Andrei Năstase a fost informat că Rusia îl va da în urmărire internațională pe Plahotniuc

De Alexandra Pele | 16.6.2019 .

Vicepremierul moldovean Andrei Năstase (foto) spune că omologul rus Dmitri Kozak i-a confirmat că Vladimir Plahotniuc este dat în urmărire federală de Rusia și, în curând, va fi dat și în urmărire internațională.

”Are un dosar penal deschis pe numele lui la Moscova, despre bani este vorba, despre banii pe care rușii spun că i-a furat din băncile lor. Vom afla totul despre acest caz, vom afla despre ce fel de bani este vorba”, a precizat Andrei Năstase, citat de RFI.

Partidul Democrat din Republica Moldova a anunțat vineri noaptea că Vladimir Plahotniuc ”a plecat pentru câteva zile din ţară, la familia sa”. Oligarhul moldovean a plecat imediat după ce, vineri, partidul său a anunțat că renunță la putere. El ar fi ajuns cu o mașină în regiunea transnistreană, de unde a plecat la Odesa, iar de acolo ar fi zburat cu un avion privat spre Istanbul.

Unimedia amintește că, la data de 8 martie, presa din Federația Rusă a difuzat un material amplu despre liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, și despre legăturile sale cu Veaceslav Platon și bancherul Gherman Gorbunțov. Presa din Rusia îl acuză pe Plahotniuc de spălare de bani, dar și de alte infracțiuni grave.

De asemenea, cu două zile înainatea alegerilor parlamentare, la data de 22 februarie, Ministerul rus de Interne l-a acuzat pe Plahotniuc și pe omul de afaceri Veaceslav Platon de organizarea unei grupări criminale internaționale și retragerea ilegală a banilor din Federația Rusă.

Plahotniuc și Platon au organizat un grup criminal internațional care a retras ilegal mai mult de 37 de miliarde de ruble din Rusia în 2013-2014 (560 milioane dolari). Anchetatorii ruși au stabilit că cetățeni ai Rusiei și Republicii Moldova au creat un grup criminal internațional pentru a efectua tranzacții valutare ilegale la scară largă.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »