Victor Bratu
Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Citeste mai departe »
De Alexandra Fusoi | 21.11.2011 .
Cel puţin 20 de persoane au murit în confruntări violente produse în capitala egipteană, unde forţele de securitate încearcă să-i îndepărteze din Piaţa Tahrir pe protestatarii care acuză guvernul militar că încearcă să păstreze puterea, înaintea alegerilor legislative.
Cel mai important protest organizat în Egipt după înlăturarea de la putere a preşedintelui Hosni Mubarak, în februarie, s-a soldat şi cu cel puţin 1.750 de răniţi.
Primele alegeri legislative convocate după revoltele din iarna acestui an ar urma să înceapă săptămâna viitoare, însă demonstranţii se tem că armata – care a preluat cu titlu interimar puterea – încearcă să rămână la conducerea ţării.
Luni dimineaţă, mii de oameni au început să se adune în Piaţa Tahrir din Cairo, sfidând încercările forţelor de securitate de a împiedica noi demonstraţii în centrul capitalei. Duminică, protestatarii au atacat cu pietre şi bombe incendiare forţele de ordine, care au răspuns recurgând la gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc şi lovindu-i pe demonstranţi.
Televiziunea de stat egipteană, citată de BBC, a anunţat că forţele de securitate au încheiat un armistiţiu cu imamul principalei moschei din Piaţa Tahrir, însă acesta nu se aplică şi pe străzile adiacente, unde au avut loc majoritatea violenţelor.
Protestele s-au extins, la sfârşitul săptămânii trecute, şi în alte oraşe, inclusiv în Alexandria, Suez şi Aswan. De altfel, şi revendicările s-au modificat – dacă vineri demonstranţii cereau ca armata să anunţe clar data la care va preda puterea, luni ei ai solicitat demisia imediată a conducerii militare.
Guvernul militar a anunţat oficial că alegerile, programate să înceapă săptămâna viitoare, se vor desfăşura totuşi conform planificării.
În ultimele săptămâni, la Cairo şi în marile oraşe au mai avut loc proteste, în principal împotriva proiectului de Constituţie care ar permite armatei să menţină o parte importantă a prerogativelor, chiar şi după desemnarea unui guvern civil. Demonstranţii au fost nemulţumiţi şi de propunerea ca alegerile prezidenţiale să fie organizate abia la sfârşitul anului 2012 sau începutul anului 2013.
Demonstraţiile de la începutul anului şi tentativele regimului de la Cairo de a reprima protestele au dus în cele din urmă la înlăturarea din funcţie a lui Hosni Mubarak, în prezent judecat, împreună cu fiii săi, pentru abuz de putere şi pentru că a cerut forţelor de ordine să deschidă focul împotriva civililor. Între timp, situaţia din zonă s-a complicat, în special în Siria, unde regimul de la Damasc a declanşat din martie o campanie dură de reprimare sângeroasă a mişcării de contestare a preşedintelui Bashar al-Assad.