CE propune înfiinţarea Parchetului European și consolidarea OLAF

De Elena Poenaru | 18.7.2013 .

Prin instituirea Parchetului European, Comisia Europeană vizează îmbunătățirea, la nivelul Uniunii, a derulării urmăririi penale a autorilor infracțiunilor de fraudă asupra banilor contribuabililor din UE, precizează un comunicat al CE.

Sarcina exclusivă a Parchetului European va consta în efectuarea de cercetări și urmăriri penale, acesta urmând să aibă competența, la nevoie, de a trimite în judecată — în instanțele din statele membre — persoanele învinuite de săvârșirea de infracțiuni care afectează bugetul UE.

Parchetul European va fi o instituție independentă, supusă controlului democratic.

Rata de succes a urmăririlor penale privind infracțiunile împotriva bugetului UE variază considerabil de la un stat membru la altul, iar media UE este de doar 42,3 %.

Multe cazuri nu fac deloc obiectul cercetărilor, ceea ce permite infractorilor să scape, folosindu-se de subterfugii juridice, și să fure banii cetățenilor. Chiar și atunci când au loc cercetări, există o mare disparitate între statele membre în ceea ce privește ratele condamnărilor pentru infracțiuni împotriva bugetului UE.

Parchetul European se va asigura că fiecare caz de suspiciune de fraudă împotriva bugetului UE este monitorizat și încheiat, astfel încât infractorii să știe că vor fi cercetați și deferiți justiției. Acest lucru va avea un puternic efect disuasiv.

Danemarca nu va participa la acest proiect. Nici Marea Britanie și Irlanda nu vor participa, cu excepția cazului în care acestea decid în mod voluntar și expres să facă acest lucru.

Reforma OLAF

Comisia propune şi o reformă a Agenției Uniunii Europene de Cooperare Judiciară în Materie Penală (Eurojust) și prezintă o comunicare privind guvernanța Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF).

Parchetul European va avea o structură descentralizată, integrată în sistemele judiciare naționale. Procurorii europeni delegați vor efectua cercetările și urmăririle penale în statul lor membru, utilizând personal național și aplicând legislația națională.

Acțiunile lor vor fi coordonate de către procurorul european, pentru a se asigura o abordare uniformă pe întreg teritoriul UE, aspect de o importanță vitală, în special în cazurile transfrontaliere.

Întreaga structură se va baza pe resursele existente și ar trebui, prin urmare, să nu implice costuri suplimentare substanțiale.

Instanțelor naționale li se va atribui sarcina de a efectua controlul judiciar, ceea ce înseamnă că acțiunile Parchetului European vor putea fi contestate în instanțele naționale. În același timp, propunerea consolidează în mod considerabil drepturile procedurale ale persoanelor suspectate care vor face obiectul cercetărilor desfășurate de Parchetul European.

Un „colegiu” format din 10 persoane, reunind procurorul general, 4 procurori adjuncți și 5 procurori delegați, va asigura integrarea fără probleme a celor două niveluri, cel național și cel al UE, în special prin convenirea unor norme generale de alocare a cazurilor.

Rolul OLAF se va schimba odată cu instituirea Parchetului European.

OLAF va rămâne responsabil de investigațiile administrative, care nu intră în sfera de competență a Parchetului European, cum ar fi faptele care afectează interesele financiare ale UE, dar nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni și abaterile disciplinare grave și infracțiunile comise de personalul UE, dar care nu au un impact financiar.

OLAF nu va mai efectua investigații administrative privind fraude sau alte infracțiuni care afectează interesele financiare ale UE, întrucât, după instituirea Parchetului European, astfel de fapte vor fi de competența exclusivă a acestuia.

Statele membre raportează că, în fiecare an, se pierd circa 500 de milioane de euro din cheltuielile și veniturile UE, din cauza unor suspiciuni de fraudă.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »