Conflict constituțional în Polonia – Guvernul nu vrea să recunoască o decizie a Tribunalului Constituțional

De Mariana Bechir | 10.3.2016 .

Polonia se confruntă cu un serios conflict constituțional, după ce Tribunalul Constituțional a respins modificările operate de guvern pentru a-și spori influența asupra acestei instanțe, iar premierul a declarat că nu va respecta această hotărâre.

Tribunalul Constituțional a anulat miercuri legislația adoptată de parlament pentru a modifica funcționarea acestei instanțe astfel încât ea să poată fi controlată și să nu apară decizii defavorabile noii puteri de la Varșovia.

Instanța a explicat miercuri că legislația adoptată de parlament, în luna decembrie, subminează capacitatea sa de a-și desfășura activitatea eficient și credibil, motiv pentru care este neconstituțională.

Guvernul contestă însă dreptul instanței de a se pronunța în această privință, iar premierul Beata Szydlo a declarat înainte de apariția deciziei că Executivul nu o va respecta.

Schimbările adoptate de majoritatea Partidului Lege și Justiție (PiS), care a preluat conducerea Poloniei în urma victoriei obținute la alegerile din octombrie 2015:

  • Este nevoie de două treimi pentru adoptarea deciziilor Tribunalului Constituțional, nu de majoritate simplă, ca până acum
  • Cvorumul ședinței ar putea fi stabilit la 13 judecători, comparativ cu 9, câți trebuie să fie prezenți acum pentru ca Tribunalul să poată adopta o decizie.

Mai mult, noua putere a numit deja doi magistrați fideli la Tribunalul Constituțional, care au și avut o opinie separată la decizia de miercuri.

Reacția SUA

La Washington, John Kirby, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, și-a manifestat îngrijorarea cu privire la criza constituțională și a cerut oficialilor polonezi să rezolve urgent impasul:

“Sperăm că va fi găsită o soluție în disputa actuală, soluție conformă  Constituției Poloniei, care să păstreze mecanismul democratic checks and balances, și care să respecte cele mai înalte standarde internaționale”.

Diplomații americani care au vizitat Varșovia în ultima perioadă le-au declarat guvernanților că așteaptă ca Polonia să respecte recomandările europene și să renunțe la măsurile discutabile luate (există mai multe legi controversate promovate de guvernul instalat după câștigarea alegerilor de către populiștii de la PiS).

Acum câteva luni, un oficial american menționa inclusiv posibilitatea de a se renunța la summitul NATO ce ar trebui organizat la Varșovia, în iulie, dacă noua putere va continua să ia măsuri nedemocratice.

Statul de drept din Polonia, evaluat

Comisia Europeană a declanșat în ianuarie, pentru prima oară, Mecanismul de evaluare a statului de drept.

Țara vizată este Polonia, care riscă, în  cel mai rău caz posibil la capătul unei astfel de proceduri, să-i fie suspendat dreptul de vot în Consiliul European (o măsură improbabilă, fiindcă trebuie luată cu votul tuturor celorlalte 27 de state), până în momentul revenirii la regulile democratice ale UE.

“Reguli obligatorii nu au fost respectate, iar aceasta este o problemă serioasă într-un stat de drept. Trebuie să clarificăm situația și să începem un dialog”, declara comisarul Frans Timmermans, responsabil pentru statul de drept, după luarea deciziei de declanșare a mecanismului.

Cadrul Statului de Drept

Acest mecanism recent, numit Cadrul privind Statul de Drept (introdus în 2014), a fost conceput pentru a permite Comisiei și statului membru vizat să identifice împreună o soluție care să prevină apariția unei amenințări sistemice la adresa statului de drept de natură să devină un „risc clar de încălcare gravă” și care ar putea declanșa aplicarea articolului 7 din Tratatul UE (cel de suspnedare a votului în Consiliul European.

Prima dezbatere de orientare înseamnă declanșarea mecanismului și inițierea dialogului între cele două părți, adică lansarea „procedurii prealabile procedurii prevăzute la articolul 7”.

Procesul are trei etape:

Evaluarea Comisiei: Comisia va colecta și va examina toate informațiile relevante și va stabili dacă există indicii clare ale unei amenințări sistemice la adresa statului de drept. În cazul în care, în urma acestei evaluări, consideră că există în mod real o situație de amenințare sistemică la adresa statului de drept, Comisia va iniția un dialog cu statul membru vizat prin trimiterea „avizului său privind statul de drept”, care va constitui un avertisment pentru statul membru, și justificarea motivelor sale de îngrijorare. Comisia va da statului membru vizat posibilitatea de a răspunde.

Recomandarea Comisiei: într-o a doua etapă, cu excepția cazului în care chestiunea a fost deja soluționată în mod satisfăcător, Comisia va emite o „recomandare privind statul de drept” adresată statului membru. Comisia va recomanda statului membru ca, într-un termen stabilit, să rezolve problemele identificate și să o informeze cu privire la măsurile luate în acest scop. Comisia își va publica recomandarea.

Măsurile luate ca urmare a recomandării Comisiei: într-o a treia etapă, Comisia va monitoriza măsurile adoptate de statul membru ca urmare a recomandării. Dacă nu se ia nicio măsură satisfăcătoare în termenul stabilit, Comisia poate recurge la unul dintre mecanismele prevăzute la articolul 7 din Tratatul UE (inclusiv suspendarea dreptului de vot, care însă trebuie aprobată de toate statele membre).

Practic, suspendarea dreptului de vot este imposibilă, cât timp Polonia are mai mulți aliați – Ungaria (Viktor Orban fiind considerat nu doar modelul copiat de noua putere de la Varșovia, ci și motivul principal pentru care a fost instituit acest mecanism), Cehia și alte state central-europene unde se manifestă în utlimul timp o deviere de la linia dictată de la Bruxelles.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »