Austria – exit-poll: Au câștigat conservatorii. Extrema dreaptă – pe locul al doilea

De Adrian N Ionescu | 15.10.2017 .

Actualul ministru de externe al Austriei, Sebastian Kurz (31 de ani, FOTO), va fi cel mai tânăr prim ministru din Uniunea Europeană, în urma victoriei Partidului Poporului (ÖVP) în alegerile de duminică.

ÖVP a câștigat 30,5% din voturi, potrivit sondajului exit-poll citat de Reuters.

Pe locul doi se află Partidul Libertății (FPÖ), de extremă dreapta, cu 26,8%, care a depășit Partidul Social Democrat (SPÖ, 26,2%), marele perdant al alegerilor.

Deși sub așteptările de anul trecut, când era pe primul loc în sondaje, rezultatele extremei drepte au  relevanță europeană, după ce, în Germania, un alt partid de extremă dreapta, Alternativa pentru Germania (AfD), a intrat în Bundestag – o premieră pentru Germania postbelică.

Un grup de partide austriece mai mici au intrat în parlament. Verzii au suferit pierderi uriașe după ce Peter Pilz, unul dintre liderii formațiunii, s-a despărțit pentru a-și forma propria mișcare. Sprijinul pentru Grupul Verzilor a scăzut la 4,7%, de la peste 12% în 2013. Pragul de aderare la parlament este de 4%.

Noul partid al lui Pilz a marcat 4,3%, iar partidul liberal Neos a terminat cu 5,3%.

Variante de guvernare

FPÖ  putea fi chemat la negocieri de conservatorii câștigători, dacă social democrații nu-și schimbă liderul.

Conservatorii de la ÖPV și extrema dreapta FPÖ au mai fost la guvernare împreună între 2000 și 2005, dar de data aceasta tânărul lider al  conservatorilor și-a păstrat deschise toate opțiunile .

Viitorul cancelar al Austriei, Sebastian Kurz, a fost numit în fruntea partidului său abia în mai și a reușit să îl ducă în fruntea preferințelor austriecilor invingând extrema dreapta cu armele acesteia.

Sebastian Kurz a adoptat o pozitie dură împotriva imigrantilor și a promis că va împiedica o repetare a crizei europene a migranților, potrivit Reuters.

Totuși, liderul conservator a făcut aluzie la o eventuală coaliție cu social democrații, atunci când a spus că vor fi schimbări de lideri la partidele care pierd alegerile.

Afirmația a fost interpretată ca un indiciu că  coaliția dintre conservatori și social democrați ar fi posibilă dacă liderul acestora și actualul cancelar Christian Kern va fi schimbat în partidul său de Hans Peter Doskozil, actualul ministru al Apărării.

Marja de eroare este de 2,2 puncte procentuale și va mai dura câteva zile până când se va decide cine a câștigat, de fapt locul secund și ar avea șanse să intre în coaliție, potrivit Politico.

Alternativa extremei drepte

Dacă intră în guvern, Partidul Libertății (FPÖ) va presa pentru oprirea asistenței sociale pentru imigranților, ca și pentru alăturarea Austriei la grupului Visegrad, ale cărui granițe se vor suprapune astfel cu cu cele ale imperiului austro-ungar din secolul al XIX-lea, remarcă The Guardian.

Șeful FPÖ, Norbert Hofer – învins în prezidențialele din decembrie 2016, va fi împins de partid ca pretendent al portofoliului de la Externe, ceea ce ar complica relațiile Vienei cu Bruxelles -ul.

Nu ar fi o premieră. Austria a suferit represalii și sancțiuni economice din partea UE, în 2000, când Jörg Haider, fondatorul FPÖ, devenit partid de guvernământ, a scandalizat cancelariile europene cu pozițiile sale antisemite.

Jörg Haider, un fost funcționar nazist și membru SS după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, a fondat Partidul Libertății, care  a devenit primul partid populist din dreapta care a făcut parte dintr-un guvern în Europa postbelică

Divizarea partidului în 2005 și moartea lui Haider într-un accident de mașină, trei ani mai târziu, părea să însemne sfârșitul partidului anti-imigrație, dar 12 ani mai târziu, oficialii FPÖ au reușit să transforme  Austria în ceea ce analiștii politici numesc „un exportator net al populismului de extremă dreapta”, mai spune The Guardian.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »