Compania farmaceutică GSK, condamnată în SUA la plata a miliarde de dolari pentru fraudă

De Elena Poenaru | 3.7.2012 .

Gigantul farmaceutic GlaxoSmithKline va trebui să plătească echivalentul a 2,3 miliarde de euro, în cea mai mare înţelegere într-un caz de fraudă la care s-a ajuns vreodată în istoria SUA.

Acordul celor două părţi ar trebui să pună capăt acuzaţiilor aduse companiei britanice că ar fi încălcat legile americane ale pieţei de marketing şi dezvoltare în cazul a trei din cele mai importante medicamente ale sale, relatează Euronews.

Procurorul general adjunct Stuart F. Delery le-a spus jurnaliştilor: “Frauda în sistemul de sănătate devine epidemică şi ne afectează în toate aspectele vieţii noastre. Şi totuşi mult prea multă vreme am auzit că industria farmaceutică vede în toate acestea doar o cheltuială, un risc pe care şi-l asumă pentru a face afaceri. De aceea, această administraţie s-a angajat să folosească orice instrument are la dispoziţie pentru a apăra sistemul de sănătate de fraudele posibile”.

Compania a recunoscut deja că a promovat două medicamente care nu au licenţă pentru a fi puse pe piaţă, iar în cazul celui de-al treilea medicament – Avandia, un produs pentru diabetici – nu a prezentat aşa cum trebuie riscurile pe care le implică pentru sănătate.

“Între 50.000 şi 100.000 de diabetici au avut atacuri de inimă sau alte complicaţii, ori chiar au decedat din cauza medicamentului Avandia. Acesta a distrus viaţa multor oameni”, a precizat cardiologul Steve Nissen de la Spitalul din Cleveland.

GSK va fi monitorizată pe o perioadă de cinci ani, după ce a fost declarată, în justiţie, vinovată de practici ilegale de marketing şi de plata unor şpăgi pentru doctori. Actualul consiliu de administraţie al companiei a declarat că acest comportament ilegal data de pe vremea altei conduceri şi că în prezent nu mai este tolerat.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »