Comisia Europeană pregăteşte legislația pentru coordonarea politicilor economice naționale cu Bruxellesul

De Elena Poenaru | 24.3.2013 .

Comisia Europeană a început să pregătească terenul pentru o legislaţie prin care statele membre să nu poată adopta taxe importante, reforme financiare sau pe piaţa muncii fără să aibă aprobare din partea Comisiei sau a altor guverne, relatează EUObserver.

Într-un proiect de hotărâre făcut deja public, Comisia spune că o coordonare anterioară a guvernelor statelor membre ar trebui să se refere la toate “planurile de reformă economică majoră şi ar trebui să aibă loc în prima parte a programului, înainte ca măsurile să fie adoptate legal”.

Ideea se referă, practic, la legislaţia naţională a tuturor guvernelor, inclusiv la legi privind competitivitatea şi piaţa muncii, reforme ale producţiei sau serviciilor, reforme ale sistemului

generic cialis

de taxe şi impozite sau ale reţelei industriale.

Stabilitatea financiară şi sustenabilitatea fiscală sunt, de asemenea, puncte importante pentru care legile ar trebui întâi discutate la Bruxelles, înainte de a fi aplicate în ţările respective.

Propunerea ar putea fi pusă în practică anul viitor şi este parte din eforturile de a forţa cele 17 state membre ale zonei euro să se comporte mai mult ca o entitate comună, politică şi economică.

Împrumutul ce va fi probabil acordat Ciprului, din cauza problemelor din sistemul bancar, este considerat un risc sistemic pentru restul eurozonei.

Există temeri că pieţele vor trage Italia în aceeaşi direcţie ca atunci când liderii UE l-au convins pe Berlusconi să demisioneze din funcţie în 2011, în favoarea prim-ministrului tehnocrat Mario Monti.

Irlanda şi Cipru sunt criticate frecvent pentru taxele mici pentru companii, în timp ce guvernul belgian a anunţat, recent, că se va plânge Comisiei Europene pentru salariile mici din Germania.

Legea ar putea să ofere mai multe puteri Comisiei Europene, care deja are mai multă influenţă în supravegherea bugetelor naţionale de la începutul crizei economice în 2008.

Propunerile vor fi discutate de liderii europeni la summitul din iunie.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »