BCE, plan de lansare a unor obligațiuni ale Zonei Euro

De Victor Bratu | 21.1.2018 .

Banca Centrală Europeană (BCE) va publica la sfârșitul lunii raportul privind planurile de lansare a unor euroobligațiuni, bazate pe împachetarea datoriilor suverane ale statelor membre ale Zonei Euro.

Raportul a fost cerut de președintele BCE , Mario Draghi, și face parte din Inițiativa  Obligațiunilor Europene Sigure (ESB),  lansată în septembrie 2016, ca un mijloc de a evita repetarea crizei datoriilor suverane din Zona Euro, potrivit Bloomberg.

Moneda unică europeană a fost marcată de episoade de stres financiar, în ultimul deceniu, care s-au extins și în afara Zonei Euro. Totuși, ideea creării unor obligațiuni ale zonei euro, așa-numitele ESB, a fost primită cu scepticism de țări precum Germania, care se tem că vor ajunge să plătească indirect pentru datoriile altor țări.

Metoda de „împachetare”

Comisia ESB, condusă de guvernatorul Băncii Irlandei, Philip Lane, are în vedere ca instituții europene private sau publice, cum ar fi băncile mari sau Mecanismul European de Stabilitate, fondul de salvare al zonei euro, să transforme mai multe titluri naționale suverane în euroobligațiuni emise în trei tranșe, potrivit surselor citate de Bloomberg.

Simulările arată că tranșa principală (senior) ar avea un rating AAA sau apropiat de acest nivel, iar tranșele junior ar avea rating din categoria investment grade. Cel mai redus nivel ar avea un randament de 5-6%.

Comisia Europeană ar trebui să publice o reglementare care să permită ca ESB-urile să fie tratate la fel ca obligațiunile guvernamentale.

Opțiunea de a cumpăra obligațiuni ale zonei euro are rolul să reducă riscul transferurilor de capital către statele considerate mai sigure, în perioadele de stres, și să rupă legătura dintre guverne și băncile locale, care de obicei investesc în obligațiunile emise de guvernele țărilor respective.

Criza datoriilor publice din Grecia, declanșată în 2009, s-a extins în sudul Europei și a dus la programe internaționale de salvare și aproape la ieșirea statului elen din zona euro.

„Obiectivul raportului, care va fi publicat în ultima săptămână din ianuarie, este și a fost întotdeauna să ofere informații fundamentale pentru discuțiile de la nivel european referitoare la crearea unor active sigure, care să ajute la ruperea legăturii dintre guverne și bănci”, a declarat un purtător de cuvânt al comisiei.

Băncile europene ar putea susține crearea noilor obligațiuni, care ar fi noi active lichide pe piață, cu un nivel de risc aproape de zero, o alternativă la obligațiunile guvernamentale, au afirmat recent directori ai unora dintre cele mai mari bănci din Europa, într-un document recent obținut de Bloomberg.

Autoritățile de reglementare din sectorul bancar analizează dacă să impună limite deținerilor de obligațiuni guvernamentale ale băncilor și majorarea capitalului care trebuie păstrat pentru acoperirea expunerilor.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »