Berlusconi face promisiuni electorale “periculoase” înainte de alegeri

De Elena Poenaru | 4.2.2013 .

Fostul premier italian, timp de  trei mandate, Silvio Berlusconi, a promis să returneze 4 miliarde de euro din taxele pe proprietate, în cazul în care coaliţia sa de drepata va câştiga alegerile, relatează The Guardian.

Berlusconi a fost acuzat de oponenţii săi că face “propagandă electorală periculoasă”, după ce a promis că va uşura povara fiscală asupra italienilor afectaţi de austeritate, dacă va câştiga alegerile din această lună.

Cu doar trei săptămâni înainte de alegeri, fostul prim-ministru câştigă teren în faţa oponenţilor de centru-stânga, în ceea ce el descria, duminică, ca fiind “ultima sa bătălie electorală şi politică importantă”. Un sondaj de opinie dat publicităţii vineri arăta cum coaliţia lui Berlusconi este la doar cinci puncte distanţă de cea democrată.

Într-un discurs destinat numărului mare de indecişi, miliardarul şi mogulul media s-a declarat din nou prieten al celor care vor zădărnici planurile premierului tehnocrat Mario Monti.

Piesa centrală a măsurilor anunţate la Milano a fost promisiunea că nu doar va fi eliminată taxa pe proprietate, dar vor fi returnate sumele plătie în 2012, ceea ce ar costa trezoreria statului circa 4 miliarde de euro.

“Această taxă a adus famililor italiene supărare, anxietate, teamă pentru viitor”, a spus Berlusconi, descriind restituirea banilor ca pe un “act de pace” din partea statului pentru oameni. Cunoscut sub numele de IMU, taxa pe prima casă a fost extrem de nepopulară de când a impus-o guvernul Monti, în 2011. Berlusconi a eliminat-o o dată deja, când s-a întors la putere, în 2008.

Liderul de 76 de ani, care a spus că va fi ministru de finanţe mai degrabă decât prim-ministru, dacă alianţa sa va câştiga alegerile, a mai declarat că guvernul său de dreapta ar elimina, în decurs de cinci ani, o taxă regională pe mediul de afaceri. El a promis să nu crească TVA-ul şi a spus că, mai presus de orice, nu va exista o taxă pe avere pentru bogaţi.

Italia, aflată în recesiune, pentru a patra oară din 2001 până acum, are cel de-a doua datorie publică raportată la nivelul PIB din zona euro, după Grecia. Şomajul a crescut de la 84% în 2011, la 11,2% în decembrie 2012.

 

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »