Caznele formării Comisiei Europene: Liderii europeni se reunesc sâmbătă la Bruxelles să decidă ocupanţii posturilor de top în UE

De Anne-Marie Blajan | 26.8.2014 .

Liderii europeni se reunesc sâmbătă la Bruxelles pentru a hotărî care vor fi succesorii lui herman Van Rompuy şi Catherine Ashton în funcţiile de preşedinte al Consiliului European, respectiv Înalt Reprezentant pentru politica externă a UE. În plus, este momentul în care ar trebui să se contureze clar echipa lui Jean-Claude Juncker – Comisia Europeană.

Potrivit Euractiv.com însă, care citează surse europene, componenţa Comisiei nu va fi stabilită la reuniunea de la sfârşitul săptămânii şi totul depinde de cine va ocupa cele două poziţii de top din UE.

În acest moment, se pare că doar Belgia ar mai avea de nominalizat comisarul european şi, având în vedere numărul redus de femei anunţat, eurodeputata Marianne Thyssen are cele mai mari şanse.

Potrivit New Europe, chiar şi Olanda ar putea să îşi schimbe propunerea, iar locul lui Jeroen Dijsselbloem, actual şef al Eurogrupului, să fie nominalizată ministra pentru Comerţ Exterior şi Cooperare pentru Dezvoltare, Lilianne Ploumen.

Componenţa CE depinde de nominalizarea pentru Înaltul Reprezentant

Componenţa Comisiei Europene şi atribuirea portofoliilor depinde de persoana care va fi numită în postul de şef al politicii externe europene. Dacă italianca Federica Mogherini nu va obţine, până la urmă, această poziţie, atunci Italia va vrea să propună pe altcineva şi asta va duce la o redistribuire a portofoliilor.

Candidaţii pentru funcţia de şef al diplomaţiei europene sunt cunoscuţi: Federica Mogherini, bulgăroaica Kristalina Georgieva şi polonezul Radoslaw Sirkorski.

Liderii europeni nu au reuşit să se pună de acord în luna iulie asupra nominalizării ministrului de Externe italian.

(Citiţi aici despre controversele referitoare la Federica Mogherini şi opoziţia statelor est-europene: UE, divizată între est şi vest de nominalizarea Înaltului Reprezentant al UE. Variantele experţilor)

Potrivit unor surse diplomatice citate de Euractiv.com, se pare că nu doar est-europenii s-au opus, ci şi Franţa, într-un mod mai subtil.

Aşa că din scenariile de lucru ale lui Jean-Claude Juncker va fi ales cel câştigător abia după nominalizarea Înaltului Reprezentant.

Absenţa femeilor din CE îl pune sub semnul întrebării votul în Parlament. Juncker promite funcţii importante femeilor din Comisie

Actualele propuneri îl pun în dificultate pe Jean-Claude Jucker şi echipa sa la testul Parlamentului European.

Deocamdată, doar patru ţări au nominalizat femei pentru postul de comisar. În actuala echipă sunt şapte, iar Parlamentul a avertizat în repetate rânduri că nu va vota o Comisiei fără mai multe membre feminine.

Liderul liberalilor europeni, Guy Verhofstadt a declarat luni că liberalilor le este inmposibil să ssţină echipa care se conturează. Liberalul european reproşează atât absenţa femeilor din echipă, cât şi un echilibru politic. El a atras atenţia asupra atrei aspecte:

  • în echipa care se conturează sunt doar 4 femei, la jumătate din numărul actualelor femei comisar
  • conservatorii (PPE) au o pondere prea mare – mai bine de jumătate dintre comisarii propuşi vin din această familie politică, a spus Guy Verhofstadt
  • forţele liberale, membri ALDE, riscă să nu fie reprezentate deloc în funcţiile de top de lanivelul UE

În această stuaţie, Jean-Claude Juncker încearcă să convingă liderii europeni să facă propuneri mai bune. Într-un interviu pentru presa austriacă, preşedintele ales al Comisiei Europene a solicitat dn nou nominalizări de femei şi a promis chiar portofolii importante statelor care o fac şi chiar funcţii de vicepreşedinte al Comisiei.

Foştii premieri ar putea avea un rol de management în noua CE

Pe de altă parte, ziarul finalndez Helsingin Sanomat scria în urmă cu câteva săptămâni că Jean-Claude Juncker intenţionează să le acorde foştilor premieri, propuşi de ţările lor pentru un post în Comisie, un rol de management.

Ei ar urma să fie o interfaţă între preşedinte şi ceilalţi comisari. ei ar fi echivalentul unor “miniştri fără portofoliu” care ar avea o mare influenţă şi ar coordona activitatea altor comisari, cu portofolii tradiţionale.

(Citiţi aici mai multe despre ideea organizării Comisiei pe clustere: Reformarea Comisiei: organizarea comisarilor în clustere pe politicile esenţiale ale Uniunii)

Sunt trei ţări membre care a propus pentru Comisie foşti premieri: Finlanda, Letonia şi Estonia.

Când Olli Rehn a părăsit CE pentru a deveni europarlamentar, Jyrki Katainen a preluat portofoliul acestuia – afaceri economice şi monetare – până la finalul mandatului comisiei Barroso şi va rămâne şi în noua echipă.

El a demisionat din funcţia de premier pentru o carieră europeană şi numele lui este vehiculat pentru unul dintre două posturi importante din UE: cel de preşedinte al Consiliului European sau de preşedinte al Eurogrup. Numai că pentru cel de-al doilea post Angela Merkel şi-a exprimat deja ssţinerea pentru spaniolul Luis de Guindos.

Totuşi, acesta a afirmat că nu ţinteşte niciunul dintre cele două funcţii, ci că vrea să obţină în Comisie un post axat pe economie.

Andrus Ansip, fost premier al Estoniei, a refuzat să preia mandatul de eurodeputat şi a fost nominalizat pentru Comisia Europeană. Şi el şi-a exprimat preferinţa pentru un portofoliu economic, dar şi pentru energie, politica de vecinătate sau politica regională.

Valdis Dombrovskis, fostul premier al Letoniei, nominalizat de guvernul său vrea şi el un portofoliu economic sau financiar.

Dacă la reuniunea de sâmbătă nu se va decide şi componenţa Comisiei, Jean-Claude Juncker va trebui totuşi să îşi prezinte echipa în primele două săptămâni ale lunii septembrie. Ambasadorii statelor UE se reunesc în 28 august la Bruxelles, în formatul COREPER, pentru a pregăti summit-ul.

Consultaţi propunerile la zi în imaginea de mai jos, aparţinând Europe Decides.

FOTO: Europe Decides (CLICK PE IMAGINE PENTRU MARIRE)

 

Citiţi şi:

Jean-Claude Juncker: Portofoliile din Comisia Europeană sunt atribuite unor persoane, nu unor țări. Propunerile la zi ale statelor UE

DOCUMENT / EU Top-Jobs: Cina la care statele își dispută portofoliile și se încruntă la Rusia

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »