Băncile austriece îşi trec sucursalele din Europa de Est la dietă. BCR, Raiffeisen şi Unicredit din România vor trăi din resurse proprii

De Alexandra Fusoi | 22.11.2011 .

Ewald Nowotny, guvernatorul Băncii Naţionale a Austriei

Trei mari bănci austriece care au activitate şi pe piaţa din România – filiala austriacă a UniCredit, Erste Group şi Raiffeisen Bank International – nu vor mai spori creditarea în Europa Centrală şi de Est decât în funcţie de creşterea refinanţării locale sustenabile, potrivit unui anunţ al Băncii Centrale a Austriei şi a Autorităţii Pieţelor Financiare din Austria.

Măsura are ca scop „promovarea structurii de refinanţare a filialelor” şi, pentru a putea acorda credite, băncile – în România BCR, UniCredit Ţiriac şi Raiffeisen – trebuie să atragă mai multe depozite de pe piaţa locală, să lanseze emisiuni de obligaţiuni şi să obţină finanţare de la instituţii financiare internaţionale, reducând eforturile băncilor-mamă de a asigura surse de finanţare pentru operaţiunile locale.

„Acest set de măsuri va oferi un model de creştere sustenabil atât pentru economiile din Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est, cât şi pentru băncile active în regiune, indiferent de ciclurile pronunţate de creştere-scădere. Aceste măsuri vor aduce beneficii pentru stabilitatea pieţelor financiare locale, dar şi expunerea Austriei în regiune va deveni mai sustenabilă”, a afirmat guvernatorul Băncii Naţionale Austriece, Ewald Nowotny.

În viitor, subsidiarele care sunt expuse în mod special trebuie să se asigure că raportul dintre împrumuturil noi şi refinanţarea locală nu depăşeşte 110 la sută, potrivit comunicatului Băncii Naţionale a Austriei.

Anunţul a fost făcut într-un moment în care autorităţile de la Viena încearcă să convingă pieţele financiare şi agenţiile de notare că Austria îşi poate menţine ratingul AAA, în pofida crizei datoriilor din zona euro, potrivit Reuters.

Directorul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare avertizase încă de vineri că băncile occidentale vor retrage, inevitabil, fonduri din estul Europei, pentru a face faţă necesităţilor proprii de capital. Ca urmare, există temeri că actuala criză a datoriilor din zona euro riscă să se extindă şi în Europa Centrală şi de Est.

Cum stau subsidiarele din România ale băncilor austriece

BCR, cea mai mare bancă din România, este deja în bună măsură poziţionată pentru noul model. Încă din 2009 Erste a pus banca locală să-şi facă un program de finanţare externă de 3 mld. euro, însă a continuat să-i asigure finanţare de la Viena. De asemenea, BCR are o cotă de piaţă foarte puternică, de circa 21% (23% la depozitele de retail în lei şi 24% la cele în valută), pe piaţa depozitelor atrase de la clienţi şi mai are şi un portofoliu de titluri de stat de 13,2 mld. lei (3 mld. euro) cu care poate obţine finanţare de la BNR, potrivit unor cifre publicate de  Ziarului Financiar.

Raiffeisen avea la jumătatea anului depozite de aproape 3,5 mld. euro, fiind în mod tradiţional una dintre băncile cu stabilitate mare a resurselor atrase de la clienţi în pofida unei politici conservatoare la nivelul dobânzilor bonificate. De asemenea, banca lucrează la un program de finanţare externă de tipul EMTN folosit deja de BCR.

UniCredit Ţiriac Bank are o poziţie diferită dată de faptul că în ultimii ani s-a concentrat pe businessul corporate, unde depozitele sunt volatile. Baza de depozite moştenită de la fosta Banca Ţiriac, care avea o poziţie importantă pe piaţa de retail, s-a risipit, iar astăzi banca italo-austriacă are depozite de 2,3 mld. euro la credite de 3,6 mld. euro. UniCredit a anunţat deja că se va apuca să strângă depozite şi se gândeşte să emită obligaţiuni pentru a-şi reduce dependenţa de banca-mamă.

O situaţie specială are Volksbank România, care nu a încăput în tranzacţia cu ruşii de la Sberbank. Recent a fost transferată pe un vehicul controlat de Volksbank Austria, însă această bancă nu şi-a rezolvat problemele în ciuda vânzării restului afacerilor din regiune. În presa de la Viena se vorbeşte despre posibilitatea înfiinţării unei “bad-bank” care să cureţe Volksbank de activele neperformante care riscă să o sufoce. De asemenea, banca ar avea nevoie de un miliard de euro pentru consolidarea capitalului. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Volksbank România în aceste condiţii.

2 comentarii

  1. Băncile austriece îşi trec sucursalele din Europa de Est la dietă » CursDeGuvernare.ro
    22.11.2011, 17:23

    […] mai mult pe cronicaeuropeană.ro) var $j = jQuery.noConflict(); $j(document).ready(function(){ //alert($j('#theTags').height()); […]

  2. În Europa: 23 Noiembrie 2011 – “Ciumă financiară” « Actualităţi Europene
    23.11.2011, 06:59

    […] Băncile austriece îşi trec sucursalele din Europa de Est la dietă. BCR, Raiffeisen şi Unicredit din România vor trăi din resurse proprii. rei mari bănci austriece care au activitate şi pe piaţa din România – filiala austriacă a UniCredit, Erste Group şi Raiffeisen Bank International – nu vor mai spori creditarea în Europa Centrală şi de Est decât în funcţie de creşterea refinanţării locale sustenabile, potrivit unui anunţ al Băncii Centrale a Austriei şi a Autorităţii Pieţelor Financiare din Austria. Măsura are ca scop „promovarea structurii de refinanţare a filialelor” şi, pentru a putea acorda credite, băncile – în România BCR, UniCredit Ţiriac şi Raiffeisen – trebuie să atragă mai multe depozite de pe piaţa locală, să lanseze emisiuni de obligaţiuni şi să obţină finanţare de la instituţii financiare internaţionale, reducând eforturile băncilor-mamă de a asigura surse de finanţare pentru operaţiunile locale. „Acest set de măsuri va oferi un model de creştere sustenabil atât pentru economiile din Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est, cât şi pentru băncile active în regiune, indiferent de ciclurile pronunţate de creştere-scădere. Aceste măsuri vor aduce beneficii pentru stabilitatea pieţelor financiare locale, dar şi expunerea Austriei în regiune va deveni mai sustenabilă”, a afirmat guvernatorul Băncii Naţionale Austriece, Ewald Nowotny. În viitor, subsidiarele care sunt expuse în mod special trebuie să se asigure că raportul dintre împrumuturil noi şi refinanţarea locală nu depăşeşte 110 la sută, potrivit comunicatului Băncii Naţionale a Austriei. Cronica Europeana. […]

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Mariana Bechir

Bursa de Valori București a fost promovată la statutul de piață emergentă. Ce înseamnă asta pentru finanțarea economiei

Compania globală de evaluare FTSE Russell a promovat Bursa de Valori București (BVB) și implicit România la statutul de piata emergentă secundară de la cel […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Prăbușire cu 21% a industriei auto germane – risc de pierderi de miliarde de lei în industria de echipamente auto din România

Producția auto din Germania ar putea scădea cu circa 21% în aces an, ceea ce ar putea duce la o scădere direct proportională a cererii […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

Comisia von der Leyen vs. Comisia Juncker: Schimbare de echilibru în Europa

Președintele-ales al Comisiei Europene a anunțat marți noua structură a executivului european. României i-a fost atribuit, prin viitorul comisar Rovana Plumb, portofoliul de la Transporturi. […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

Fără precedent: România cere amânarea proceselor de la CEDO – nu mai are aparat care să o reprezinte

Ministrul de Externe, Ramona Mănescu, a solicitat Curții Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului (CEDO), amânarea cauzelor programate pentru începutul lunii septembrie, pentru că nu mai […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

Întâlnirea Klaus Iohannis – Donald Trump. Mesajele transmise de Administrația americană și explicate de șeful statului român

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, marţi, la Casa Albă, de omologul său american, Donald Trump. Este pentru a doua oară, după întâlnirea din iunie […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »