Companiile aeriene internaţionale vor trebui să plătească pentru emisiile de dioxid de carbon în spaţiul Uniunii Europene

De Paula Safta | 22.12.2011 .

Companiile aeriene internaţionale vor trebui să plătească pentru emisiile de dioxid de carbon în spaţiul Uniunii Europene

Curtea Europeană de Justiţie susţine includerea tuturor zborurilor care aterizează sau decolează în Europa în comerţul de emisii de dioxid de carbon, potrivit El Pais. Astfel, de la 1 ianuarie 2012, toate companiile aeriene, chiar şi cele din afara Uniunii Europene, trebuie să plătească pentru aceste emisii. Norma a născut polemici şi poate deschide chiar un război diplomatic şi comercial cu SUA, China şi India, ţări care au cerut companiilor aeriene proprii să nu plătească pentru legislaţia europeană, după scrie presa spaniolă.

În 2003, Uniunea Europeană a creat un sistem de comerţ pentru emisiile cu dioxi

generic propecia

d de carbon, dar fără a include şi transporturile aerian şi maritim, aşteptând ca acestea să fie reglementate de către Organizaţia de Aviaţie Civilă Internaţională. După un deceniu de aşteptare, UE a decis să includă totuţi companiile aeriene, iar conform directivei europene, toate companiile de transport aerian, chiar şi cele din ţările terţe UE, trebuie să cumpere şi să ofere drepturi de emisie pentru zborurile care au ca destinaţie finală aeroporturile europene. Mai multe companii aeriene din SUA şi Canada au dat în judecată decizia europeană în care au fost implicate, dar Curtea a dat câştig de cauză Uniunii Europene.

Comisia Europeană a calculat costul pentru un pasager legat de emisiile de dioxid de carbom şi estimează că acesta ar fi între 2 şi 12 euro pentru fiecare bilet transatlantic. Prin această măsură, UE înaintează în mod unilateral politica împotriva schimbării climatice, pentru că măsura impune restricţii ale zborurilor în Europa, care continuă să fie un nod important pentru aviaţie şi pentru că aviaţia, care presupun 2% din totalul de emisii de gaze cu efect de seră din lume, era unul dintre puţinele sectoare care a rămas scutit de controlul emisiilor.

zp8497586rq

Comentariile sint inchise.

DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »