Amazon devine a doua companie din lume cu o valoare de peste 1.000 de miliarde de dolari

De Iulian Soare | 5.9.2018 .

Amazon a devenit, marţi, a doua companie cu o valoarea de peste 1.000 de miliarde de dolari, după ce Apple a trecut în august de acest prag, transmite CNN.

Acţiunile retailului online au urcat marți la Bursa de la New York, până la 2.050,50 dolari și s-au închis la 2.039,51 dolari.

Valoarea Amazon este  de aproape cinci ori mai mare decât PIB-ul României estimat pentru anul acesta – Comisia Națională de Prognoză speră că va depăși pentru prima oară pragul de 200 de miliarde euro.

Preţul acţiunilor Amazon, firmă lansată în urmă cu 24 de ani, s-a dublat în ultimele 12 luni, după ce au accelerat vânzările de retail şi activităţile de cloud computing.

Apple a parcurs o existență de 38 de ani înainte de a depăși, la 2 august, valoarea de 1.000 de miliarde de dolari, încât, dacă Amazon își conservă ritmul de creștere, o va eclipsa curând.

La începutul acestui, an, compania valora doar 580 de miliarde de dolari, dar în trimestrul al doilea al acestui an, Amazon a înregistrat vânzări în valoare de 53 de miliarde de dolari şi un profit net de 2,5 miliarde de dolari, comparativ cu 197 de milioane de dolari, în trimestru doi din 2017.

Succesul brusc a venit cu Amazon Web Services, afacerea de cloud computing.

Compania are peste 575.000 de angajaţi, aproape cât populaţia Luxemburg.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Adrian N Ionescu

Comisia Europeană cere urgentarea negocierilor pentru bugetul multianual UE 2021-2027

Comisia Europeană le cere liderilor europeni să urgenteze negocierile pentru bugetul perioadei 2021-2027. Cu o săptămână înaintea summitului european de vară, Comisia avertizează că întârzierea […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Andrei Năstase a fost informat că Rusia îl va da în urmărire internațională pe Plahotniuc

Vicepremierul moldovean Andrei Năstase (foto) spune că omologul rus Dmitri Kozak i-a confirmat că Vladimir Plahotniuc este dat în urmărire federală de Rusia și, în […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Franța, Germania și Spania semnează acordul pentru construcția avionului de luptă al UE

Miniștrii Apărării din Franța, Germania și Spania urmează să semneze, luni, în ziua de deschidere a Paris Air Show, un acord de cooperare în vederea […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Prințul moștenitor saudit avertizează Iran: Nu vom ezita să răspundem oricăror amenințări

Arabia Saudită a acuzat duminică Iranul, marele său rival regional, de faptul că este autorul atacurilor de joi împotriva a două petroliere care traversau Golful […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

Viorica Dăncilă o invită pe Maia Sandu să facă prima sa vizită externă la București, cât mai curând posibil

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a transmis prim-ministrului Republicii Moldova, Maia Sandu, un mesaj de felicitare, în numele Guvernului României, pentru preluarea mandatului de prim-ministru- arată un […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Riscuri și oportunități generate de schimbările climatice – studiu CDP

Peste 200 dintre cele mai mari companii ale lumii au identificat costuri impuse de schimbările climatice de 970 de miliarde de dolari, din materializarea unor […] ... 
Citeste mai departe »

Comisia Europeană a amendat 5 bănci pentru manipularea pieței valutare

Comisia Europeană a anunțat joi că a aplicat amenzi în valoare totală de 1,07 miliarde de euro băncilor Barclays, Citigroup, MUFG, JPMorgan și Royal Bank […] ... 
Citeste mai departe »

“Facilități pentru medicii de familie care deschid cabinete în provincie – proiect de lege USR” is locked Facilități pentru medicii de familie care deschid cabinete în provincie – proiect de lege USR

Senatorul USR Adrian Wiener și deputatul USR Tudor Pop au depus săptămâna aceasta la Parlament un proiect de lege în baza căruia autoritățile locale ar […] ... 
Citeste mai departe »

Abuzul momentului e de fapt un șantaj: Poștașii vor lucra gratis pentru PSD în schimbul plății unor drepturi și al ”nepolitizării” Poștei, recunoaște Matei Brătianu

Comitetul Executiv al Sindicatului Liber din Poșta Română a decis încheierea unui protocol cu PSD, document prin care factorii poștali se obligă să colecteze informații […] ... 
Citeste mai departe »

UE ar putea introduce vize pentru americanii care vor să intre în spaţiul Schengen, din 2021

Cetăţenii Statelor Unite care vor să călătorească într-unul din cele 26 de state membre ale spaţiului Schengen vor avea nevoie de viză începând din 2021. […] ... 
Citeste mai departe »