Cele mai mari manifestații ale tinerilor, de după războiul din Vietnam / Peste 500.000 de persoane au demonstrat împotriva armelor, la Washington

De Mariana Bechir | 25.3.2018 .

Peste o jumătate de milion de persoane, majoritatea tineri, au participat sâmbătă, la Washington la “Marșul pentru viața noastră”, cerând un control mai strict privind deţinerea armelor de foc.

Proteste cu aceeași temă au avut loc în aproximtiv 800 de orașe din SUA și toată lumea.

Seria acestor manifestații sunt cele mai mari proteste de la sfârșitul războiului din Vietnam, scrie The Associated Press reports.

Această mișcare fără precedent a pornit din Parkland, Florida, devenit, după atacul de la Liceul Marjory Stoneman Douglas (în care au murit 17 elevi și profesori), centrul activismului pentru interzicerea vânzării de arme de foc.

Conform unei petiţii de pe site-ul evenimentului, organizatorii au trei cereri principale:

  • Aprobarea unei legi care interzice armele de asalt care sunt folosite de obicei în atacurile cu arme de foc
  • Oprirea vânzării încărcătoarelor cu capacitate mare
  • Corectarea erorilor din procesul de verificare a antecedentelor celor care cumpără arme şi implementarea unor legi care cer o verificare pentru fiecare achiziţie de armă, inclusiv pentru cele cumpărate online sau la târguri de arme

La toate demonstrațiile s-a scandat “Hei, Hei, NRA, câţi copii ai mai ucis astăzi?” (NRA – Asociaţia Naţională a Armelor).

David Hogg, unul dintre elevii supraviețuitori de la Liceul Marjory Stoneman Douglas High School, a avertizat în discursul său că generaţia sa va vota anul acesta, la alegerile parţiale pentru Congresul SUA, împotriva politicienilor care susţin un regim permisiv al armelor.

“Vom face din asta un subiect electoral”, ăn fiecare stat, a declarat David Hogg, de pe podiumul de la Washington.

“Vor încerca să ne separe pe criterii de rasă și clasă socială. Dar nu vor reuși. Vom fi împreună”, a dăugat Hogg, cerând implicarea tuturor tinerilor în viitoarea campaniei, pentru a susține controlul riguros asupra vânzării de arme.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »