Cazul Slovacia, în atenţia ţărilor vecine: Tăierile de cheltuieli din sănătate subminează țările din estul Europei

De Paula Safta | 7.12.2011 .

Tăierile de cheltuieli din sănătate taxează țările est-europene prin demisia medicilor

Măsurile de austeritate din fostele țări europene comuniste au taxat la propriu sistemul de sănătate, astfel că din cauza salariilor mici ale doctorilor, precum și a muncii peste program a lor, medicii au demisionat în masă, potrivit EUobserver. Cazul recent este al celor 1600 de cadre medicale din Slovacia, care au demisionat săptămâna trecută, din cauza crizei, situație de urgență care se discută miercuri, 7 decembrie, în cadrul Guvernului slovac. Iată mai jos cum au reacţionat ţările vecine la incidentul din sistemul slovac de sănătate:

Slovacia:

  • Trei sferturi din medicii care au amenințat cu demisia au convenit sâmbătă să se întoarcă în spitale, după ce Guvernul le-a promis o creștere salarială de 40%

Cehia:

  • A trimis 30 de doctori militari pentru a ajuta situația din Slovacia.

Polonia și Austria:

  • Se pregătesc să preia pacienți din Slovacia.

Ungaria:

  • Istvan Eger, șeful Comisiei de Sănătate din Parlament e de părere că o situație asemănătoare celei din Slovacia ar putea apărea și în țara sa și a rugat medicii să se abțină de la a merge în Slovacia în semn de solidaritate pentru colegii lor.

România:

  • Colegiul Medicilor din România (CMR) a avertizat de asemenea că ar putea urma exemplul Slovaciei, după ce Guvernul român a ignorat cererile medicilor legate de bugetul pe 2012.
  • CMR a mai precizat într-o declarație oficială că taxa pe care pacienții vor trebui să o suporte de anul viitor, pentru a plăti o parte din serviciile medicale, va lovi mai ales pensionarii și bolnavii cronici.

Bulgaria:

  • Bugetul actual pentru sănătate este deja incapabil să acopere cheluielile pacienților.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »