Cinci state europene vor o nouă structură militară de apărare a UE

De Elena Poenaru | 18.11.2012 .

Cinci ţări importante din UE, printre care nu se află şi Marea Britanie, consideră că Uniunea are nevoie de o nouă “structură militară” pentru a manageria operaţiunile din străinătate,potrivit EUObserver.

Miniştrii de Externe şi cei ai Apărării din Franţa, Germania, Italia, Polonia şi Spania au redactat un comunicat de presă, la finalul unei întâlniri ce a avut loc la Paris, săptămâna aceasta.

Documentul notează:  “Suntem convinşi că UE trebuie să creeze, într-un cadru ce va fi definit ulterior, structuri militaro-civile care să planifice şi să conducă misiuni şi operaţiuni externe”. “Ar trebui să fim pregătiţi pentru a avea gata de desfăşurare, antrenare şi susţinere în teatrul de operaţiuni mijloace civile şi militare, la nevoie”, arată sursa citată.

De asemenea, comunicatul precizează o serie de priorităţi militare ale UE pentru anii următori: ajutorarea Somaliei în lupta contra piraţilor şi islamiştilor; o misiune de antrenare şi sprijin pentru armata din Mali, pentru recucerirea nordului ţării; asistenţă pentru sprijin al noilor autorităţi libiene contra miliţiilor islamiste; normalizarea Balcanilor de Vest; rezolvarea conflictului din Georgia şi antrenarea poliţiştilor din Afganistan.

Documentul cere mai strângerea şi alocarea mai multor fonduri şi capabilităţi militare ale UE, în contextul unor reduceri bugetare legate de austeritatea din Europa. Zonele în care trebuie adunate mai multe resurse sunt identificate ca fiind: “rachete balistice, drone, avioane de realimentare în aer; capacităţi aeriene de transport în locuri greu accesibile, sprijin medical pentru operaţiuni şi software pentru staţii de radio”.

Referirea la noi structuri militare şi civile vine după ce Marea Britanie a blocat, anul trecut, crearea unui nou centru de comandă operaţional în Bruxelles, pentru misiunile militare ale UE.

Cotidianul britanic “Daily Telegraph” a scris, săptămâna aceasta, citând surse franceze, că şefa politicii externe a UE, Catherine Ashton, sprijină ideea înfiinţării unui sediu de acest gen, care ar fi necesar pe termen lung, având în vedere că operaţiunile armatei europene se vor multiplica. Dar oficiali ai CE au negat aceste informaţii.

În acelaşi timp, rolul Marii Britanii în viitoarea cooperare pentru politica de apărare a UE a fost un subiect important dezbătut la reuniunea de la Paris.

Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, a spus că britanicii se pot alătura oricând celor cinci ţări semnatare ale acestui act. “Textul pe care l-am redactat este deschis oricăruia dintre colegii noştri, în special Marii Britanii”, a spus el.

Ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian, a declarat că acest comunicat este destinat a crea o “mişcare” înaintea unui summit UE pe probleme de apărare, ce va avea loc în 2013.

În ceea ce-l priveşte, ministrul polonez de Externe, Radek Sikorski, a spus: “Dacă UE vrea să devină o superputere, iar Polonia sprijină acest lucru, atunci trebuie să avem capacitatea de a exercita influenţă în vecinătate…Uneori trebuie să folosim forţa pentru a ne susţine diplomaţia”, a spus el.

 

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »