Comisia Europeană cere Germaniei să renunțe la condiția de cunoaștere a limbii germane impusă străinilor pentru reîntregirea familiei

De Iulian Soare | 4.8.2013 .

Comisia Europeană a lansat o procedură împotriva Germaniei căreia i-a cerut să-şi revadă condiţiile de cunoaştere a limbii germane impuse străinilor pentru reîntregirea familiei, provocând o polemică cu Berlinul.

Bruxellesul a transmis la sfârşitul lunii mai o scrisoare autorităţilor germane cerându-le să se conformeze dreptului european în materie de reîntregire a familiei pentru cetăţenii neeuropeni, a precizat cabinetul comisarului pentru afaceri interne, Cecilia Malmstrom.

Germania a formulat răspunsul la adresa europeană la 31 iulie, Comisia urmând să îl examineze înainte de a decide continuarea procedurii.

Partidul cancelarului Angela Merkel a denunţat cu vehement poziţia Bruxellesului. “Decizia Comisiei Europene (…) arată cât de departe sunt de realitate autorităţile de la Bruxelles”, a precizat, într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al grupului conservator (Uniunea Creştin-Democrată, Uniunea Creştin-Socială, CDU/CSU) din Bundestag, camera inferioară a Parlamentului german, Hans-Peter Uhl, citat de AFP.

Germania impune solicitanţilor de viză care doresc să se alăture partenerului să dovedească că pot “să comunice de o manieră simplă în limba germană”, subliniază Comisia. Potrivit lui Uhl, această cerinţă reprezintă “un puternic indicator al voinţei şi capacităţii de integrare”.

Comisia Europeanță consideră însă că dacă statele membre au dreptul să ia măsuri în materie de integrare, inclusiv înaintea pătrunderii acestor cetăţeni pe teritoriul lor, aceste măsuri trebuie “adaptate obiectivului vizat, trebuie să fie necesare şi proporţionale cu scopul urmărit”. Potrivit Comisiei, obligaţia de a putea comunica în germană contravine “principiului proporţionalităţii”, nu este conform cu cerinţa tratării de la caz la caz a fiecărei cereri şi, în final, “subminează obiectivul legislaţiei europene care este să faciliteze reîntregirea familial”.

“Fără stăpânirea limbii nu există integrare (…) poziţia Comisiei Europene ignoră nu doar capacitatea legiuitorului naţional de a-şi pune în operă propriile sale modalităţi de organizare a directivelor Uniunii Europene, dar ignoră mai ales necesitatea de a institui mijloace de integrare”, a estimat însă Uhl.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »