Autorităţile europene acuză Google de concurenţă neloială

De Elena Poenaru | 14.1.2013 .

Motorul de căutare Google va fi obligat să-şi schimbe modul în care îşi prezintă rezultatul căutărilor în Europa sau va trebui să facă faţă acuzaţiilor de concurenţă neloială pentru că “redirecţionează traficul” către propriile servicii, a anunţat comisarul european pentru competiţie, Joaquin Almunia.

El a promis că va lua măsuri pentru a preveni încercarea Google de a nu oferi consumatorilor şansa cunoaşterii şi de a “fura” afaceri rivalilor săi.

“Încă investigăm această situaţie, dar convingerea mea este că Google deturnează traficul”, a spus Almunia pentru Financial Times, referindu-se la tratamentul preferenţial al Google faţă de propriile sale servicii verticale de căutare. “Ei fac bani de pe urma unor asemenea afaceri, a poziţiei puternice pe care o au în general pe piaţa motoarelor de căutare şi nu este doar o poziţie dominantă, cred că vorba despre un abuz al acestei poziţii dominante”, a spus el.

Declaraţiile sale reprezintă un ultimatum direct adresat Google, în timp ce discuţiile privind o înţelegere amiabilă au intrat într-un fază critică. Este vorba despre îngrijorarea autorităţilor de la Bruxelles şi se referă la o posibilă înţelegere care ar marca, în premieră, momentul în care Google se supune unor presiuni de reglementare a business-ului propriu. Almunia a spus că îngrijorarea sa se referă la modul în care Google îşi prezintă propriile servicii şi că nu discută “algoritmul”  motorului de căutare.

Una dintre soluţii ar fi etichetarea unor servicii interne ale Google – precum hărţi, detalii ale unor curse aeriene sau informaţii comparative de cumpărături – care primesc în mod artificial costuri mai mari decât firmele concurente. Dar ar putea fi aplicate şi alte reguli modului de afişare a rezultatelor generale de căutare ale Google.

Deşi oficialul european a declarat că Google a avut o abordarea mai constructivă la o întâlnire din decembrie, el a avertizat că va fi “obligat” să aducă acuzaţii oficiale dacă propunerea sa, aşteptată luna aceasta, nu este satisfăcătoare. Google insistă că serviciile sale sunt “utile pentru consumatori şi pentru competiţie” şi nu va accepta că a încălcat nicio regulă în nicio înţelegere prealabilă.

Firmele concurente se vor bucura de poziţia mai dură a comisarului european într-o anchetă care durează de doi ani şi care merge are concluzii diferite faţă de cea americană. Comisia Federală pentru Comerţ din Statele Unite a concluzionat că Google nu a încălcat nicio regulă în modul său de funcţionare.

Oricum, este puţin probabil ca autorităţule europene să satisfacă toate cererile pe care le au companii precum Microsoft şi altele.

Almunia a explicat că divergenţa dintre poziţiile europeană şi americană în problema Google este cauzată de standarde legate diferite, în privinţa abuzului de putere, ca şi de poziţia mai puternică a Google în Europa, unde acesta are controlul a peste 90% dintre căutări, comparativ cu SUA unde este vorba de doar 67%.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »