Victor Bratu
Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Citeste mai departe »
De Elena Poenaru | 12.10.2012 .
Europa trebuie să inverseze, în secolul al 21-lea, tendința de scădere a rolului industriei, pentru a asigura o creștere sustenabilă, pentru a crea locuri de muncă și pentru a rezolva problemele societale actuale.
Prin măsuri imediate, se poate ajunge până în 2020, de la nivelul de 15,6%, cât este în prezent, la 20% din PIB-ul UE, arată un comunicat al Comisiei Europene.
Prin urmare, Comisia propune o serie de acțiuni prioritare menite să stimuleze investițiile în noi tehnologii, să îmbunătățească mediul de afaceri, accesul la piețe și la finanțare, în special pentru IMM-uri, și să pună în concordanță competențele cu necesitățile sectorului industrial.
Europa este lider mondial în multe sectoare strategice precum sectorul autovehiculelor, sectorul aeronautic, ingineria, sectorul spațial, sectorul produselor chimice și cel al produselor farmaceutice.
Industria încă reprezintă patru cincimi din exporturile europene, iar 80% din exporturile europene și din investițiile sectorului privat în cercetare și dezvoltare provin din industria manufacturieră.
Dacă încrederea revine și, împreună cu aceasta, apar și noi investiții, industria Europei poate fi mai performantă și își poate relua creșterea. Acesta este mesajul central al unei comunicări prezentate la Bruxelles de Antonio Tajani, vicepreședinte al Comisiei Europene.
Măsurile propuse în cadrul acestei comunicări ar trebui să contribuie de asemenea la reducerea decalajului de competitivitate dintre statele membre și regiunile UE.
Antonio Tajani, vicepreședinte al Comisiei Europene, comisar pentru industrie și antreprenoriat, a declarat: “Nu putem continua să asistăm la delocalizarea industriei din Europa. Industria europeană poate asigura creștere și poate crea locuri de muncă. Astăzi am prezentat condițiile indispensabile unei reindustrializări sustenabile a Europei, dezvoltării investițiilor necesare în noi tehnologii și reinstaurării unui climat de încredere și spirit antreprenorial. Lucrând împreună și reinstaurând încrederea, putem readuce industria în Europa.”
Investițiile în inovare – crearea unor condiții-cadru propice investițiilor.
Îmbunătățirea condițiilor de piață – ameliorarea funcționării pieței interne și deschiderea piețelor internaționale.
Accesul la finanțare și capitaluri – îmbunătățirea activității de creditare a economiei reale printr-o mobilizare și direcționare mai eficientă a resurselor publice, inclusiv a celor ale BEI.
Capitalul uman și competențele – punerea la dispoziția forței de muncă a mijloacelor necesare pentru a face față transformărilor industriale, în special printr-o mai bună anticipare a nevoilor și a neconcordanțelor în materie de competențe.