Bucureştiul, mai vizitat decât Atena sau Milano

De Bogdan Sava | 12.1.2012 .

Bucureştiul, cel mai vizitat oraş din lume

Bucureştiul se situează pe locul 55 în topul celor mai vizitate 100 de oraşe din lume de către turiştii străini, înaintea unor oraşe precum Atena, Rio de Janeiro sau Milano, indică un studiu citat de MEDIAFAX.

Topul realizat de Euromonitor International, o firmă de cercetare a pieţei de consum, evidenţiază declinul turismului din oraşele europene, cauzat de criza datoriilor de stat, dar şi ascensiunea destinaţiilor turistice din regiunea Asia-Pacific, care se află în plină expansiune economică.

Astfel, Bucureştiul se plasează la mijlocul clasamentului, cu 2,1 milioane de vizitatori în 2010, cu 5,4% mai mult faţă de 2009 şi depăşeşte Atena (locul 77, cu 1,7 milioane vizitatori străini, în scădere cu 7%), Munchen, Mexico City, Rio de Janeiro, Milano sau Washington DC.

Din Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est, Praga şi Moscova au cei mai mulţi vizitatori (câte 3,7 milioane fiecare), urmate de Viena (3,5 milioane), Kiev (3,3 milioane) şi Budapesta (2,6 milioane).

Cel mai vizitat oraş din lume în 2010 a fost Hong Kong, cu aproape 20 de milioane de turişti străini, urmat de Singapore (18,2 milioane) şi Londra (14,5 milioane). Londra este cel mai popular oraş european, datorită unei game largi de atracţii şi obiective turistice, iar cel mai vizitat oraş de pe continentul american este New York.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Mariana Bechir

Caniculă în Europa: Recorduri de temperatură sunt așteptate zilele viitoare

O caniculă de o precocitate fără precedent după 1947 s-a abătut luni asupra Europei, cu temperaturi care ar putea să depăşească 40 de grade Celsius […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Proiectul chinez al ”ratingului persoanei”: 6,15 milioane de oameni nu au putut să-și cumpere bilete de avion, în 2017, din cauza ”creditului social

Autoritățile chineze au blocat anul trecut cumpărarea a 23 de milioane de bilete de avion sau de tren, deoarece persoanele care le doreau aveau un „credit social” […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Veneția impune turiștilor, din luna mai, taxă de intrare în oraș – 3 euro

Autorităţile din Veneţia au adoptat proiectul care prevede impunerea unei taxe de intrare pentru turişti, 3 euro, începând din luna mai, a anunțat primarul oraşului, […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

27 septembrie, decretată „ziua fără maşini” în Paris

Parisul se transformă duminică, 27 septembrie, în „zonă liberă de maşini”: între orele 11.00 şi 18.00, în arondismentele 1, 2, 3 şi 4, adică în […] ... 
Citeste mai departe »

Anne-Marie Blajan

Clădirea care a găzduit fabrica din Cehia a lui Oskar Schindler va fi scoasă la vânzare

Clădirea în care a existat fabrica în care industriaşul Oskar Schindler a adăpostit 1.200 de evrei în ultimele luni ale celui de-al doilea război mondial […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »