Comisia Europeană va realiza o nouă clasificare a 500 de universităţi din lume

De Elena Poenaru | 18.12.2012 .

Circa 500 de universități din toată Europa și din lume sunt așteptate să participe la o nouă clasificare internațională a universităților, inițiată de Comisia Europeană, potrivit unui comunicat de presă.

Noua listă, U-Multirank, va fi diferită de actualele clasificări, calificând universitățile în funcție de o gamă mai largă de factori de performanță, vizând furnizarea unui ghid mai realist și ușor de utilizat pentru ceea ce oferă acestea.

Noua clasificare „multidimensională” va califica universitățile în cinci domenii distincte: reputația pentru cercetare, calitatea predării și învățării, orientarea internațională, succesul transferului de cunoștințe (de exemplu, parteneriate cu întreprinderile și întreprinderile nou-înființate) și angajamente regionale.

Universitățile sunt invitate să se înscrie pentru noua clasificare în prima jumătate a anului 2013, iar primele rezultate sunt așteptate la începutul anului 2014. U-Multirank va fi lansat oficial la o conferință importantă care va avea loc între 30 și 31 ianuarie la Dublin sub președinția irlandeză a Uniunii Europene.

„Aceasta va fi o clasificare modernă și sofisticată, ilustrând întreaga diversitate a învățământului superior. Clasificările internaționale existente au încă tendința să acorde prea multă importanță reputației pentru cercetare. Clasificarea noastră multidimensională va oferi un ghid mai precis și mai comparabil pentru calitatea universităților. U-Multirank îi va ajuta pe tineri să facă alegeri corecte în ceea ce privește studiile și va motiva instituțiile să își îmbunătățească performanțele într-o gamă largă de activități. El va fi, de asemenea, un instrument util pentru factorii de decizie, oferindu-le posibilitatea să fie mai bine plasați pentru a dezvolta strategii eficiente pentru învățământul superior, pentru viitor”, a explicat Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret.

U-Multirank se va baza pe date și criterii obiective. Comisia urmărește să atragă o gamă largă de universități pentru a participa în prima fază. Celelalte ar putea să se alăture mai târziu.

De asemenea, U-Multirank va permite tuturor selectarea și cântărirea propriilor priorități pentru a întocmi clasificări proprii și adaptate.

Pentru a asigura imparțialitatea, calitatea și verificarea, Comisia a selecționat un consorțiu independent care să efectueze clasificarea. Centrul pentru învățământ superior (CHE) din Germania și Centrul pentru studii politice de învățământ superior (CHEPS) din Țările de Jos vor conduce inițiativa.

Acestea vor colabora cu parteneri printre care se numără Centrul pentru studii științifice și tehnologice de la universitatea Leiden (CWTS), editura științifică Elsevier, fundația Bertelsmann și firma de software Folge 3.

Consorțiul va colabora, de asemenea, cu parteneri din clasificarea națională și cu organizații ale părților interesate pentru a compila date exacte.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »