedepsei cu moartea în 1981. Susţinătorii au argumentat că este un pas vital pentru a duce la îndeplinirea angajamentului istoric al Franţei pentru egalitate.

Dar această lege a provocat opoziţie intensă din partea Bisericii Catolice, ca şi din partea multor francezi musulmani, care o văd ca pe un atac asupra familiei tradiţionale.

Sondajele de opinie sugerează că în jur de 55-60% dintre francezi sprijină căsătoriile între homosexuali, deşi doar circa 50% susţin adopţia de către cuplurile de acelaşi sex.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »