Victor Bratu
Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Citeste mai departe »
De Iulian Soare | 9.8.2013 .
Autoritatea britanică de reglementare în domeniul publicităţii a anunţat vineri lansarea unei anchete cu privire la campania prin care guvernul îi îndeamnă pe imigranţii ilegali să se întoarcă în ţările lor, altfel riscând să fie arestaţi.
Luna trecută, două camionete au cutreierat timp de o săptămână mai multe cartiere ale Londrei în care trăiesc numeroşi străini, purtând pancarte uriaşe pe care erau desenate o pereche de cătuşe şi sloganul: “Sunteţi în Marea Britanie în mod ilegal? Întoarceţi-vă acasă sau riscaţi să fiţi arestaţi”.
Tururile cu camioneta au încetat, dar afişele continuă să fie distribuite în presa locală. Campania a provocat dezbateri aprinse şi chiar polemici în coaliţia aflată la putere. Astfel, ministrul comerţului, Vince Cable, membru al Partidului Liberal-Democrat, a evocat o “iniţiativă stupidă şi ofensatoare”, iar purtătorul de cuvânt al premierului conservator David Cameron a replicat că e “evident” că această campanie dă deja rezultate şi că a-i determina pe imigranţii ilegali să plece de bunăvoie din Marea Britanie este mijlocul cel mai rentabil de a-i face să plece. În ce-l priveşte, Partidul Laburist, de opoziţie, a calificat campania drept “ridicolă”.
Imigraţia a revenit în ultimul timp în forţă în dezbaterea politică din Marea Britanie, în paralel cu ascensiunea partidului populist antieuropean Ukip. Guvernul de la Londra le-a impus deja o “garanţie” de 3.000 de lire străinilor consideraţi a avea “nivel ridicat de risc”, veniţi cu viză temporară din Nigeria, India, Pakistan, Bangladesh, Sri Lanka şi Ghana.