Comisia Europeană vrea mai multe femei care să lucreze în cercetare

De Elena Poenaru | 22.6.2012 .

Uniunea Europeană are nevoie de circa un milion de noi cercetători până în 2020, iar Comisia Europeană a lansat, joi, o campanie pentru stimularea interesului mai multor tinere pentru domeniul ştiințific şi pentru a convinge mai multe femei să îşi facă din cercetare o carieră.

Femeile reprezintă peste jumătate din numărul studenților din UE și 45% dintre persoanele care obțin doctorate, însă numai o treime din numărul cercetătorilor de carieră. De asemenea, femeile cu titlul de doctor reprezintă o minoritate în domenii ca ingineria sau industria.

Campania se va desfășura pe parcursul a trei ani. Într-o primă etapă, ea își propune să stârnească interesul adolescentelor pentru studiul științelor, al tehnologiei, al ingineriei și al matematicii. Ulterior, accentul se va deplasa, la modul mai general, către studente, care vor fi încurajate să se îndrepte către o carieră în cercetare.

Máire Geoghegan-Quinn, comisarul european pentru cercetare, inovare şi ştiință, a declarat în legătură cu acest subiect: „Această campanie le va arăta femeilor că știința nu este domeniul exclusiv al bărbaților în vârstă, cu halate albe. Ştiinţa oferă posibilități de carieră fantastice și ocazia de a schimba cu adevărat ceva pentru societate și pentru viitor. Subreprezentarea femeilor într-un sector vital pentru economie nu are nicio logică într-un moment ca acesta, când Europa luptă pentru creștere economică și locuri de muncă. Sperăm ca prin exemple pozitive și explicând ce opțiuni există să putem convinge mai multe tinere să aleagă drumul științei”.

De obicei, tinerii iau decizii fundamentale cu privire la carieră între 13 și 17 ani. În această perioadă din viața școlară, ei se apropie sau, dimpotrivă, se îndepărtează de materiile exacte. Din acest motiv, prima parte a campaniei se va adresa adolescentelor din licee, sub sloganul „Science: it’s a girl thing”.

Într-o a doua etapă, scopul campaniei va fi să încurajeze studentele să se dedice unei cariere științifice.

Campania va repune în discuție stereotipuri legate de știință și le va demonstra tinerelor și femeilor în general că acest domeniu poate fi plăcut și poate oferi numeroase oportunități. Campania va combate o serie de idei învechite legate de cariera unui om de știință și va ilustra legătura dintre activitățile actuale de cercetare și nevoile societății. Cercetarea și inovarea sunt elemente esențiale care contribuie la identificarea unor soluții concrete pentru probleme aflate la ordinea zilei, cum ar fi securitatea alimentară și energetică, protecția mediului și schimbările climatice sau îngrijirea sănătății.

Mai multe femei care lucrează deja în domeniul cercetării vor fi prezentate drept modele de urmat prin intermediul presei și al unor evenimente și ateliere speciale.

Campania se va derula în 2012 și 2013 în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. În 2012, primele evenimente vor avea loc în șase țări: Austria, Belgia, Germania, Italia, Țările de Jos și Polonia. Campania se lansează în paralel cu programul Orizont 2020, propus de Comisia Europeană cu scopul de a crește finanțarea UE pentru cercetare și inovare pentru perioada 2014-2020 la 80 de miliarde EUR, comparativ cu fondurile de 55 de miliarde EUR disponibile în cadrul actualei alocări bugetare pe șapte ani.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »