Alegeri în Grecia – Exit-poll: Syriza pierde, opoziția are un avans considerabil

De Mariana Bechir | 7.7.2019 .

Partidul conservator de opoziţie din Grecia a câştigat alegerile cu avans considerabil în faţa formaţiunii condusă de premierul Alexis Tsipras, arată rezultatele unui exit-poll comandat de cinci posturi elene de televiziune, relatează Reuters.

Sondajele indică un rezultat de 38-42% pentru Noua Democraţie, în vreme ce Syriza şi-a adjudecat între 26,5% şi 30,5% dintre voturi.

Noua Democraţie, condusă de Kyriakos Mitsotakis, ar urma astfel să controleze între 155 şi 167 de fotolii în viitorul Parlament.

La sfârşitul lunii mai, premierul Alexis Tsipras a convocat alegeri anticipate, după ce Syriza a înregistrat o înfrângere zdrobitoare în alegerile europarlamentare, plasându-se cu 10 procente în spatele formațiunii conservatoare Noua Democrație care a reușit să câștige şi alegerile locale desfășurate în aceeași zi cu scrutinul european.

Syriza a ajuns la putere 2015, când a format o coaliție de guvernare cu populiștii de dreapta “Grecii Independenți”, promovând un discurs și un program anti-austeritate.

Cu toate acestea, guvernul a semnat un al treilea program de redresare economică, bazat pe un acord cu FMI și UE.

Au urmat noi alegeri, iar Syriza a câștigat scrutinul, continuându-şi guvernarea împreună cu Grecii Independenţi până la începutul acestui an, când coaliţia s-a rupt ca urmare a acordului încheiat de guvernul de la Atena cu Macedonia de Nord.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Iulian Soare

Monitorul Educației 2019: Țintele din Strategia Europa 2020 și poziția României față de ele

România este în continuare departe de țintele fixate pentru 2020, la capitolul Educație, chiar dacă țintele naționale sunt modeste, comparativ cu cele europene, reiese din […] ... 
Citeste mai departe »

redactia

”DAC” – sau lupta UE cu evaziunea și cu planificarea fiscală agresivă

Analiza de mai jos este un scurt rezumat al unei analize apărute în nr. 97 al CRONICILOR Curs de Guvernare, la secțiunea ”Scena europeană”. Eforturile […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Cum ratează România șansa de a deveni hub regional pe piața gazelor naturale: TAP se mișcă mai repede decât BRUA

Șansele României de găzdui  un hub regional pe piața gazelor naturale sunt pe cale să fie compromise, atâtea cât mai erau, căci resursele din regiunea […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

Echipa Ursula von der Leyen: 25 de certitudini și două necunoscute – Italia și România

După ce președintele Emmanuel Macron a nominalizat-o, pe 27 august, pe Sylvie Goulard pentru a face parte din echipa președintelui-ales al Comisiei Europene, numai Italia […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

”Amprentele” ALDE asupra guvernelor epocii Dragnea

Miniștrii ALDE (cu excepția notabilă a Ramonei Mănescu, de la Externe) au demisionat marți din guvernul Vioricăi Dăncilă, punând în practică decizia de luni a […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »